Arii protejate Rezervatii naturale si monumente ale naturii Vrancea

Cela 18 rezervaţii naturale adăpostesc o floră, vegetaţie şi faună, cantonate īn cele maidiverse biotopuri ale judeţului Vrancea, astfel īncāt aceste arii protejate reprezintă un adevărattezaur de genofond .Numeroasele studii privind biodiversitatea judeţului Vrancea au dus la identificarea anumeroase asociaţii vegetale şi animale īn care se regăsesc cca. o trăime din speciile de plantesuperioare īntālnite īn Romānia. Deosebit de importantă este si prezenta a peste 30 de specii deplante endemice sau declarate Monumente ale Naturii, a căror supravieţuire nu este posibilă īnafara unei reţele de arii protejate.Se remarcă deasemenea si prezenţa a numeroase specii faunistice ( unele de interes cinegetic), caredeasemenea au căpătat statutul de Monumente ale Naturii : corbul, capra neagră, ursul, rāsul, cocoşul de munte, fluturaşul de stāncă.Pentru păstrarea acestui echilibru, instituţia noastră, a depus şi depune intenseeforturi, acţionānd pe toate planurile pentru conservarea naturii si diversităţii biologice.

1. “ Pădurea Lepşa-Zboina“, rezervaţie forestieră si floristică este aflată īn apropierea localităţii Lepşa, are o suprafaţă de210,7 ha. Situată īn bazinul superior al pr. Lepşa, peversantul sud-vestic al Mt.Zboina Neagră ( 1350 m )acest areal conservă arborete forestiere de tip natura lfundamental, cu vārste cuprinse īntre 100-120 de ani precum si o floră care datorită condiţiilor staţionale foarte variate este deosebit de bogată īn specii endemice,vulnerabile sau rare.

2. “Cheile Tişiţei” arie protejată mixtă, hidrogeomorfologică, forestieră, floristică, faunistică si de peisaj, ocupă omare parte din bazinul hidrografic al Pr. Tişiţa si este una dintre cele mai importante arii protejate din judeţul Vrancea.Relieful este caracterizat printr-o puternică fragmentare tectonică si hidroerozională, prezentānd văiadānci, de tip canion, lunci largi, de o mare frumuseţe dar si piscuri semeţe de o spectaculozitate aparte, care sedetaşează īn lungul cumpenelor de apă. Din punct de vedere biogeografic, aria protejată Cheile Tişiţei se remarcăprin prezenţa unui mozaic de specii, care ilustrează marea varietate a condiţiilor staţionale.

3. Pădurea Cenaru, este o arie protejată de tip geologic, botanic,forestier si de peisaj, cu o suprafaţăde 365,8ha.Vegetaţia forestieră esteformată din făgete şi arborete de amestec răşinoase cu foioase ( brad,molid, fag, carpen, mesteacăn, plop,salcie, etc. ) īntre care se găsesc 741exemplare de Tisă ( Taxus baccata L.)element floristic atlantic-central european, monument al naturii, īnregistrānd dimensiuni de pānă la 18m īnălţime şi vārste de pānă la 200 deani, ceea ce le situează pe locul al 4-lea pe ţară. Īn covorul ierbos au fostidentificate 377 specii de plante, dincele mai diferite provenienţe fitogeografice, printre care şi numeroase specii endemice.

4. Aria protejată Reghiu-Scruntaru este de tip mixt ( geologică, paleontologică, botanică, peisaj ), are o suprafaţătotală de 95,7 ha si este se află situată pe ambele maluri ale rāului Milcov, īn zona unde valea longitudinală a Milcovului, dispusă paralel cu stratele de rocă ridicate la verticală, coteşte īn unghi drept spre dreapta şi traversează alternanţa de strate de gresie, marne, argile şi calcare care, īn urma eroziunii diferenţiate, au dat naştere unui relief” ruiniform ”, de mare frumuseţe peisagistică.

5. Aria protejată” Pădurea Dălhăuţi” ( tip botanic si forestier ), ocupă o suprafaţă de 188,3 ha este situată pe versantul estic al Subcarpaţilor Curburii, la limita de tranziţie dintre silvostepă şi subzona stejarului, īn care pătrunde sub zona fagului īncāt arboretele forestiere sunt foarte variate şi ajung la vārste seculare, realizāndu-se diametre impresionant de mari la fag şi stejar.Din punct de vedere floristic, Pădurea Dălhăuţi aparţine regiunii euro-siberieneprecum şi provinciei balcano-moesică şi ponto-sarmatică, īntālnindu-se un adevărat mozaic vegetal īn care seregăsesc peste 400 de specii de plante superioare.

6. Aria protejată “Cascada Putnei “(tip hidrogeomorfologic, botanic,peisaj ), ocupă o suprafaţă de 10 ha, fiind localizată īn apropierea localităţii Lepşa, areal unde rāul Putna traversānd bordura externă a Munţilor Vrancei pe o linie de falie, aformat cascada actuală, iar īn aval, lacca. 200 m, pe malul stāng există oveche cascadă, părăsită īn urma mişcărilor geotectonice, īn urma cărora Putna şi-a schimbat cursulspre dreapta, pe albia actuală,fenomen unic cunoscut īn Romānia.

7. Aria protejată ” Strāmtura Coza” ( tip geomorfologic, peisaj ) are o suprafaţă totală de 15 ha si este localizată īnapropierea satului Coza, com. Tulnici. Procesele tectonice ( falierea stratelor ) şi eroziunea de suprafaţă pun īnevidenţă succesiunile litologice divers colorate, de o mare frumuseţe peisagistică.

8. Aria protejată “Groapa cu Pini ” ( tip paleontologic ) are o suprafaţă totală de 11,1 ha si este localizată īnapropierea satului Coza, com. Tulnici.

9.Aria protejată “Rāpa Roşie” ( tip geomorfologic ) are o suprafaţă totală de 49,6 ha si este localizată īn apropiereasatului Coza, com. Tulnici. Situată pe un orizont al breciei sării, care, fiind foarte slab coezivă şi uşor solubilă esteputernic fragmentată de eroziunea pluvionivală care au modelet-o sub formă de ogaşe, canioane, turnuri, pālnii şiavene sufozionale care dau peisajului un caracter spectaculos de pseudocarst. Īn scopul preveniriialunecărilor de teren si a eroziunii solului au fost efectuate plantaţii de protecţie.

10. Aria protejată “Algheanu” ( tip geologic, peisaj), are o suprafaţă de 10 ha si este situată īnlocalitatea Vrāncioaia. Structura geologică este alcătuită din depozitele de terasei a 6-a a Putnei,respectiv din prundişuri şi nisipuri roşcate-gălbui, situate peste depozitele salifere de vārstă aquitanian-burdigaliană formate din argilecenuşii intercalate cu gipsuri şI gresii gipsifere,acoperite de formaţiuni ale breciei sării.

11. Aria protejată ” Pārāul Bozu” are o suprafaţăde 5 ha si este situată in localitatea Prisaca,Com. Valea Sării. Importanţa ştiinţifică constă īnabundenţa de mecanoglife (urme de valuri,urme de picături de ploaie şi urme a curenţilorturbizi de fund şi suprafaţă ) şi a ichnoglifelor( urme de pasi de vieţuitoare ) aparţionānd lacca. 35 de specii de vertebrate şi 5 denevertebrate dintre care cele mai importantesunt urmele de paşi ale păsărilor acvatice(pescăruşi, raţe, gāşte, cocostārci, cocori, sitari )şi mamifere (paricopitate , feline, canine, dar,mai ales de elefanţi ).Aceste urme de vieţuitoare dau informaţii cu privire lacondiţiile de paleomediu : bazine lacustre puţinadānci, īn condiţii de climă caldă, bogată īnprecipitaţii, frecventate de faună specifică.

12. Aria protejată “Focul Viu de la Andreiaşul de Jos “are o suprafaţă de 12 ha ( tip geologic, botanic,forestier, peisaj ). Datorită faptului că Valea Milcovului se īnscrie pe linia de falie Caşin-Bisoca, prin fracturile scoarţei ies la suprafaţă hidrocarburi gazoase care se autoaprind si ard cu flăcări īnalte de pană la 30-40 cm.

13. Aria protejată “Cheile Nărujei I- Lacu Negru “are o suprafaţă de 20 ha ( tip hidrogeomorfologic, botanic,forestier, peisaj ) si este localizată īn localitatea Herăstrău, pe cursul superior al P. Năruja. Trăsăturacaracteristică este fragmentarea terenului, īn zona Cheilor Nărujei, unde s-a format un relief caracteristic de odeosebită spectaculozitate. Punctul central al acestei arii protejate īl constituie Lacul Negru. Situat la altitudinea de 1250 m, are o suprafaţă de cca. 1 ha si o adāncime de 7,5 m. Ceea ce īI conferă un caracter deunicat īn Vrancea este turbăria care se dezvoltă pe treimea inferioară, si care are aspectul unui plaur. Denumirea de Lacul Negru provine de la īntunecimea molidişurilor care-l īnconjoară si care se reflectă īnapele limpezi ale lacului.

14. Aria protejată “Cheile Nărujei II-Verdele”, are o suprafaţă totală de 250 ha, este de tip hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic si de peisaj. Fiind situată īn sectorul montan al Nărujei, această arie protejatăocupă ambii versanţi din sectorul inferior al Cheilor Nărujei. Trăsătura caracteristică este puternicafragmentare, cu o energie de relief mare cu un maxim īn sectorul Cheilor Nărujei, unde succesiunea sectoarelor īnguste de tip canion, cu sectoare de luncă sau mici bazinete dau un aspect de o mare valoareştiinţifică si peisageră.

15. Aria protejată “ Cascada Mişina “ocupă unareal de 183,5 ha, este de tip hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunisticsi de peisaj si este situată īn bazinul superior al Pr. Mişina. Relieful este dominat de puterniceleprocese tectonice din trecut, datorită căroraīntr-o zonă marcată de o pānză de şariaj si ofalie inversă, s-a format si Cascada Mişina cu orupere de pantă de peste 12 m.

16. Aria protejată “ Căldările Zăbalei -Zārna Mică “,are o suprafaţă totală de 350 ha, este de tip hidrogeomorfologic, forestier, floristic, faunistic si de peisaj sieste situată īn bazinul superior al Pr.Zăbala. Acest areal este protejat datoritămorfologiei deosebite a Pr. Zăbalei, curenumitele “ Căldări ale Zăbalei “, pentrupădurile deosebite de aici si nu īn ultimul rānd pentru asociaţiile floristice sifaunistice īntālnite īn acest perimetru.

17. Aria protejată “Muntele Goru” are o suprafaţă totală de 388,1 ha, este de tip geomorfologic, forestier,floristic, faunistic si de peisaj. Ocupă o mare parte din etajul pădurilor boreale si aproape tot etajul subalpin alMt. Goru ( 1875 m ), obiectivul central ocrotit de această arie protejată este vegetaţia caracteristică etajuluisubalpin, componenta principală fiind unicul jnepeniş din M-ţii Vrancei, precum si alte numeroase specii deplante si animale endemice sau rare.

18. Aria protejată “Lunca Siretului“, are o suprafaţă totală de 388,4 ha si este constituită pentru ocrotirea păsărilor migratoare sau sedentare. Cuprinde trupurile de pădure Dumbrăviţa si Pădurea Neagră, situate īn apropierea localităţilor Răstoaca si Răduleşti, locuri īn care, datorită faptului că Valea Siretului se īnscrie peuna dintre cele mai importante rute de migraţie a păsărilor, adăpostesc numeroase specii de păsări ocrotitepe plan naţional si internaţional.

Padurea Cenaru-Judetul Vrancea

Declarata rezervatie naturala prin Legea nr. 5/2000, aria protejata de tip mixt este situata in zona varfurilor Cenaru (898 m), Garbova (879 m), pe un sector al versantului drept al Paraului Milcov. aria protejata se remarca prin asociatii fitogeografice deosebite (prezenta a peste 370 de specii de plante), detasandu-se prin existenta a CCa. 980 exemplare de tisa (Taxus baccata), element atlantic central european, monument al naturii. Padurea aflata sub statutul de arie protejata adaposteste exemplare care inregisreaza pana la 18m. inaltime,diametre la baza de aproximativ 30-35cm. si varste pana la 200 ani.
Rezervatia naturala se suprapune unui complex reprezentativ pentru ecosistemele forestiere specifice padurilor de amestec. Situat intr-un areal cu inversiuni termice frecvente, acest sit prezinta o importanta deosebita datorita numarului mare de exemplare de Taxus baccata (aproximativ 1000 de exemplare pe o suprafata de aproximativ 400 ha) diseminate intre arbori seculari de fag si brad.
Padurea Cenaru apartine Subcarpatilor interni de Curbura, relieful ariei protejate fiind deosebit de vulnerabil la degradarea terenului prin eroziuni de suprafata si de adancime, precum si la alunecari de teren, astfel incat padurea indeplineste o functie protectiva de o deosebita importanta. Relieful este foarte fragmentat de afluentii raului Milcov care curg spre vest si spre nord, modeland versantii cu pante de 18 – 35° si vai inguste, greu accesibile, ale caror maluri ajung pana la 50-70 m. inaltimile scad de la sud (interfluviu Milcov - Ramnicu Sarat) spre nord si vest, de la 943 m (Vf. Coltu Porcului) la 760 m (Plaiul Cenarului), 600 m (confluenta pr. Garbova cu pr. alunu) si 500 m pe valea Milcovului.Padurea Cenaru este sit Natura 2000

Cai de acces:
Drumul judetean Dj 205a Focsani – andreiasu – Butucoasa, continuat cu drumul forestier de pe valea Paraului Garbova (pentru accesul dinspre est) sau drumul forestier de pe valea Paraului Cenaru (pentru accesul dinspre vest).
Limita de nord: este sinuasa si complexa. Porneste din albia paraului Bursuci inscriindu-se catre nord pana in albia Paraului Cenaru pe care o urmeaza catre aval o paraseste pe versantul drept si continua pe valea Pr. Boldanului pana in Valea Milcovului. De la piciorul plaiului Ursa limita se inscrie pe acesta catre sud, intersecteaza Valea Paraului Ursa si continua in avale pana la confluenta cu afluentul aceteia dinspre dreapta. Din acest punct urmareste valea in amunte, pana la obarsie. in continuare limita urmeaza Plaiul Cenarului si valea Paraului Garbova, pana la confluenta cu Pr. alunu.
Limita de est: se suprapune pe albia Paraului alunu si pe Plaiul alunului pana in Vf. Garbova (979m.).
Limita de sud: se desfasoara din Vf. Garbova (979m.) prin Culmea Coltul Porcului pana la obarsia Paraului Bursuci pe care o urmeaza catre aval.

Reghiu-Scruntar-Judetul Vrancea

Rezervatie naturala de tip mixt, desemnata prin Legea nr. 5/2000, cuprinde doua trupuri dispuse pe dreapta si stanga Paraului Milcov, in zona localitatilor Reghiu si Sindrilari. Aria protejata se suprapune sectorelor de vale longitudinala si respectiv transversala a Milcovului, sapate in strate alternante de gresii, argile, marne si calcare, cutate si redresate la verticala. Efectul este aparita in peisaj a unui spectaculos relief ruiniform, a carui valoare stiintifica se amplifica prin axistenta resturilor fosile de nevertebrate din Miocen si de mamifere de varsta sarmato-pliocena.
Relieful este reprezentat de versantii abrupti pana la verticala pe malul drept al raului Milcov, formati din strate cu orientari diferite, alcatuite din roci cu duritati variabile, erodate diferentiat, conferindu-se astfel versantilor un aspect ruiniform. Relieful in ansamblu se prezinta puternic fragmentat de paraie torentiale, cu vai inguste si adanci, dintre care cea mai spectaculoasa este cea a pr. Valcea (Creiu), care strapunge stratele verticale de gresie in punctul numit Poarta Dracilor. in conditiile alternantei de strate cu alcatuiri si duritati diferite, a cutarii si a ridicarii la verticala a stratelor, a puternicelor procese tectonice care au generat falia Casin - Bisoca, precum si a violentelor cutremure de pamant, aceste elemente cu rol in declansarea si desfasurarea proceselor geomorfologice determinante ale unor forme de microrelief, au generat in acest spatiu aparitia unui peisaj de o deosebita valoare estetica si stiintifica.Rezervatie naturala Reghiu Scruntar se suprapune sitului Natura 2000 cu acelasi nume.

Cai de acces:
Drumul judetea, care urmeaza albia raului Milcov, Dj 205A Focsani – Odobesti – Andreiasu, pana in localitatile Reghiu sau Valea Milcovuluio.
Limitele trupului (1) situat pe versantul stang al Raului Milcov:
Limita de nord: coincide cu baza de versant care se termina in albia Paraului Reghiu.
Limita de est: se desfasoara din albia Paraului Reghiu, spre sud, pana la limita superioara a intravilanului localitatii Valea Milcovului.
Limita de sud: se desfasoara pe o culme secundara care porneste de la vestul localitatii Valea Milcovului si se oresta la obarsia unui afluent de dreapta al paraului Reghiu.
Limita de vest: urmareste spre nord si avale afluentul de dreapta al paraului Reghiu pana in albia Paraului Reghiu.
Limitele trupului (2) situat pe versantul drept al Raului Milcov:
Limita nordica: porneste din apropierea confluentei Paraului Reghiu cu Milcovul, ontinua pe la baza abruptului, la marginea suprafetei construite a localitatii de pe malul drept, pe limita de subparcela, pana intersecteaza albia Paraului Milcov.
Limita de est: se desfasoara intre albia Milcovului prin punctul numit Poarta Diavolului si prin Dealul Chicera (537 m) pana la obarsia paraului Valcea.
Limita de sud: coincide cu albia, Paraului Valcea, de la obarsie pana la confluenta acesteia cu Milcovul.
Limita de vest: se desfasoara spre avale pe valea Paraului Milcov, urmand sinuozitatile abruptului din malul drept, de la confluenta cu Valcea pana in apropierea confluentei cu Paraul Reghiu

Focul Viu de la Andreiasul de Jos- Judetul Vrancea

Rezervatia naturala Focul Viu de la Andreiasul de Jos este cea dintai declarata in judetul Vrancea, prin Decizia Consiliului Judetean Popular Vrancea, nr. 1063/1967, in suprafata de 12 ha si reconfirmata prin Decizia CPJ nr. 156/1973, figurand si in Lista Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (1991). Prin Hotararea Consiliului Judetean Vrancea nr. 12/1992, suprafata se majoreaza la 306,0 ha, in scopul protejarii tuturor palcurilor de padure plantata pe versantul drept al vaii Milcovului, cu rol de protectie a solului impotriva eroziunilor de suprafata si de stabilizare impotriva alunecarilor de teren.
Ca urmare a aplicarii Legii nr. 18/1991, A.P.M. Focsani a revizuit suprafata in anul 1998, la 293,3 ha. iar prin Legea nr. 5/2000 Anexa III, privind Planul de amenajare a teritoriului national, suprafata ariei protejate revine la aceea initiala, de 12,0 ha dar, in urma transpunerii in sistem GIS, suprafata rezultata este in realitate de 37,8 ha.
Aria protejata este administrata in prezent in baza unei conventii de custodie de catre Ocolul Silvic Focsani. Desi in anii 1992-1994 in perimetrul acestei arii protejate s-au realizat amenajari care aveau ca scop sustinerea anuala a unui festival folcloric/traditional intitulat sugestiv ”Sarbatoarea Focului Viu”, acestea au fost in totalitate distruse de intemperii si mai ales de alunecarile devastatoare de teren din luna iulie a anului 2005.
In prezent infrastructura de vizitare este in curs de reconstructie, iar pentru desfasurarea in conditii optime a festivalului folcloric anual, Primaria din Andreiasu a depus o cerere de finantare pentru amenajarea unei scene in aer liber.

Caile de acces, sunt drumul judeţean Dj – 205 A - Focsani - Andreiasu de Jos si, in continuare, dupa traversarea podului peste Milcov, drumul comunal spre Andreiasu de Sus.
Limitele se incadreaza in U.P. III Focsani, U. a. 1, astfel:
Limita de nord de la borna 1 de pe malul drept al Milcovului, pana la borna 2 de pe marginea drumului comunal (si forestier) Andreiasu de Jos - Andreiasu de Sus;
Limita est de la borna 2 in lungul drumului comunal, pe limita curţii cantonului silvic, borna 4, pana la borna 5;
Limita de sud de la borna 5 pana la borna 6, situata in albia unui organism torenţial afluent al Milcovului;
Limita vest de la borna 6, pe albia vaii torenţiale, pana la borna 7, pe malul Milcovului.

Potrivit cu istoria lor geologica, terenurile teritoriului analizat sunt de origine sedimentara, aceasta datorita faptului ca suprafata corespunde cu ariile unor foste bazine sedimentare care s-au succedat in timp si in care s-au depus sedimente marine, lacustre, fluvio-lacustre si continentale.
In ceea ce priveste alcatuirea subsolului, se pot diferentia doua mari domenii. Spre vest, regiunea muntoasa este domeniul de raspandire a rocilor masive care, ca varsta, apartin Cretacicului superior si Paleogenului iar spre est, zona subcarpatica, unde se dezvolta roci apartinand Neogenului. Extremitatea estica a teritoriului apartine umpluturii pleistocene a avanfosei, individualizata la marginea interna a Platformei Moesice (morfologic, Campiei Romane), (H.Grumazescu, I.stefanescu).
Din punct de vedere geologic, domeniul muntos s-a individualizat pe seama flisului carpatic care sub raport structuro-genetic este alcatuit din doua panze: panza de Tarcau si panza de Vrancea, iar domeniul subcarpatic corespunde molasei in care se diferentiaza subzona miocena si subzona sarmato-pliocena
Arealul suprapus ariei protejate Focul Viu, se grefeaza pe molasa neogena alcatuita din litofaciesuri foarte heterogene, avand structura cutata afectata miscarile tectonice si cu o mare mobilitate actuala (epirogeneza si seisme), formata din complexe de marne, argile si gresii calcaroase, in strate alternante cu inclinari variate, cu rezistenta slaba la eroziune.

Toate epicentrele cutremurelor vrancene corespund unitatii cutate valahe. Acestea elibereaza periodic o mare cantitate de energie, generand pagube materiale si pierderi de vieti omenesti, in urma cutremurelor puternice (10.11.1940, 04.03.1977, 30.08.1986, 30.05.1990) mai multe alunecari s-au declansat ori s-au reactivat. Raportul dintre directia faliei si suprafata de versant determina configuratia majora a alunecarii de teren.
Din punctul de vedere tectonic, in zona studiata se remarca 3 falii importante (longitudinale), orientate nord-sud, care delimiteaza principalele unitati litologice: falia externa a flisului, falia Casin Bisoca si falia pericarpatica. Faliile longitudinale corespund unui sistem de dislocatie profunda orientat N-S determinata de impingerea catre exterior a Panzei Subcarpatice. Falia externa a flisului delimiteaza flisul paleogen de panza subcarpatica si reprezinta o limita morfologica importanta intre Carpati si Subcarpati. Panza subcarpatica, ca unitate externa a Moldavidelor, cuprinde, in cea mai mare parte, depozite de molasa. Este rezultatul tectogenezei moldave - intrasarmatiene.
In bazinul Milcov, falia Casin - Bisoca trece printre varfurile Raiut si Muncelu, pe la est de gura de varsare a paraului Reghioru, intersecteaza albia Milcovului (la gura de varsare a paraului Preda, pe la est de Titila si Faget, est de varful Alunului si varful Garbovei). inclinarea faliei este mai mare la sud de Andreiasu de Sus, in timp ce la nord planul este mai putin inclinat, iar amploarea incalecarii este maxima. Este o falie inversa intrapleistocena contemporana tectogenezei valahe (San-dulescu M., 1984).
Molasa neogena cutata cuprinde o serie de sinclinale strivite (Raiut - Titila, Ur-soaia - Rachitasul) cu tendinta de solzificare (M. Pauca, 1942). Structura tectonica complexa se datoreaza prezentei unor falii longitudinale si transversale. Faliile longitudinale: Jgheaburi - Butucoasa, Lunca, Prahuda sunt, de asemenea, falii inverse, orientate N - S. Faliile transversale sunt orientate vest - est si au o extensiune ceva mai redusa: Falia Raiuti, Falia Farcasei, Falia Andreiasu, Falia Reghiului, Falia Titila. Ultimele doua intra in categoria faliilor de decrosare.

Relieful apartine Subcarpatilor interni ai Curburii si poarta amprenta framantarilor tectonice - cea mai importanta fiind aceea a faliei Casin - Bisoca, usor de recunoscut datorita discordantei stratelor de varsta Badeniana, Sarmatiana, si Mediteraneeana, formate din gresii dure de Rachitasu, in alternanta cu gresii calcaroase, marne tufacee cu globigerine, tufuri dacitice, gipsuri si calcare lumaselice cu o fauna bogata de fosile (lamelibranhiate, numuliti, briozoare, corali si alge - in general foarte degradate de procesele orogenetice si tectonice).
Aria protejata ocupa versantul nordic al culmii Titila, pana in albia Milcovului, relieful fiind framantat si fragmentat de numeroase paraie si organisme torentiale si afectat de degradare prin eroziuni si alunecari de teren care se manifesta cu precadere pe suprafetele despadurite in trecut; aceste fenomene se manifesta si in prezent ca, de exemplu, in imediata vecinatate a “Focului Viu”, in trepte de inaltimea de 10 - 30 cm si lungimi de 10 - 20 m.

Milcovul izvoraste din Depresiunea Subcarpatica a Milcovului de Sus, inclestata intre masivele Dealul Tojanului si culmea Gurbaneasa, de la altitudinea de 720 m. Initial are o vale larga longitudinala, insa in locul de traversare a depresiunii Merei, devine transversala, parasind zona subcarpatica prin poarta Arvei, dintre Magura Odobesti si piemontul Deleanul. In depresiunea Mera primeste afluienti din stanga : Reghiul (S=2.600 ha; L=8 km), Milcovelul (S=4.400 ha; L=9 km), Arva (S=2.400 ha; L=10 km), iar din dreapta, paraul Groza.
Dupa parasirea zonei piemonturilor inalte, conul sau se uneste cu cel al Putnei, in zona lor de interferenta aflandu-se orasul Focsani. Curgand pe la poalele Piemontului Deleanului, Milcovul devine colectorul acestuia, adunand o serie de organisme, mai mult torentiale: Vl Seaca, Pietrosa, Dalhauti, Dilgov (S=4.700 ha ; L=16 km), Mera (S=2.200 ha; L=9 km), Argintul (S=6.500 ha ; L=25 km). Milcovul dreneaza, de asemenea, ape puternic clorurate din zona subcarpatica.
Studiile efectuate in scopul determinarii elementelor caracteristice ale scurgerii maxime pe principalele rauri din tara noastra, au condus la concluzia ca raul Milcov prezinta o torentialitate ridicata, indicata de raportul dintre debitul maxim cu asigurarea 1% si debitul mediu. Scurgerea maxima poate atinge 80-90% din scurgerea medie multianuala in munti si poate sa depaseasca aceasta valoare de 1,5-4,0 ori in regiunea de dealuri, in cazul celor mai abundente ploi, cand se formeaza viituri compuse din mai multe varfuri (I. Ujvari, 1972).
La marimea coeficientului de scurgere al bazinului, o contributie importanta o au scurgerile directe de pe versanti si viiturile torentiale ale vailor ce debuseaza in albia principala, a caror geneza se explica prin procentul redus de padure. Astfel de terenuri au soluri cu capacitate redusa de inmagazinare a apei, fiind astfel sporit coeficientul de scurgere.

Topoclimatul arealului analizat este caracterizat prin 6 luni reci si umede, dintre care 3 cu temperaturi medii sub 0ºC si cu precipitatii medii sub 56 mm, iar 3 luni cu temperaturi medii peste 0ºC, dar mai mici de 7ºC si cu precipitatii medii intre 40 si 80 mm, si 6 luni temperate, intre care 2 cu temperaturi medii sub 10ºC si cu precipitatii cuprinse intre 62 si 104 mm si 4 luni cu temperaturi medii peste 10ºC, dar mai mici de 17ºC si cu precipitatii medii cuprinse intre 57 si 122 mm. Relieful puternic fragmentat face ca in teritoriul analizat sa se diferentieze o serie de topoclimate determinate de altitudine, formele de relief si caracterele particulare ale acestora. Astfel, versantul nordic se caracterizeaza prin minus de lumina si caldura si plus de umezeala, iar versantii vestici desi sunt considerati asemanatori cu cei estici prezinta un plus de caldura si umezeala fata de acestia. Vara, in timpul zilei se realizeaza aici un plus de caldura comparativ cu platourile in timp ce noaptea si iarna se inregistreza un minus de caldura, datorita radiatiei terestre si a scurgerii aerului rece de pe versanti. Regimul termic, determina atat dezagregarea rocilor, uscarea si craparea solului, cat si topirea brusca a zapezilor influientand in mare masura desfasurarea proceselor de eroziune si deplasari in masa. In acest areal in luna ianuarie, temperatura medie lunara oscileaza in functie de altitudine, intre –2,5 si –4C si in iulie, intre 20...21C. Temperaturile minime absolute nu coboara sub –28C iar maximele absolute, in august, nu depasesc +38C. Influenta reliefului este preponderenta in traseul izotermelor. Astfel, campia are o temperatura medie anuala mai mare de 9ºC, iar dealurile subcarpatice intre 6 si 10ºC. Aceeasi variatie se constata si in ceea ce priveste temperatura medie a lunilor ianuarie si iulie (dupa Harta topoclimatica, Atlasul Romaniei). Prima zi cu inghet apare in regiunea dealurilor inalte la 1 octombrie, in regiunea dealurilor mai joase la 11 octombrie, in timp ce in campie, in partea ei centrala si sudica, ea intarzie pana la 21 octombrie. Daca ultima zi cu ingheţ apare in campie la 11 aprilie, in regiunea dealurilor ea intarzie pana la 21 aprilie.

Natura, compozitia chimica si cantitatea de materie organica redata solului depinde de tipul de ecosistem terestru: pajisti, paduri, culturi agricole s.a. Fiecare tip de biocenoza naturala sau cultivata are modul sau specific de aprovizionare a solului cu resturi organice moarte. Interventiile antropice au modificat mult regimul substantelor nutritive si regimul hidric din sol, inclusiv circulatia apei la suprafata solului sau prin sol, precum si transportul si acumularea substantelor deplasate odata cu apa. Pe terenurile cu folosinta agricola, prin ridicarea an de an a recoltelor agricole, se extrag din sol cantitati importante de elemente nutritive, fara ca masa vegetala fotosintetizata anual sa se mai intoarca in sol. Acest fapt determina o diminuare a ritmului procesului de bioacumulare, care duce la scaderea continua a rezervei de humus din sol, la o saracire in substante nutritive si deteriorarea structurii solului. Invelisul edafic al acestei arii protejate este caracterizat de prezenta unor soluri brune podzolice pe versantii superiori, brune eumezo – bazice gleizate si pseudogleizate, acide si aluviale pe versantii inferiori, si afectate în grade diferite de eroziuni si alunecari de teren, dintr-e care, unele active dar, de mica intensitate, datorita lucrarilor de împadurire.

Degradarea terenurilor reprezinta rezultatul interactiunilor dintre factorii care dau individualitatea suprafetei teritoriului (roca, relieful, solul si invelisul vegetal) si factorii care actioneaza in sensul degradarii si torentializarii ei (climatul, in special precipitatiile atmosferice si activitatea umana nerationala).
Agentii morfogenetici, in stransa legatura cu factorii specifici de natura geologica, au generat in zona Vrancei o mare varietate de procese si forme de degradare a terenurilor. O multitudine de procese geomorfologice actuale, de albie si versant sunt caracteristice cu deosebire zonei subcarpatice. Eroziunea (in suprafata si in adancime), pe de o parte si deplasarile de teren, pe de alta parte, dau nota dominanta specifica, in raport cu alcatuirea litologica a terenului (Costandache C., 2005).

Caracteristica principala a terenurilor degradate din teritoriul analizat a fost predominarea eroziunii foarte puternice si excesive precum si a eroziunii in adancime pe substrate litologice formate din marne sau alternante de marne si gresii, uneori strabatute de puternice filoane de gips. Pe sute de hectare inainte de efectuarea lucrarilor de ameliorare a acestor terenuri, marna aparea la suprafata dand un aspect ruiniform. Foarte frecvente au fost surparile, alunecarile si curgerile plastice. Alunecarile au fost si sunt in general profunde cu framantarea puternica a terenului.

Vegetatia si flora din aria protejata Focul Viu de la Andreiasul de Jos este caracteristica subetajul padurilor de amestec situate intre altitudinea de 380 – 840 m.
Desi, dupa originea fitogeografica, nu exista deosebiri esenţiale faţa de celelalte arii protejate din bazinul raului Milcov (Cenaru, Reghiu - Scruntaru si Dalhauţi) predominante fiind speciile eurasiatice si europene (57 %) totusi, numarul de taxoni cunoscuţi este de aproximativ jumatate (162 specii) deoarece zona este mai puţin studiata, ca urmare a faptului ca prezinta numeroase degradari, cu diferite grade de intensitate, avand cauze atat naturale (structura geologica si compoziţie litologica) precum si antropice (despadurire si pasunat abuziv).
Cu toate acestea, aria protejata prezinta o importanţa deosebita, din urmatoarele considerente :
- arboretele forestiere, indiferent de varsta si tip - natural fundamental sau artificiale, indeplinesc funcţii de protecţie a solului impotriva eroziunilor de suprafaţa si profunzime, a alunecarilor de teren si de protecţie a cursurilor de apa, de protecţie climatica si, nu mai puţin, din punct de vedere sanogen si peisagistic;
- ecosistemele actuale, atat cele aflate in diferite stadii de degradare, cat si cele aflate in curs de reconstrucţie ecologica prin impadurire si amenajare a cursurilor de apa cu caracter torenţial, prezinta o importanţa deosebita pentru studiul comparativ al constituirii si evoluţiei covorului vegetal, oferind date obiective de mare valoare, atat din punct de vedere stiinţific, cat si cu caracter practic, aplicativ, pentru atenuarea, stoparea efectelor negative ale unor factori naturali si/sau antropici, pentru refacerea si conservarea peisajului, valorificarea acestuia in mod neagresiv.