Istoricul orasului Panciu
Cele mai vechi dovezi de vietuire umana in zona dateaza din paleolitic (unelte din piatra cioplita descoperite pe dealul Chicerea si in cateva localitati invecinate). Descoperirile neolitice apartin culturii Cucuteni (locuinte cu bogat inventar, piese de ritual, etc). Urmeaza epoca bronzului, cu piese arheologice apartinand culturii Monteoru, apoi epoca fierului. Incepand cu secolul II d. Hr., cultura geto-dacilor intra intr-o noua faza, cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de cultura carpica. vestigii carpice au fost identificate la Crucea de Sus si in cateva asezari din imprejurimi.Obiectele descoperite in mormintele de aici atesta existenta unor stranse legaturi cu lumea sarmato-pontica si cea romana si reflecta gustul pentru fromos al autohtonilor. Ocupatiile principale ale carpilor constau in cultivarea pamantului (practicarea viticulturii fiind la loc de cinste) si pastoritul, necesarul de hrana fiind completatt cu vanatul si pescuitul. Desi teritoriul era locuit de dacii liberi, izvoarele arheologice dovedesc o puternica influenta romana, descoperindu-se numeroase monede romane si bizantine.
Descoperirile arheologice de la Crucea de Sus, Crucea de Jos, Neicu si Satu Nou, asezari mentionate documentar abia in secolele XVI-XVII, dovedesc ca aici a existat o zona de veche si pemanenta locuire. Aparitia localitatilor se inregistreaza pe maul stang al Susitei, unde izvoarele ofereau apa buna de baut, iar solul-excelente conditii in vederea practicarii agriculturii, viticulturii si cresterii vitelor.
Primele marturii privind asezarile din vatra de azi a orasului Panciu dateaza de la sfarsitul secolului XVI. Domnitorul Petru Schiopu intarea vornicului din Tara de Jos, la 20 iulie 1589, stapanirea pe "viile de la Cruce, ce au fost domnesti". In timp, asezarile s-au dezvoltat atat din punct de vedere demografic, cat si ca intindere. vechiul sat Crucea se imparte in Crucea de Sus (mentionat cu acest nume la 1628) si Crucea de Jos (atestat sub aceasta denumire in 1647). Pe tot parcursul secolului al XVII-lea, Crucea ramane cea mai importanta localitate din podgorie. Dezvoltarea asezarii se datoreaza vietii economice infloritoare din zona, viticultura presupunand forta de munca pentru exploatarea plantatiilor de vie, beciuri pentru depozitarea vinului, negustori pentru comercializarea acestuia, etc. In acest secol, existau aici mari proprietari de vii, calitatea si pretul redus al vinului determinand pe multi boieri si chiar domnitori (Eustratie Dabija) sa-si cumpere vii in aceasta zona.
In perioada urmatoare se constata o dezvoltare mai lenta a localitatii, deoarece o parte din asezare intra, prin danii sau cumparaturi, in proprietatea Manastirii Bogdana. La mijlocul secoluliu XVII, activitatilor comerciale din Crucea de Jos si Crucea de Sus li se adauga dezvoltarea mestesugurilor, meseriilor de blanar, ciobotar, tabacar, fiind atestate documentar. Despre un targ propriu-zis nu putem vorbi decat spre sfarsitul secolului XVIII, conform lui C. Giurascu, cand apar primele dughene ale negusorilor, in 1794-1799. Numele targului Panciu pare ca a fost luat de la unul din sarbii asezati aici. Pentru prima oara, numele targului Panciu apare intr-un document din 25 decembrie 1798. Alti istorici (Untaru) sustin insa ca "...la 1798 targul era deja constituit, avand o oarecare vechime, din moment ce exista o biserica si un cimitir, o anumita activitate economica specifica, administratie proprie". El ramane impartit multa vreme intre Manastirea Bogdana si razesi, aici existand si 30 de slujitori ai capitaniei, scutiti de bir. In 1816, figura ca una din cele mai importante localitati ale tinutului Putna. In 1830, acest targ era recunoscut ca un important centru mestesugaresc.
Populatia si asezarile au fost greu incercate in razboiul din 1916-1918. In toamna anului 1916 armata romana a fost nevoita sa se replieze pe malul stang al Putnei. In dorinta obtinerii unei victorii de prestigiu, armatele germane si austro-ungare incercau sa zdrobeasca Armata a II-a Romana. Timp de 6 luni, localitatea a fost bombardata salbatic de bateriile inamice de mare calibru. Pe 30 iulie 1917, comandamentul german a dezlantuit o puternica ofensiva pe directiile Panciu si Dealul Muncelu, reusind sa cucereasca orasul. Contraatacand, doua regimente romanesti au oprit inaintarea germana. Pe data de 6 august 1917, inamicul a recurs la bombe incendiare si gaze toxice, incalcand legile razboiului. Victoria de la Marasesti a intors soarta razboiului in favoarea romanilor. La 6 iulie 1919, pancenii au infiintat Societatea "Renasterea", care isi propunea sa actioneze pentru replantarea viilor si reconstruirea asezarilor. Incepand cu anul 1922, situatia podgorenilor cunoaste o relativa imbunatatire, ei replantandu-si viile cu soiuri mai bune.Se infiinteaza o cooperativa viticola, doua banci, judecatoria, un gimnaziu de baieti si fete, se extinde reteaua stradala, se refac aductiunea de apa potabila si calea ferata,etc. Localitatea isi sporeste gradul de urbanitate dupa 1945, cand apar intreprinderi si institutii noi, se dezvolta reteaua de alimentare cu apa si cea de canalizare, iluminatul public, invatamantul, sanatatea, etc. In 1991, Panciu s-a infratit cu localitatea franceza Arbois din departamentul Jura, intre cele doua comunitati efectuindu-se anual schimburi de delegatii. Cu toate greutatile tranzitiei survenite dupa 1989, orasul se mentine pe o traiectorie ascendenta, lucrarile edilitare din ultimii ani aducand un plus de optimism.
Istoria Schitului Brazi, aflat in marginea de sud a orasului si devenit manastire, ne transpune in lumea legendelor. Izvoarele literare si unele marturii istorice ne spun ca schitul Brazi ar fi fost construit de un boier de-al lui Vasile Lupu, in 1654, pe locul unde a fost salvata fiica rapita de ungurii adusi de Gheorghe Stefan impotriva domnitorului moldovean. Fiind foarte frumoasa, aceasta fusese luata cu forta de trei frati unguri, in retragerea lor spre Transilvania.Un tanar pe nume Mazepa, crescut la curtea regelui polon Ioan Cazimir, venit in fruntea unei osti de cazaci sa-l sprijine pe Vasile Lupu, a auzit tragica intamplare, si a luat cu el trei cazaci si a patruns in armata ungara.Uluit de indrazneala tanarului, comandantul acesteia a hotarat ca fata sa fie a celui care va invinge in lupta.Mazepa a ucis in lupta dreapta pe cei trei frati unguri, iar fata a fost salvata. In amintirea acestei ispravi si a celor trei unguri rapusi, Mazepa a sadit trei brazi.Un an mai tarziu, boierul moldovean a ridicat aici un schit de calugarite, alegandu-l drept patron pe Sfantul Gheorghe. Schitul a durat pana in 1807, cand ieromonahul Dimitrie a luat toata lemnaria de stejar a bisericii si a dus-o in deal, unde a ridicat biserica Sf. Ioan, mutand acolo si schitul de maici. Schitul Brazi si-a recladit biserica din zid in 1834, ramanand de calugari. Sub sirul de chilii dinspre parau era un paraclis in care se intra printr-o scara secreta. In zidurile groase de jos se aflau chilii si o cismea ce curgea permanent, iar printr-o usa ce se deschidea dintr-o strana bine mascata se comunica cu un beci lung, despre care se vorbea ca ajungea cu gura a doua tocmai la Schitul Sf. Ioan. In aceste ascunzisuri de sub pamant se refugiau probabil monahii din fata navalirilor turcesti. Desfiintat de regimul comunist in 1959, aici au fost adusi tigani nomazi, care au distrus si au pus totul pe foc, inclusiv scandurile bisericii, dupa care au plecat. Calugaritele s-au intors dupa trei decenii de pribegie, schitul fiind refacut sub indrumarea staretei Iustina Angheluta.
Descoperirile arheologice de la Crucea de Sus, Crucea de Jos, Neicu si Satu Nou, asezari mentionate documentar abia in secolele XVI-XVII, dovedesc ca aici a existat o zona de veche si pemanenta locuire. Aparitia localitatilor se inregistreaza pe maul stang al Susitei, unde izvoarele ofereau apa buna de baut, iar solul-excelente conditii in vederea practicarii agriculturii, viticulturii si cresterii vitelor.
Primele marturii privind asezarile din vatra de azi a orasului Panciu dateaza de la sfarsitul secolului XVI. Domnitorul Petru Schiopu intarea vornicului din Tara de Jos, la 20 iulie 1589, stapanirea pe "viile de la Cruce, ce au fost domnesti". In timp, asezarile s-au dezvoltat atat din punct de vedere demografic, cat si ca intindere. vechiul sat Crucea se imparte in Crucea de Sus (mentionat cu acest nume la 1628) si Crucea de Jos (atestat sub aceasta denumire in 1647). Pe tot parcursul secolului al XVII-lea, Crucea ramane cea mai importanta localitate din podgorie. Dezvoltarea asezarii se datoreaza vietii economice infloritoare din zona, viticultura presupunand forta de munca pentru exploatarea plantatiilor de vie, beciuri pentru depozitarea vinului, negustori pentru comercializarea acestuia, etc. In acest secol, existau aici mari proprietari de vii, calitatea si pretul redus al vinului determinand pe multi boieri si chiar domnitori (Eustratie Dabija) sa-si cumpere vii in aceasta zona.
In perioada urmatoare se constata o dezvoltare mai lenta a localitatii, deoarece o parte din asezare intra, prin danii sau cumparaturi, in proprietatea Manastirii Bogdana. La mijlocul secoluliu XVII, activitatilor comerciale din Crucea de Jos si Crucea de Sus li se adauga dezvoltarea mestesugurilor, meseriilor de blanar, ciobotar, tabacar, fiind atestate documentar. Despre un targ propriu-zis nu putem vorbi decat spre sfarsitul secolului XVIII, conform lui C. Giurascu, cand apar primele dughene ale negusorilor, in 1794-1799. Numele targului Panciu pare ca a fost luat de la unul din sarbii asezati aici. Pentru prima oara, numele targului Panciu apare intr-un document din 25 decembrie 1798. Alti istorici (Untaru) sustin insa ca "...la 1798 targul era deja constituit, avand o oarecare vechime, din moment ce exista o biserica si un cimitir, o anumita activitate economica specifica, administratie proprie". El ramane impartit multa vreme intre Manastirea Bogdana si razesi, aici existand si 30 de slujitori ai capitaniei, scutiti de bir. In 1816, figura ca una din cele mai importante localitati ale tinutului Putna. In 1830, acest targ era recunoscut ca un important centru mestesugaresc.
Populatia si asezarile au fost greu incercate in razboiul din 1916-1918. In toamna anului 1916 armata romana a fost nevoita sa se replieze pe malul stang al Putnei. In dorinta obtinerii unei victorii de prestigiu, armatele germane si austro-ungare incercau sa zdrobeasca Armata a II-a Romana. Timp de 6 luni, localitatea a fost bombardata salbatic de bateriile inamice de mare calibru. Pe 30 iulie 1917, comandamentul german a dezlantuit o puternica ofensiva pe directiile Panciu si Dealul Muncelu, reusind sa cucereasca orasul. Contraatacand, doua regimente romanesti au oprit inaintarea germana. Pe data de 6 august 1917, inamicul a recurs la bombe incendiare si gaze toxice, incalcand legile razboiului. Victoria de la Marasesti a intors soarta razboiului in favoarea romanilor. La 6 iulie 1919, pancenii au infiintat Societatea "Renasterea", care isi propunea sa actioneze pentru replantarea viilor si reconstruirea asezarilor. Incepand cu anul 1922, situatia podgorenilor cunoaste o relativa imbunatatire, ei replantandu-si viile cu soiuri mai bune.Se infiinteaza o cooperativa viticola, doua banci, judecatoria, un gimnaziu de baieti si fete, se extinde reteaua stradala, se refac aductiunea de apa potabila si calea ferata,etc. Localitatea isi sporeste gradul de urbanitate dupa 1945, cand apar intreprinderi si institutii noi, se dezvolta reteaua de alimentare cu apa si cea de canalizare, iluminatul public, invatamantul, sanatatea, etc. In 1991, Panciu s-a infratit cu localitatea franceza Arbois din departamentul Jura, intre cele doua comunitati efectuindu-se anual schimburi de delegatii. Cu toate greutatile tranzitiei survenite dupa 1989, orasul se mentine pe o traiectorie ascendenta, lucrarile edilitare din ultimii ani aducand un plus de optimism.
Istoria Schitului Brazi, aflat in marginea de sud a orasului si devenit manastire, ne transpune in lumea legendelor. Izvoarele literare si unele marturii istorice ne spun ca schitul Brazi ar fi fost construit de un boier de-al lui Vasile Lupu, in 1654, pe locul unde a fost salvata fiica rapita de ungurii adusi de Gheorghe Stefan impotriva domnitorului moldovean. Fiind foarte frumoasa, aceasta fusese luata cu forta de trei frati unguri, in retragerea lor spre Transilvania.Un tanar pe nume Mazepa, crescut la curtea regelui polon Ioan Cazimir, venit in fruntea unei osti de cazaci sa-l sprijine pe Vasile Lupu, a auzit tragica intamplare, si a luat cu el trei cazaci si a patruns in armata ungara.Uluit de indrazneala tanarului, comandantul acesteia a hotarat ca fata sa fie a celui care va invinge in lupta.Mazepa a ucis in lupta dreapta pe cei trei frati unguri, iar fata a fost salvata. In amintirea acestei ispravi si a celor trei unguri rapusi, Mazepa a sadit trei brazi.Un an mai tarziu, boierul moldovean a ridicat aici un schit de calugarite, alegandu-l drept patron pe Sfantul Gheorghe. Schitul a durat pana in 1807, cand ieromonahul Dimitrie a luat toata lemnaria de stejar a bisericii si a dus-o in deal, unde a ridicat biserica Sf. Ioan, mutand acolo si schitul de maici. Schitul Brazi si-a recladit biserica din zid in 1834, ramanand de calugari. Sub sirul de chilii dinspre parau era un paraclis in care se intra printr-o scara secreta. In zidurile groase de jos se aflau chilii si o cismea ce curgea permanent, iar printr-o usa ce se deschidea dintr-o strana bine mascata se comunica cu un beci lung, despre care se vorbea ca ajungea cu gura a doua tocmai la Schitul Sf. Ioan. In aceste ascunzisuri de sub pamant se refugiau probabil monahii din fata navalirilor turcesti. Desfiintat de regimul comunist in 1959, aici au fost adusi tigani nomazi, care au distrus si au pus totul pe foc, inclusiv scandurile bisericii, dupa care au plecat. Calugaritele s-au intors dupa trei decenii de pribegie, schitul fiind refacut sub indrumarea staretei Iustina Angheluta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu