Scurt istoric al Judetului Vrancei

JUDETUL VRANCEI

Scurt istoric
  Are în componenţă două municipii – Focşani şi Adjud, trei oraşe – Mărăşeşti, Odobeşti şi Panciu, şi 59 de localităţi rurale. 
  De la sfârşitul sec.al XV-lea până în 1950 s-a numit judeţul Putna, pentru o perioadă scurtă a intrat în componenţa Regiunii Galaţi, pentru ca, din 1968, să se numească Judeţul Vrancea. 
  Vatră permanentă de locuire, prezenţa omului este atestată arheologic în toate epocile străvechi prin descoperirile de la Bârseşti ( paleoliticul superior ), Cândeşti, Fitioneşti, Mănăstioara ( neolitic, bronz ), Pădureni, Bârseşti, Bonţeşti ( epoca fierului ), Vârteşcoi, Pădureni, Odobeşti, Focşani, Tifeşti ( epoca dacă şi daco-romană ). 
  In evul mediu, s-a impus forma autonomă de organizare administrativ - juridică - obştea devalmaşă. La 1227-1234, este atestat un episcopat cuman cu reşedinţa în „ civitas de Mylco ”, zona Odobeştilor de astăzi. La 1423, ţinutul se afla sub autoritatea domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, autoritate permanentizată după luarea Cetăţii Crăciuna de Stefan cel Mare şi Sfânt şi fixarea hotarului sudic al Moldovei pe Milcov ( 1482 ). 
  Tinutul Putnei, atestat documentar la 2 iulie 1431 şi Tinutul Adjudului, atestat în 1460, împreună cu părţile dinspre răsărit ( Olteni ) se contopesc în 1591 sub denumirea de Tinutul Putnei, condus de un staroste până la 1859. Printre starosti, s-au numărat şi cronicarii moldoveni Miron Costin ( 1688 ) şi Ion Neculce ( 1732 ). 
  Până la jumătatea secolului al XIX-lea, Tinutul Putnei, cu reşedinţa în Focşanii Moldovei, a evoluat paralel şi în acelaşi ritm cu judeţul învecinat, Râmnicu-Sărat, cu reşedinţa în Focşanii-Munteni, condus de un căpitan de margine, cu aceleaşi atribuţiuni ca şi starostele. Intre cele două unităţi administrative, despărţite de hotarul Milcovului, au existat continue legături economice, administrative, culturale, matrimoniale. 
  Focşani : Rezultat al contopirii satelor Stăieşti şi Brătuleşti, aflate pe hotar, aşezarea, cu numele Focşani, este atestată documentar într-o condică negustorească de la Braşov ( 1456 ) şi un document semnat de domnitorul Tării Româneşti, Alexandru Vodă, la 1575. 
  Separat în Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni, ca centru administrativ al celor două ţinuturi, apoi judeţe, Putna şi Râmnicu-Sărat, târgul evoluează unitar ca o aşezare specific de graniţă, căpătând un accentuat caracter negustoresc. 
  Rezistând grelelor încercări ale sec.XVII-XVIII ( ciuma de la 1718, năvălirile tătarilor de la 1735 şi 1758, războaiele dintre anii 1768-1774 şi 1787-1792 dintre trupele ruso-austriece şi otomane), pustiirii din 1821, ciumei din 1828 şi deselor incendii, oraşul a cunoscut, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, după unificarea sa, la 1862, o rapidă dezvoltare economică şi edilitară, culturală şi socială. 
  Epoca Unirii, cu evenimentele sale dintre anii 1848-1866, îl inscriu în istoria naţională ca „Oraş al Unirii”: manifestările revoluţionare şi unioniste din iunie 1848, activitatea puternicului Comitet Unionist (1856-1859), alegerile pentru Divanurile ad-hoc (1857), manifestările entuziaste prilejuite de alegerea lui Al.I.Cuza la Iaşi (5 ianuarie 1859) şi la Bucureşti (24 Ianuarie 1859), activitatea Comisiei Centrale (1859-1862), Unificarea oraşului (1862). 
  La sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec.al XX-lea, la Focşani apar şi se dezvoltă mici şi mijlocii stabilimente industriale şi comerciale (textile, pielărie, tăbăcărie), se infiinţează şcoli primare şi gimnaziale, Liceul „Unirea”, Scoala normală, Scoala comercială, se trasează noi bulevarde, apar societăţi culturale (Liga culturală – 1851, Societatea filarmonică – 1907, Doina Vrancei – 1910, Biblioteca Publică – 1912). Se ridică principalele edificii edilitare şi culturale: Tribunalul Judeţean, Teatrul „Maior Gh.Pastia” – 1912, Mausoleul Eroilor - 1926, Ateneul Popular – 1928, Banca Naţională, Palatul Telefoanelor. 
  Mărăşeşti : Atestat la 20 august 1455, într-un document emis de domnitorul Moldovei, Petru Aron. Până la sfârşitul sec.al XVIII-lea, aşezarea nu avea mai mult de 50 de familii de ţărani răzeşi. La jumătatea sec.al XIX-lea, zona aparţinea marilor moşii ale lui Constantin Catargiu şi Gheorghe Negropontes. 
  Construirea căilor ferate Mărăşeşti-Bacău, Mărăşeşti-Focşani, Mărăşeşti-Panciu şi Mărăşeşti-Tecuci transforma localitatea într-un important nod de cale ferată. 
  Infiinţarea la sfârşitul sec.XIX şi începutul sec.XX a Fabricii de zahăr, a Fabricii chimice, a Fabricii de cherestea „Tişita” determină trecerea sa la statutul de oraş, în 1908. 
  Cu eroicele lupte din vara anului 1917, în contextul Primului Război Mondial şi al Războiului Intregirii Neamului, Mărăşeştii îşi inscrie numele pe frontispiciul istoriei europene şi naţionale. 
  Adjud : Aşezat la confluenţa râurilor Trotuş şi Siret, a celor două artere de circulaţie – spre nordul Moldovei şi spre Transilvania – Adjudul a devenit un important centru administrativ, comercial şi punct strategic militar. 
  Ca centru administrativ al ţinutului cu acelaşi nume este menţionat într-un document al domnitorului Stefăniţă Vodă (1517-1527), în timpul lui Petru Rareş şi într-o cronică polonă la 1566. In 1591, ţinutul intră în componenţa Tinutului Putnei. 
  La 1600, la Adjud au făcut joncţiunea cele două armate ale lui Mihai Viteazul, una venind din Tara Românească, alta din Transilvania, pe Valea Trotuşului, îndreptându-se apoi, spre Iaşi şi Suceava. 
  Intre 1787-1792, a devenit locul unor confruntări militare dintre armatele ruso-austriece şi otomane. 
  In urma acestor confruntări şi a deselor revărsări ale Siretului, locuitorii s-au strămutat la trei kilometri mai la sud, intemeind Adjudul Nou, atestat documentar la 1795. 
  In a doua jumătate a sec.al XIX-lea, ca urmare a construirii căilor ferate Mărăşeşti-Bacău (1872) şi Adjud-Tg.Ocna (1884), a depoului de locomotive (1880), Adjudul devine un important centru feroviar care-i va influenţa benefic, economic, social şi demografic evoluţia sa din sec.al XX-lea. 
  Odobeşti : Ca aşezare umană, este atestată documentar odată cu înfiinţarea Episcopatului cumanilor la 1227. O hotărnicie dată de domnitorul Moldovei, Miron Barnovski delimita moşia târgului Odobeşti la 17 septembrie 1626. 
  Indeosebi ca centru viticol şi negustoresc, Odobeştii cunosc un ritm mai intens de dezvoltare în sec.XVIII-XIX. La 1861 devine comună urbană. 
  Panciu : A luat fiinţă la începutul sec.al.XVIII-lea, dezvoltându-se îndeosebi ca un centru negustoresc, de legătură între zona de munte cu aceea de deal şi de ses şi ca centru viticol. La începutul sec.XIX devine târg, pentru ca, la jumătatea secolului să devină comună urbană. 
  Pustiit de marele incendiu din 1869, reclădit, cade sub efectele distrugătoare ale cutremurelor din 1894 şi 1940. De fiecare dată se reface prin eforturi aproape dramatice şi revine în viaţa judeţului ca unul dintre importantele sale centre administrative, comerciale şi viticole.