Comuna Campuri-Judetu Vrancea

COMUNA CAMPURI-JUDETUL VRANCEA

Trecand culmea Rachitasului, care inchide Depresiunea Soveja intram pe teritoriul comunei Cîmpuri, asezata intre dealurile subcarpatice, la poalele Rachitasului, si intinsa pe circa 10km de-a lungul Susitei.

Teritoriul comunei,in suprafata totala de 77,45 km patrati, din care 50,73 km patrati acoperiti cu paduri, este format din dealuri cu versant avand inclinatii intre 10—30°, din platforme usor inclinate, precum si din albii ale unor parauri, unele cu maluri abrupte. Clima zonei cu temperatura medie anuala de 9,2°C , cu veri racoroase ierni blande, cu vanturi dominante din vest si sud-vest, cu o medie anuala de precipitatii de 654 mm, asigura conditii favorabile pentru cresterea animalelor, pentru cultura pomilor fructiferi si cultivarea prasitoarelor,indeosebi a cartofului.Susita strabate comuna, adunand si aici mai multi afluenti, unii chiar destul de importanti ca debit. Astfel, pe partea stanga, dupa ce trecem de parul Schiopu,intalnim Cremenetul, cel mai insemnat afluent al Susitei, care culege, la randul sau, mai multe mici paraie; urmeaza, apoi, paraul Valea Babei, paraul Unguru, paraul Puiu, paraul Radoaia, paraul Dracea Mica si, la iesirea din comuna, paraul Dracea Mare.

Pe partea dreapta a Susitei intalnim, de asemenea, alti afluenti mai mici, insa, atat ca debit, cat si ca lungime. Trecand culmea Rachitasului, acestia sunt : paraul Saratelul, paraul Sarat, paraul Gaii, paraiurile Flamanda, Podobitu (ce izvoraste din dealul cu acelasi nume), Munteanul.
Comuna Cîmpuri este situata, asa cum am aratat,intr-o zona colinara in care gasim numeroase culmi impadurite. Astfel,incepand de la culmile Cremenet si Rachitasul, intalnim Dealul Bisericuti Dealul Halosului, Varful Petricele, dealul Turcanului, dealul Vanatorului, dealul Babei, Dealul Mare si dealul Teiosului, toate pe partea stanga a Susitei ; iar pe partea dreapta se afla dealul Groapa Blidariului, dealul Hagiului si dealul Munteanului, de unde izvoraste si paraul cu acelasi nume. Comuna Cîmpuri — cu satele componente, Fetesti si Gura Vaii, de pe valea paraului Cremenet, Rotilestii Mari si Rotilestii Mici, situate la nord-vest de satul de resedinta — pastreaza urme materiale ce apartin mai multor perioade istorice. Astfel, in punctul Formozesti de pe terasa medie a Susitei a fost identificata o puternica asezare cu doua niveluri de locuire; primul apartine neoliticului tarziu (cultura Cucuteni), iar al doilea epocii bronzului (cultura Monteoru). De asemenea, o alta asezare neolitica (cultura Cucuteni) a fost precizata pe terasa stinga a Susitei, la cca 1 km nord-vest de Casa memoriala Ion Roata. Tot aici,in punctul „La santier", situat la extremitatea sudica a satului, pe terasa inferioara a Susitei, s-a identificat o asezare de tip Santana de Mures (secolul IV e.n.).
Satul resedinta si-a luat denumirea de la campul de pe valea Susitei, unde era loc prielnic agriculturii, pamantul fiind mai manos. Cele mai vechi mentiuni documentare dateaza de la mijlocul secolului al XVI-lea (1556), cand satul era impartit pe familii, descendenti sau nu din Patru Rugina. Printre acestia mentionam pe Ungureanu, Bogdan, Straua, Itu, Nicoara Latco, Munteanu si Anghel.
In secolul al XVII-lea satul se intindea de-a lungul Susitei pe o suprafata destul de mare. De aceea,in anul 1648,il gasim impartit in doua : Campurile de Jos si Campurile de Sus.
Terenul celor doua sate era folosit pentru agricultura si, mai putin, pentru pasunat. Existenta apei a facut ca de timpuriu sa fie consemnate si aici numeroase mori de apa.
De-a lungul istoriei,in comuna a trait o populatie razesasca compacta, foarte putini boieri fiind intalniti ca proprietari. In anul 1645, cu ocazia ridicarii ctitoriei sale de la Soveja, cîmpurenii s-au opus tendintei lui Matei Basarab de a amplasa lacasul pe teritoriul satului lor, temîndu-se ca nu cumva proprietatile cu care domnitorul inzestrase manastirea sa se extinda in dauna pamanturilor razesesti. Ctitoriei i-au fost daruite insa parti din mosia satului cumparate de Matei Basarab si reconfirmate lacasului de catre Domnul Moldovei, Eustratie Dabija, la 18 iunie 1665. Cu timpul, domeniile lacasului s-au extins, asa cum atesta anaforaua divanului Moldovei din 15 septembrie 1812.
In comuna Cîmpuri s-a nascut, in anul 1806, Ion Roata, fiul lui Constantin si Mariuta Roata, viitorul deputat pontas (clacas) in Adunarea ad-hoc a Moldovei.
Informatiile documentare releva ca Ion Roata a luptat cu viata pentru imbunatatirea soartei taranilor. Cinstit si modest, dar si respectat de consateni, a fost considerat de locuitorii din zona cel mai indreptatit reprezentant al lor pentru a le apara drepturile prin diferite imprejurari. Ion Roata a fost casatorit cu Maria Roata, nascuta in anul 1812, si a avut patru copii : Nastase, Neculai, Zoe si Maria. Dupa participarea la lucrarile Adunarii ad-hoc, unde, asemeni tuturor deputatilor, a sustinut hotarat cauza Unirii, Ion Roata a contribuit la actiunea de improprietarire a clacasilor decretati prin Legea rurala din 14 august 1864, fiind solicitat de taranii din Cîmpuri sa faca impartirea pamanturilor in lipsa unui inginer hotarnic.
Personalitatea lui Ion Roata a fost imortalizata in diverse opere literare. Astfel, Ion Creanga, in povestirea Mos Ion Roata si Cuza Voda, scrie urmatoarele despre Ion Roata : „între taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si Mos Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii români pretutindeni. Numai atata ca Mos Ion Roata, dupa cate vazuse si cate patise el in viata sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boieriei si avea gadilici la limba, adica spunea omului verde in ochi, fie cine-a fi, cînd il scormonea ceva la inima. Asa e taranul : nu prea multe. Si Mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori in sufletul sau Dupa proclamarea independentei, instituindu-se ordinul „St. României", ministrul de externe, M. Kogalniceanu, a trimis pre tului de Putna, la 18 martie 1878, ordinul si brevetul insotitorilor numele lui, Ion Roata pentru a fi inmanate acestuia ca o rasplata contributiei deosebite pe care inteleptul taran din Cîmpuri o avusese la infaptuirea Principatelor Unite. A murit in 1882, la vrsta de 76 ani, fiind inmormantat in cimitirul din localitatea Gura Vaii.
In anul 1959, cu prilejul sarbatoririi centenarului Unirii Principatelor, locuitorii comunei au transformat casa in care a locuit Roata in casa memoriala care conserva imaginea clacasului Ion Roata unul din deputatii vranceni in Adunarea ad-hoc a Moldovei anilor 1857—1859. In cele doua odai mobilate modest se pastreaza obiecte casnice folosite de familia lui Ion Roata, vesminte, paretare, mobila precum si diferite documente care releva darzenia acestui aparator al taranilor, dorinta de unire si dreptate sociala a vrancenilor.
Nu departe de Cîmpuri, la Vizantea — comuna care de-a lungul istoriei a facut parte din Ocolul Susita — se afla cea mai veche ctitorie voievodala de pe valea Susitei si din judetul Vrancea. 
Se pare ca schitul Vizantea a fost ridicat in timpul si cu sprijinul lui Ieremia Movila. Altfel nu ne putem explica faptul ca pomelnicul manastirii (aflat in prezent, excelent restaurat, in Expozitia de baza a Complexului Muzeal Vrancea) voievodul si sotia sa sunt trecuti drept primii ctitori. Alti Movilesti — Constantin si Moise, domni si ei in prima jumatate a secolului al XVII-lea —, au avut grija de ctitorie, intarindu-i o serie de proprietati.
Schitul si apoi manastirea s-au bucurat de sprijinul si al altor domni ai Moldovei. Pomelnicul mentioneaza pe Stefan Tomsa, Miron Barnovschi, Gheorghe Stefan, Eustratie Dabija si Gheorghe Duca. Biserica veche, construita din lemn de stejar, a rezistat pana in timpul primului razboi mondial, cand a fost distrusa in urma unui incendiu.
Si comuna Cîmpuri, veche vatra stramoseasca, ca atatea localitati strabune, mereu bantuite de furtuni, de navaliri parjolitoare, si-a dus existenta saraca secole de-a randul, stramosii traind in analfabetism, in ignoranta, muncind mult si castigand putin. In anii tulburi, de cumpana pentru asezarea pamantului stramosesc, cîmpurenii au dat si ei scumpul tribut de sange pentru libertate. Pe drumul ce duce catre vatra in care s-a zamislit nemuritoarea balada „Miorita", Cîmpuri, localitate intrata in istoria mare a tarii o data cu numele lui Ion Roata, se asterne domol de o parte si de cealalta a curelei de asfalt. Satucul de altadata, cu 200 de „fumuri", ridicandu-se intre dealuri, e astazi o comuna mare si frumoasa ce vine la confruntarea cu noua istorie a patriei, sprijinita pe argumentele dezvoltarii. Satele ei raspandite pe dealuri pana spre buza muntelui s-au coborand in vai spre malurile Susitei au astazi aproape 5 000 de locuitori. Au fost descoperite izvoare sulfuroase in zona Paraului Sai care vor fi folosite la tratarea unor boli reumatismale, dupa efectuarea amenajarilor speciale.
In anul 1986, prin amenajarea drumului forestier ce merge de-a lungul paraurilor Cremenet, Ciurba Mare si Zaglov, s-a realizat legatura intre comuna Cîmpuri si comuna Casin din judetul Bacau. Drumul, trecand printr-o zona pitoreasca, constituie un motiv in plus pentru atragerea unui mare numar de turisti, iubitori ai frumusetilor naturii. Argumentele bunastarii sunt insa mult mai numeroase, toate la un loc conturand chipul nou al satului de altadata al lui Ion Roata. Plecand de la mandria de a fi fost satul unuia din deputatii taranimii in Adunarea ad-hoc, cîmpurenii si-au asumat datoria de a prelungi renumele in contemporaneitate, de a face din localitatea lor, din noua lor conditie economico-sociala, o baza trainica de progres neîntrerupt pentru anii ce vor veni.

Comuna Cîmpuri este o veche asezare româneasca care dateaza din timpul voievodatelor si cnezatelor fiind întemeiata de „Bârsanii" veniti cu turmele de oi, precum si de câmpenii retrasi pe valea Susitei. Cele mai vechi mentiuni documentare dateaza din anii 1556 când satul era împartit pe familii, descendenti din Patru Rugina. Comuna este situata în bazinul hidrografic Valea Susitei, facând parte din cele 22 de comunei cu specific montan, având ca vecini: la Vest Comuna Soveja, Nord - comuna Manastirea Casin- Bacau, La est comuna Racoasa si la Sud- comuna Vizantea . 
Relieful

Este variat si divers de origine vulcanica, in cea mai mare parte, cu o accentuata mobilitate si o mare fragmentare care indica pretutindeni un caracter de tinerete. Teritoriul comunei este format din dealuri cu versanti având înclinatie cu 10 si 30%, din platforme usor înclinate, precum si din albiile unor pâraie si dealuri abrupte. Solurile sunt variate întâlnindu-se diferite tipuri ca soluri brune argilo-iluviale, brune luvice, brune acide, litosoluri.
Clima

Corespunde cu cea a zonei subcarpatice, cu ierni lungi si geroase, abundente în zapezi, iar verile sunt scurte si racoroase. Regimul termic se caracterizeaza printr-o temperatura medie multianuala de 9,2 grade Celsius. Regimul pluviometric se caracterizeaza prin precipitatii moderate cu media multianuala de 654 mm. Reteaua hidrografica e ste bine reprezentata teritoriul comunei fiind brazdat de râul Susita pe o lungime de 12 km si afluentii sai Cremenet, Pârâul Sarat, Valea Babei, Dracea.
Vegetatia

Este variata. Dealurile din jurul comunei, fiind acoperite în cea mai mare parte cu paduri de conifere si paduri de foioase. Unele dealuri sunt acoperite cu ierburi perene ce constituie pasunile si fânetele localitatii iar altele sunt cultivate cu cereale si plante furajere.
Fauna

Animalele salbatice care traiesc pe teritoriul comunei Cîmpuri sunt: Mistretul, ursu ,lupul jderul, veverita, bursucul, vulpea,iepuri, cerbul ,râsul.
Resurse turistice

Peisaje montane, de un pitoresc desavârsit, în care modernul se îmbina cu arhaicul.
Monumente

Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva" construita in anul 1663, Casa memoriala" Mos Ion Roata. 
Drumuri

Reteaua principala de comunicatii este formata din DN.2L, DJ.l 15, DJ205 si drumuri comunale. 
Economia

Principala activitate a locuitorilor din comuna Cîmpuri este cultivarea plantelor si cresterea animalelor.
Amplasamentul investitiei

In intravilanul comunei Cîmpuri. Reteaua de canalizare se va realiza in satul Cîmpuri, pe o lungime de 7 km. Legaturi si facilitati oferite de amplasarea podurilor si podetelor în comuna - asigura legatura dintre satele componente ale comunei.

Statistici Comuna Cimpuri

1. Sate componente: 5

2. Forma de relief: Munte

3. Populatia

Total populatie 4.022 din care:

- Populatie activa: 2.140

- Someri: 99

- Nr. gospodarii: 1653 

4. Echiparea teritoriului:

Suprafata totala : 8827 ha

-arabil: 784 ha 

-fond forestier: 5.327 ha 

-pasuni: 1160 ha

-fn: 1061 ha

-altele: 495 ha 

Locuinte existente: 1638 

Lungimea strazilor: 24,06 km 

Lungimea retelei de apa: 6,7 

5. Invatamant

Unitati scolare :4 

Copii prescolari: 84 

Copii inscrisi la cursuri primare: 201

Copii inscrisi la cursuri gimnaziale: 128 

Copii inscrisi la cursuriSAM: 9 

Cadre didactice - calificate: 37 

  -necalificate: 1

  -localnici: 28 

  -navetisti: 10

6. Sanatate

Cabinete medicale: 1 

Nr. asigurati: 3873 

Medici: 1 

Cadre medii: 1

Farmacii: 2

7. Agenti economici

-cu profil de productie: 89

-cu profil economic: 28

-cu profil agricol 2 cu 7 tractoare, 1 combina paioase 

8. Potential de dezvoltare

-Boine: 852

-Ovine: 5002

-Cabaline: 503 

-Porcine: 830

-Caprine: 275

-Pasari: 25.000

9. Potential turistic Rustic cu 20 locuri, nr gosp.pt.agroturism

lO. Asistenta sociala:

Nr. beneficiari 226 in 2004

-alocatii monoparentale: 81

-alocatii complementare: 194 

11. Fond funciar

- suprafata necesara 3062 ha din care: 

- 1475 ha agricol

- 1587 ha padure

- titluri eliberate 1805 buc
Obiective turistice

Casa memoriala "Ion Roata"

Casa memoriala a fost inaugurata la 24 ianuarie 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, în casa în care a locuit Ion Roata, din catunul Gura Vaii si stramutata la soseaua ce leaga orasul Panciu de Soveja.
Restaurata, casa cuprinde obiecte specifice ambientului familial si social în care a trait Ion Roata si marturii documentare privind activitatea sa în Divanul ad-hoc al Moldovei (1857), ca deputat al taranimii putnene.
Personalitatea lui Ion Roata, de la militant pentru Unire si îmbunatatirea soartei taranilor, trasaturile arhitectonice, de locuinta taraneasca monocelulara, specifica Tarii Vrancei, armonioase si expresive, fac din acest obiectiv istoric si muzeistic, un punct de atractie si interes pentru cel ce calatoreste prin Vrancea.
Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva"-Tei

Biserica cu hramul ,,Sfânta Paraschiva”, monument istoric clasat cod LMI VN-II-m-B-06500, este ctitorita de obstea satului Câmpuri pe la sfârsitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea.
Planul bisericii este sub forma de nava, cu pronaosul si absida altarului poligonale. Accesul în biserica se face printr-un pridvor-turn, construit ulterior, situat pe latura sudica a pronaosului.
Biserica este construita din lemn pe fundatie înalta din piatra de râu. Peretii exteriori sunt tencuiti cu lut si varuiti. Acoperisul este din sindrila, cu stresini foarte largi.
Turnul, singurul element arhitectonic si de coronament, se prezinta cu planul de forma patrata, inaltat din scanduri, pe o baza patrata protejata de doua poale de sita, ce se repeta la acoperisul piramidal aflat deasupra sa.
Interiorul este infrumusetat de pictura iconostasului, care poarta data de 1840, inscriptionata pe icoana cu chipul Mantuitorului. Naosul este despartit de pronaos printr-un chenar de scandura pe care sunt patru icoane mari, de marimea icoanelor imparatesti. Pictura veche de la capetepeazma a fost inlocuita in anul 1840 de actuala pictura in ulei , aplicata direct pe scandura. 
Desi lacasul de la Campuri nu prezinta elemente decorative spectaculoase in exterior, acesta se remarca tocmai prin modestia proportiilor intalnite la majoritatea monumentelor de arhitectura in lemn din judetul Vrancea.

Mos Ion Roata si Cuza Voda-Judetul Vrancea

Mos Ion Roata si Cuza Voda

 Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roata, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Si mos Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său. 
  În Divanul ad-hoc din Moldova erau boieri de toată mâna: şi mai mari, şi mai mici; şi mai bătrâni, şi mai tineri; şi mai învăţaţi, şi mai neînvăţaţi, cum îi apucase timpul. Între aceşti din urmă erau de-alde bătrânul Alecu Forascu, poreclit şi Tololoiu, Grigore Cuza şi alţi câţiva de-alde aceştia, care, ţinându-se de obiceiurile strămoşeşti, în toate sărbătorile ascultau cu evlavie slujba bisericească de la început până la sfârşit, cântând şi citind la strană de-a valma cu dascălii şi preoţii bisericii; iar la zile mari, ca să le ticnească veselia, împărţeau bucăţică de pâine cu orfanii, cu văduvele şi cu alţi nevoiaşi, cum apucară din părinţi. Atâta-i ajungea capul, atâta faceau şi ei pe vremea lor, Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, unde-or fi acolo, că bună inimă mai aveau! 
  Dar să ne întoarcem iar la Divanul ad-hoc. Aici, ca în toate adunările de felul acestora, se făcea vorbă multă; şi era lucru firesc să se facă, fiind în luptă timpul de faţă cu cel trecut, pentru cea mai dreaptă cauză a neamului românesc: Unirea, sfânta Unire! 
  Boierii cei mai tineri, crescuţi de mici în străinătate, numai cu franţuzească şi nemţească, erau cârtitori asupra trecutului şi cei mai guralivi totodată. Vorba, portul şi apucăturile bătrâneşti nu le mai veneau la socoteală. Si din această pricină, unii, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrâni: rugini învechite, islicări, strigoi şi câte le mai venea în minte, după cum le era şi creşterea; da, învăţaţi nu-s?... 
  Nu-i vorbă că şi nătângia unor bătrâni era mare. Uneori, când se mâniau, dădeau şi ei tinerilor câte-un ibrişin pe la nas, numindu-i: bonjurişti, duelgii, pantalonari, oameni sminţiţi la minte şi ciocoi înfumuraţi, lepădaţi de lege, stricători de limbă şi de obiceiuri. În aşa împoncişare de idei se aflau boierii bătrâni cu tineretul din Divanul ad-hoc al Moldovei, cu toate ca şi unii şi alţii erau pentru "Unire". Numai atâta, că bătrânii voiau "Unire" cu tocmală, iar tinerii "Unire" fără socoteală, cum s-a şi făcut. 
  Toate ca toatele, dar mare luptă aveau unii dintre boierii tineri cu cuconul Alecu Forascu, care, una-două, îi tolocănea, mustrându-i: ba că nu vorbesc drept româneşte, cum vorbeau părinţii lor, ci au corchezit graiul strămoşesc, de nu-i mai înţelege nimene; ba că "umblaţi cu şurubele, să ne trageţi butucul"; ba că "face omul cu cineva o tovărăşie cât de mică, şi tot urmează învoială între părţi, iar nu aşa cu ochii închişi", căci, "dacă n-ai carte, n-ai parte", scurtă socoteală; ba că, "de când cu străinatatea, v-aţi înstrăinat şi legea, şi limba, şi inima, şi chiar dragostea sătenilor; şi după nepăsarea şi risipa ce o facem, zvârlind banul pe lucruri de nimica, puţin mai avem de înstrăinat, şi nu-i departe vremea aceea, pe cât văd eu. Întrebaţi pe bieţii nemernici de săteni, să spuie ei dacă mai cunosc cine le e stăpân. Au rămas ca nişte câini ai nimănui, sărmanii oameni! Cine se scoală mai dimineaţă, acela e mai mare în sat la ei, de-i horopşeşte şi-i tuhăieşte mai rău decât pe vite! Ciocoismul şi străinii să trăiască, şi las' pe dânşii, că ne scot ei la covrigi!" Ba că "vai de ţara care ajunge s-o puie copiii la cale"; ba că "vorba multă, sărăcia omului", şi, dacă li-i treabă de-aşa, facă ei ce-or şti, că el mai bine se duce acasă, că-i plouă caii în spate şi-i stau vitele cu dintii la stele, din pricina slugilor, cărora puţin le pasă de munca stăpânului; şi câte şi mai câte năzdrăvănii de-alde aceste. Las' pe bătrâni să te descânte şi să te judece ei, în legea lor, că nu-ţi mai trebuie alt popă... Si iacă aşa cu de-alde cuconul Alecu Forascu. 
  Acum vine alta la rând. Într-una din zile, cum vorbea frumos un boier dintre cei tineri, iacă şi moş Ion Roată sare cu gura: 
  - Aveţi bunătate de vorbiţi mai moldoveneşte, cucoane, să ne dumerim şi noi; căci eu, unul, drept vă spun, că nu pricep nimica, păcatele mele! 
  Un oarecare boier întâmpină atunci pe moş Ion Roată, zicându-i cu glas poruncitor şi răutăcios: 
  - Dar ce nevoie mare este să înţelegi tu, mojicule? Tacă-ţi leoarba, dac-ai venit aici; c-apoi întoarce-ne-vom noi acasă, şi helbet! nu ţi-a lua nime din spate ce ştiu eu... Auzi obraznicie! Tu... cu optzeci de mii de falci de moşie, şi el un ghiorlan c-un petic de pământ, şi uite ce gură face alăturea cu mine!... 
  Moş Ion Roată, simţindu-se lovit până în suflet, răspunde atunci cu glas plângător: 
  - Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să picepem şi noi câte ceva din cele ce spuneţi dumneavoastră, de ce ne-aţi mai adus aici să vă bateţi joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic eşti, megieş îmi eşti, că răzeş ce mă găsesc, şi ştiu bine că n-are să-mi fie moale când m-oi întoarce acasă, unde mă aşteaptă nevoile. Dar să nu vă fie cu supărare, ia, palmele aceste ţărăneşti ale noastre, străpunse de pălămidă şi pline de bătături, cum le vedeţi, vă ţin pe d-neavoastră deatâta amar de vreme şi vă fac să huzuriţi de bine. Si mai mult decât atâta: orice venetic, în ţara asta, este oploşit de dumneavoastră, şi-l priviţi cu nepăsare cum ne suge sângele, şi tăceţi şi-l îmbraţişaţi! Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi... Din mojici, din ghiorlani şi din dobitoci nu ne mai scoateţi! Dumnezeu să ne ierte, şi să ne iertaţi şi dumneavoastră, cucoane, dar cu adevărat aşa este: v-aţi deprins a lua focul totdeauna cu mâinile noastre cele mojiceşti... şi tot noi cei horopsiţi! 
  - Sfânt să-ţi fie rostul, moş Ioane, că ai vorbit din durere, răspunse atunci cuconul Alecu Forascu; şi sunt fericit că stai alăturea cu mine. Decât un bonjurist c-o mână de învăţătură, mai bine un ţăran cu un car de minte! 
  La aceste vorbe, mulţi dintre boieri s-au simţit atinşi; cel cu pricina... a rămas ca opărit. Iar colonelul Alexandru Cuza a dat mâna prieteneşte cu moş Ion Roată. 
  În sfârşit, după multe dezbateri furtunoase urmate în Divanul ad-hoc, s-a încuviinţat "Unirea", şi apoi deputaţii s-au întors fiecare pe la vetrele lor. 
  Peste câţiva ani după aceasta, trecând Cuza-vodă spre Bucureşti, a poposit la Agiud, unde l-a întâmpinat o multime de lume, ca pe un domnitor. 
  Printre lumea ce se înghesuia, cu treabă, fără treabă, iaca se zăreşte o hârtie fâlfâind pe deasupra capetelor mulţimii, în vârful unei prăjini. Cuza-vodă, înţelegând că trebuie să fie vrun suflet necăjit, face semn să i se deschidă calea. Si, când colo, un ţăran bătrân cade în genunchi dinaintea domnitorului, sărutându-i mâna, cu lacrimile în ochi, şi dându-i o hârtie scrisă pe toate feţele. 
  - He, he! moş Ion Roată, prietenul şi tovarăşul meu cel vechi din Divanul ad-hoc, lucru negândit! Ridică-te, moş Ioane, şi spune-mi, fără sfială, ce durere ai. Ti-a făcut cineva vrun neajuns? 
  Moş Ion Roată, văzând că, după atâţia ani de zile, nu l-a uitat colonelul Alexandru Cuza şi că l-a primit cu atâta bunătate, a început a plânge cu hohot şi a-l ruga să-i citească hârtia. 
  Vodă, fiind gata de plecare şi văzând că hârtia lui moş Roată cuprinde multă polologhie, zise cu blândeţe: 
  - Spune, mos Ioane, din gură ce ai de spus, ca mai bine am să înţeleg! 
  Atunci moş Roată, venindu-şi în sine, începe a se jelui cum urmează: 
  - Luminarea-voastră! De când cu păcatul cel de "ad-hoc", n-am mai avut zi bună cu megieşul meu cel puternic, stăpânul unei moşii foarte mari, pe care-l cunoşti măria-ta. N-am gândit, nenorocitul de mine, că dumnealui, un boier aşa de mare, putred de bogat şi cu învăţătură, să-şi pună mintea cu unul ca mine, de la nişte vorbe nesocotite ce le-am zis şi eu atunci, într-un necaz. Numai Dumnezeu să-i dea sănătate şi bine, dar amarnic m-a lovit în avere şi în cinste! Crede, măria-ta, că nici eu n-am fost aşa de sec, între cei de-o seamă cu mine. Dar, de cum am ajuns acasă, goană şi prigoană pe capul meu, din partea boierului, în tot felul. 
  Întâi şi-ntâi, a pus înadins pe feciorii boiereşti să-mi caute pricină şi să mă aducă la sapă de lemn. Si aceştia, ca oameni fără judecată şi pizmaşi, făceau toate chipurile sataniceşti, sau ei de-a dreptul, sau prin alţii, cum să dea vitişoarele mele măcar de-un pas pe moşia boierească; ş-apoi, sub cuvânt că au facut stricăciune, să mi le poată ucide fără nici o cruţare! Si astăzi împuşcă-i porcii; mâine, vacile şi boii; poimâine, caişorii; în altă zi ie-i oile dinapoi cu grămada şi du-le la curte. Îţi poţi închipui, măria-ta, ce urgie grozavă era pe capul meu! 
  Văzând eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinţi şi m-am dus la boier să mă jeluiesc. Si boierul, în loc de un cuvânt bun, m-a scuipat drept în obraz, de faţă cu slugile sale şi cu alţi oameni ce se aflau atunci la curte, încât am crezut că a căzut cerul pe mine de ruşine! Ba încă m-a şi ameninţat că altă dată, de mi-a mai călca piciorul în ograda boierească, are să poruncească să mă întindă la scară şi să mă bată cu biciul! Si cu rânduiala asta, măria-ta, în câţiva ani de zile m-a calicit cu desăvârşire, şi mi-a ridicat şi cinstea, care pentru mine a fost cel mai scump lucru! 
  Cuza-vodă a stat neclintit şi s-a uitat ţintă la moş Ion Roată, cât a vorbit el. Si când a isprăvit vorba, vodă i-a pus doua fişicuri de napoleoni în mână, zicându-i cu bunătate: 
  - Tine, moş Ioane, acest mic dar de la mine, şi întâmpină-ţi nevoia, de azi pe mâine, cum te-a lumina Cel-de-sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci "El nu bate cu ciomagul". 
  Lui moş Ion Roată i se umplură din nou ochii de lacrimi, şi, sărutând mâna lui vodă, ca semn de mulţumire, zice oftând: 
  - Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, măria-ta? 
  - Cu ruşinea, iacă aşa rămâne, moş Ioane, zise Cuza-vodă, sărutându-l pe un obraz şi pe altul, în faţa mulţimii adunate acolo. Du-te şi spune sătenilor dumitale, moş Ioane, că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea. 

Iasi, 1882, noiembrie 13

Casa Memoriala Mos Ion Roata-Judetul Vrancea

CASA MEMORIALA MOS ION ROATA

           

          Casa lui Mos Ion Roata, reprezinta o casa taraneasca de sfârsit de secol XIX. Aici s-a amenajat o expozitie in memoria celui care a reprezentat judetul Putna în calitate de deputat în divanul Ad-hoc al Moldovei .
          Casa memorială a fost inaugurată la 24 ianuarie 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, în casa în care a locuit Ion Roată, din cătunul Gura Văii şi strămutată la şoseaua ce leagă oraşul Panciu de Soveja. 
           Restaurată, casa cuprinde obiecte specifice ambientului familial şi social în care a trăit Ion Roată şi mărturii documentare privind activitatea sa în Divanul ad-hoc al Moldovei (1857), ca deputat al ţărănimii putnene. 
          Personalitatea lui Ion Roată, de la militant pentru Unire şi îmbunătăţirea soartei ţăranilor, trăsăturile arhitectonice, de locuinţă ţărănească monocelulară, specifică Tării Vrancei, armonioase şi expresive, fac din acest obiectiv istoric şi muzeistic, un punct de atracţie şi interes pentru cel ce călătoreşte prin Vrancea.