Focsani si Unirea cea Mica
In ciuda aparenţei sale liniştite, Focşanii – oraş prin excelenţă negustoresc – a trăit cu intensitate frământările politice de la jumătatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşănenii au constituit un veritabil puls al arterei Milcovului, semnalând gradul de continuă intensificare a dorinţei de unitate a românilor.
Despărţit în două – Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni – de un braţ al Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor două ţări vecine şi surori.
Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor două Principate şi crea premisele punerii temeliei statului naţional unitar român.
Insăşi Revoluţia de la 1848 a îmbrăcat la Focşani un dublu aspect, determinat de mersul ei în cele două ţări române cărora le aparţineau oraşul, încât exprimarea tendinţei de unitate naţională a îmbrăcat forme concrete, izvorâte din convingerea fermă că locuitorii din dreapta şi din stânga Milcovului sunt fraţi şi alcătuiesc unul şi acelaşi popor.
Remarcăm faptul că unul dintre cele mai numeroase Comitete Unioniste din Moldova s-a constituit la Focşani după exemplul Societăţii „Unirea” ce luase fiinţă la Socola. Comitetul – ce reunea peste 200 de persoane şi avea în fruntea sa pe Stefan Scarlat Dăscălescu şi Costin Stamatinu – a reuşit, în scurt timp să câştige încrederea majorităţii locuitorilor astfel că, la 28 martie 1857, într-o scrisoare adresată unioniştilor ieşeni, confraţii lor din Focşani le aducea la cunoştinţă că „ aderenţi la cauza noastră sacră putem încredinţa că este mai toată obştea de toate clasele câţi au cât de puţină bună înţelegere şi simţ naţional.
Când unioniştii din Focşanii Moldovei erau împiedicaţi să-şi desfăşoare activitatea „ fraţii de peste Milcov îi invitau „ a tinia chiar seanţele comitetului nostru, în comun cu a lor, şi la dânşii, dacă la noi suntem opriţi .
De aici, din Vrancea, au luat drumul Iaşilor, în Adunarea ad-hoc, pontaşul Ion Roată din Câmpuri şi negustorul Gheorghe Ilie din Focşani pentru a exprima vrerea de Unire a locuitorilor acestor meleaguri.
La Focşani este ales, în decembrie 1858, în Adunarea Electivă a Moldovei, Mihail Kogâlniceanu.
Depunerea candidaturii la Focşani nu a fost întâmplătoare. Marele artizan al Unirii şi-a ales oraşul de pe Milcov cu credinţa de nezdruncinat în consistenţa şi tăria sentimentului unionist al oamenilor locului, cu convingerea că gândurile şi faptele sale se regăseau în năzuinţele lor şi s-a simţit îndreptăţit să le poarte şi să le exprime vrerea în Adunarea Tării.
Ziua de 28 decembrie 1858 când avea loc deschiderea Adunării Elective la Iaşi a fost considerată ca „ o zi de sărbătoare naţională şi acest eveniment a fost sărbătorit în mod festiv.
La 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei era ales, în unanimitate, colonelul Alexandru Ioan Cuza. In prima telegramă, din aceeaşi zi, prin care anunţa evenimentul contelui Walewski, Victor Place – consulul general al Franţei la Iaşi între 1855-1863 – îl prezenta pe Alexandru Ioan Cuza ca pe „ un om inteligent şi unul din luptătorii cei mai înfocati pentru Unire.
De data aceasta, nu era vorba de alegerea unui om, ci de triumful unei idei, de biruinţa unor năzuinţe al căror ceas sunase. Insuşi domnitorul Cuza avea să spună că alegerea sa înseamnă „ venirea la putere nu a unui om, ci a unui popor .
Poetul focşănean Dimitrie Dăscălescu, scrie cu acest prilej poezia „O zi frumoasă”, aşa cum a rămas în inimile românilor ziua de 5 ianuarie, poezie din care răzbate laitmotivul:
Azi, Românul dovedeşte
Că-n sfârşit s-a deşteptat,
Si că-n faptă vredniceşte
Libertatea ce-a visat
Corpul electoral din Focşani – Munteni a trimis la 5 ianuarie 1859 o telegramă purtând 11 semnături (Grigore D. Marghiloman, Argintoianu, C. A. Cotescu, Iorgu Costescu, C. Mărgărit, M. Ionescu, D. Gurănescu, A. Lascăr, C. Sihleanu, Bănică Penescu, G. Pastia) prin care felicita Adunarea Electivă a Moldovei „ pentru norocita alegere a Domnului, telegrama ce se termina cu Glorie vouă fraţilor de peste Milcov! Trăiască România unită .
Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiaşi Alexandru Ioan Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii române.
Focşănenii au urmărit cu emoţie şi speranţe votul de la Bucureşti. Ziua de 22 ianuarie în care se deschidea şedinţa Adunării Elective la Bucureşti, a fost şi ea sărbătorită în mod festiv: în toate bisericile s-au înălţat tedeum-uri, iar seara, prin grija Sfatului orăşenesc, toate edificiile au fost iluminate.
Stirea dublei alegeri a domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost primită de focşăneni cu adâncă mulţumire şi satisfacţie. Telegrama de felicitare – 25 ianuarie 1859 – adresată lui Cuza aflat la Iaşi, de locuitorii oraşului este deosebit de concludentă:
„ Prea inălţate Doamne,
Sub impresia unei simţiri de bucurie extraordinară inimile rămân uimite şi nu pot exprima toate câte simţim. Orăşenii focşăneni nu pot de cât să zică: Trăiască România! Trăiască Prinţul lor!”.
Rolul deosebit al Focşanilor in Unire a fost recunoscut şi in şedinţa Adunării Elective a Moldovei din 28 ianuarie 1859.
Mihail Kogâlniceanu a dat citire adresei către Adunarea suroră din Valahia in care se precizau:
„ Vă rugăm dar ca să vă uniţi şi voi cu cererea ce am adresat lui Alexandru Ioan I, ca aşa in curând, povăţuiţi de marea idee şi sub steagul unirii, să ne intâlnim la Focşani, unde, puind mână in mână, să ne legăm atât de strâns, incât chiar soarta cea mai rea să nu le mai poată despărţi…
Aşa dar, fraţilor, dispară dintre noi toată forma, toată deosebirea din afară! Chiar numele Milcovului contenească de a mai exista in limbajul românesc! Dumnezeu ne-a făcut un singur şi acelaşi popul.
Acum a sosit timpul ca să şi lucrăm ca un singur şi acelaşi popul. La Focşani, la Focşani dar! Si acolo, impreună, cu binecuvântarea Dumnezeului părinţilor noştri, să serbăm marea sărbătoare: invierea României.
Mai mult ca sigur, in acea vreme s-a pus problema stabilirii capitalei Principatelor Unite la Focşani.
Stabilirea sediului Comisiei Centrale şi a Inaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie a creat oraşului recunoaşterea europeană, numele său fiind des rostit in cancelariile marilor puteri ale vremii.
Dar poate cea mai spectaculoasă manifestare de simpatie faţă de domnitorul ce intruchipa aspiraţiile seculare ale poporului român şi-au manifestat-o focşănenii cu prilejul călătoriei pe care acesta a efectuat-o de la Iaşi la Bucureşti, in ziua de 5 februarie 1859, când domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani.
Mii de oameni i-au ieşit in cale in drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. In cinstea Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia să treacă şi, in faţa curţii boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţă şi infăşurate in pânză tricoloră.
Sute de felinare (850), improvizate in grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, păcură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se aprinde şi a lumina feeric oraşul.
S-au mai ridicat in oraş, mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumanări şi felinare.
După condica de cheltuieli, municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale.
Mai in toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au impodobit porţile cu verdeaţă şi la ferestre, toată noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti.
„ La apariţia Domnului, lumea a isbucnit in urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau „Hora Unirii” şi un imn al vremii „Timpuri de Mărire”. Valuri de flori s-au revărsat in calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă.
Ajungând la hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de strajă la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus că sunt fraţi şi i-a pus să se imbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi inainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani.
De aici, insoţit de notabilitătile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până in centrul oraşului, „La Podu di chiatra”, unde au jucat cu toţii „Hora Unirii”.
Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit in audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată.
„ Părăsind oraşul, când a ajuns la Bucureşti, Cuza Vodă a mărturisit, că nicăieri, nu fusese mai bine primit, ca la Focşani.
La numai câteva zile – 9 februarie 1859 – municipalitatea oraşului Focşani comunica administratorului Tinutului Putna numele delegaţilor care urmau să plece la Bucureşti „ ca să feliciteze pe Măria sa domnul stăpânitor : Tache Pastia şi Radu Spălătelu oameni cu bune calităţi şi cu mijloace de a face asămenea călătorie, cărora li se adăugau doi delegati din partea clerului.
De aceleaşi inalte simţăminte sunt animaţi locuitorii oraşului Focşani atunci când iau cunoştinţă de conţinutul Proclamaţiei dată de domnitor la 11 decembrie 1861, prin care făcea cunoscut întregii naţiuni că:
„Unirea este indeplinită.
Naţionalitatea Română este intemeiată.
Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Inalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor.
Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor.
In zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.
Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări.
Să trăiască România!”
Focşănenii – devotaţi apărători ai unităţii naţionale – trimit o telegramă de felicitare Domnitorului la 24 ianuarie 1862 purtând 54 semnături, în care se arată printre altele:
„Poporul din oraşul Focşani chiar în entuziasmul lui, făcând o sărbătoare din acea zi fericită, a mers în pompă la hotarul care trecea prin inima acestei întinse şi frumoase Tări şi a aruncat pietre într-insul, dorind ca nici urmele lui să nu se mai cunoască pe viitor… Poporaţiunea din oraşul acesta, cu ochii scăldaţi în lacrimi de recunoştinţă, vine a depune iarăşi ca la 5 şi 24 Ianuarie în mâinile Inălţimii tale devotamentul şi credinţa sa…
Să trăiască România intreagă una şi nedespărţită.”
Dar mai presus de exprimarea oricăror simţăminte nobile, fundamental rămâne actul Unirii, „ Unirea cea mică, realizată deja intre ambele ţărmuri ale Milcovului cum o aprecia B. P. Haşdeu într-un studiu din 1867, Unire săvarşită de întregul nostru popor, iar ceea ce săvârşeşte poporul poartă pecetea veşniciei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu