Hidrografia Judetului Vrancea

Reteaua hidrografica a judetului Vrancea apartine in totalitate raului Siret (706 km, din care 596 pe pamant romanesc) si afluentilor sai. El strabate teritoriul judetului pe o lungime de aproximativ 110 km, desfasurandu-se pe sectorul-aval Trotus - confluenta cu Ramnicul, de-a lungul judetului Galati, la iesirea din judet totalizand o suprafata de bazin de 37.061 kmp. Cursul sau este meandrat si insotit de o lunca larga. Afluentii mai importanti pe care il primeste pe dreapta sunt Trotusul, Zabrauti, Susita, Putna, Ramnicul Sarat, iar pe stanga Barladul, care apartine in totalitate altor judete. Dintre apele judetului, cea mai importanta este Putna, care izvoraste din zona centrala a Muntilor Vrancei si curge in directia nord-vest-sud-est pe 144 km, strabatand toate formele de relief. Bazinul ei hidrografic este de 2720 kmp.

Judetul are cinci orase (Focsani (100.000 locuitori), Adjud, Panciu, Marasesti si Odobesti), 59 de comune si 331 sate.
Padurile, care acopera aproape 38 % din suprafata judetului Vrancea, reprezinta una dintre cele mai importante bogatii ale sale. Agricultura este bine dezvoltata; intreaga suprafata agricola cuprinde peste 255.284 ha, dintre care terenul arabil ocupa 146.792 ha, podgorii peste 35.000 ha, livezi 4.654 ha si paduri 191.792 ha.
In judet de gasesc 678 institutii educationale, dintre care 20 sunt licee. De asemenea mai sunt 276 biblioteci publice, noua muzee si patru sali de cinema.
Judetul Vrancea ofera numeroase posibilitati de drumetie si odihna : statiunea Soveja, cunoscuta pentru cel mai ozonat aer din tara, valea Putnei - Lepsa, podgoriile si beciurile domnesti de la Panciu si Odobesti.

Hrubele "Stefan cel Mare" Panciu

Amplasate pe partea dreapta a vaii Zabrautului, in punctul numit Valea Cerbului, hrubele Panciu au fost construite in pamant lutos (loess) si se compun dintr-un culoar central din care se ramifica un numar de 36 de galerii laterale ce totalizeaza impreuna aproape 3.000 m.
Hrubele apartin epocii lui Stefan cel Mare si Sfant (1457-1504). Documentar, hrubele sunt atestate la sfarsitul secolului al XVII-lea, un act din 19 august 1700 mentionand modul de folosinta si proprietarii acestora - serdarul Ion Costin, fiul marelui logofat Miron Costin.
Hrubele "Stefan cel Mare" Panciu monument istoric sunt in patrimoniul UNESCO si se afla in administrarea Veritas Panciu din anul 1949. Aici se produce prin metoda clasica Champenoise cea mai buna sampanie - Sampania Panciu.

Podgoria Panciu-Jud. Vrancea

Pozitia geografica a Romaniei cat si relieful sau deosebit de variat, cu numeroase siruri de dealuri si coline orientate de la Nord spre Sud si de la Est spre Vest, deschid adevarate amfiteatre de lumina in care vita de vie reuseste sa exprime in rod toate insusirile ei.
Intr-un asemenea cadru natural in care se spune ca in timpuri stravechi petreceau laolalta zeii, profetii si stramosii nostrii, se afla Podgoria Panciu.
Situata la curbura muntilor Carpati, cu o suprafata de aproximativ 10.000 ha, Podgoria Panciu este una dintre cele mai intinse zone cultivate cu vita de vie in Romania, iar strugurii si vinurile produse aici sunt reprezentative sub raportul cantitatii si al calitatii.

Vinurile albe si rosii din Podgoria Panciu

Vinurile albe si rosii de Panciu sunt vinuri armonioase, echilibrate, pretentioase, intr-o gama variata din soiurile : Feteasca Alba, Feteasca Regala, Tamaioasa Romaneasca, Babeasca Neagra, Aligote, Traminer, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Merlot, Chardonnay, Pinot Noir.
Tot pe teritoriul actualei podgorii se elaboreaza si un vin unic, incompatibil, unul dintre cele mai bune vinuri - vinul spumant dupa metoda clasica Champenoise.


Veritas Panciu

Amplasata in inima Podgoriei Panciu, ca o lacrima curata a soarelui prelinsa in bobul auriu, Veritas Panciu SA se inscrie de peste 50 de ani de existenta pe aceleasi coordonate ale calitatii in producerea vinului.
Varietatea deosebit de mare a sortimentelor de vin, cat si cererea pe piata interna si externa au impus dotarea combinatului Veritas din punct de vedere tehnic cu utilaje dintre cele mai moderne pentru fermentarea dirijata a mustului, conditionarea si stabilizarea vinului, filtrarea si imbutelierea vinurilor si sampaniei.
Veritabil leagan al traditiei, Veritas Panciu pune toata priceperea in serviciul satisfacerii gustului consumatorilor.
Cele mai bune vinuri si vinuri spumoase produse de Veritas Panciu se distribuie in toata tara prin DistribTeam Import SRL.

Manastirea Buciumeni-Judetul Vrancea

MANASTIREA BUCIUMENI

(de maici)

  Este situata in dreapta soselei Adjud-Tecuci, la 5 km de manastirea Sihastru, jud. Vrancea (tot manastire pentru maici). Asezamantul este monument istoric, construit intr-o zona pitoreasca din Codrii Cucuietilor cu arbori seculari, la circa 120 km N-V de orasul Galati. In apropiere sunt asezarile Poiana (Pirobosidova), Cetatea lui Piru cu vestigii geto-dacice, Nicoresti cu urme din vremea lui Alexandru cel Bun.

Istoric

  A fost infiintata dupa traditie intre anii 1425- 1430, prin ravna unor calugarite care sihastreau prin partea locului. Acestea au construit o bisericuta din lemn de stejar si cateva chilii care au dainuit pana catre sfarsitul anului 1700. Pe aceeasi temelie s-a construit o alta bisericuta cu acelasi hram, fiind sfintita de episcopul Sava al Romanului in 1718. Datorita vitregiei vremurilor, si aceasta bisericuta ajunge in ruina. In prima jumatate a sec. XIX, serdarul Manolache Radoieni si sotia sa Ana, care aveau proprietati in apropierea asezamantului, au construit putin mai la nord actuala biserica din zid de caramida dandu-i hramul Sf. Treime. De-abia construit, marele cutremur din 1852 ii provoaca multe stricaciuni, reparate de ctitor si maicile schitului. Pentru o mai buna gospodarire a acestui schit, inca din 1817 episcopul Romanului, Gherasim Clipa, il inchina ca metoc manastirii Varatec. Intre timp aceasta vatra monahala incepe sa se populeze avand in 1842 un numar de 24 vietuitoare, iar in anul 1859 ajung in numar de 52. Prin contributia credinciosilor a fost construita la intrarea in incinta, clopotnita, in 1841. Dupa secularizarea averilor manastiresti in 1864, schitul devine independent, dar trecand prin mari greutati materiale, majoritatea calugarilor pleaca spre alte manastiri. La indemnul si cu ajutorul episcopului Melchisedec venit la conducerea episcopiei Romanului, schitul se reface materialiceste, ajungand la o stare infloritoare, obstea devine numeroasa si in 1948 capata statutul de manastire. Pe langa biserica se mai pastreaza locul prestolului de la bisericuta din 1700, strajuit de o troita acoperita si cimitirul cu mormintele fostelor vietuitoare. De retinut ca bisericuta din lemn de la 1700 a fost transportata de ieroschimonahul Isaia Orbul la manastirea Bogdana, judetul Bacau si remontata acolo. In 1958 actualei biserici din zid i s-au facut mari reparatii, adaugiri si turla, iar in 1981 au fost inlocuite stranele vechi cu altele noi din stejar.
Descriere

  Biserica este o constructie din zid in forma de cruce, pastreaza forme autentice ale arhitecturii moldovenesti. Este compartimentata in Altar, naos, pronaos. Delimitarea intre naos si pronaos nu este distincta. Aici naosul cat si pronaosul primesc lumina de la cate o fereastra din partea sudica si nordica a zidurilor. Catapeteasma este din zid. Turla este pe naos si are forma octogonala. Are un pridvor inchis cu geamuri, amplasat in partea sudica a pronaosului. In pridvor se intra printr-o usa de lemn in doua canaturi cu geamuri in partea superioara, iar din pridvor in pronaos printr-o usa din lemn sculptat, protejata de un grilaj din fier forjat. Pardoseala bisericii este din parchet, acoperisul din tabla. Fatadele exterioare sunt varuite in alb, iar in partea superioara de jur-imprejur sunt ocnite nepictate, varuite tot in alb.
Pictura

  Pictura bisericii, inclusiv a plafonului din pridvor, a fost lucrata in tempera odata cu renovarea din anul 1958. Este opera pictorului Anatolie Cudinov.
Alte date

  De jur-imprejurul bisercii sunt cladirile chiliilor, staretiei si casa construita de Centrul Eparhial. Manastirea are o colectie muzeala de icoane vechi si alte obiecte bisericesti, multe aduse aici in 1981. Aceasta colectie merita sa fie cunoscuta de credinciosii si turistii ce se incumeta sa vina pana aici. In atelierul de croitorie se confectioneaza vesminte preotesti.

Manastirea Brazi-Judetul Vrancea

MANASTIREA BRAZI

Manastirea Brazi

Manastirea Brazi este o manastire ortodoxa cu obste de maici din Vrancea. Aceasta se afla la aproximativ un kilometru sud-vest de orasul Panciu, sub Dealul Neicului, pe malul drept al micului parau Haulita. In preajma asezamantului monahal, se afla satele Crucea de Sus, Crucea de Jos, Straoane si Muncelu, atestate documentar, inca din secolele XV-XVI, ca sate razesesti, in timp ce alte localitati, precum Neicu, Satu Nou si Panciu, sunt mentionate in documente abia din veacul al XVIII-lea.

Manastirea Brazi - scurt istoric

Traditia locala, nesprijinita insa pe documente istorice, spune ca, inca din vremea Sfantului Voievod Stefan cel Mare (1457-1504), aici, era un schit sihastresc in care vietuia pustnicul Gheorghe. Dar cel mai sigur, probat de documente, este faptul ca inceputul acestui sfant lacas se poate plasa in secolul al XVII-lea.Manastirea Brazi dateaza din timpul Sfantului Stefan cel Mare, legenda legata de aceasta ascunzand o poveste interesanta si plina de mister. Se spune ca intr-o zi Sfantul Stefan, inconjurat de un grup de sfetnici, a pornit sa-si viziteze podgoriile din zona Vrancei. Printre ei se afla insa si un sfetnic ranit, care a fost lasat in grija pustnicului Gheorghe, cunoscut drept un tamaduitor al acelor meleaguri. La intoarcere, domnitorul isi gaseste omul sanatos si, drept multumire, ii promite binefacatorului ca va ridica o biserica, Schitul Brazi, despre care se spune ca poarta hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.Pe la mijlocul acestui veac, doi calugari pustnici, Sava si Teofilact, au intemeiat, la Brazi, primul lacas: o bisericuta subterana, care se pastreaza pana astazi, si un bordei pentru adapost si loc de odihna.
     In a doua jumatate a veacului al XVII-lea, in Schitul Brazi, s-a asezat fostul mitropolit Teodosie al II-lea al Moldovei. Venerabilul ierarh, nascut probabil pe aceste meleaguri, fusese mai intai frate in asezamantul calugaresc de langa Panciu, apoi tuns in monahism la Manastirea Bogdana, din tinutul Bacaului, avea sa ajunga egumen.
Ales, in anul 1670, episcop al Radautilor, iar in 1672 episcop al Romanului, Teodosie va fi randuit, in anul 1674, in scaunul de mitropolit al Moldovei, cu sprijinul domnitorului Dumitrascu Cantacuzino care spera ca noul arhipastor de la Iasi sa-i fie sprijin in multimea de abuzuri si faradelegi pe care le planuia si pe care, in mare parte, le-a si pus in practica, bazandu-se pe ostile turcesti si tataresti aduse de el in tara spre a-i apara tronul si a-i fi de ajutor in jafurile prin care a saracit tara si poporul.

Dupa anul 1676 biserica a fost refacuta pe partea de mosie a fostului mitropolit Teodosie al II-lea cu cheltuiala sa, egumen fiind atunci Zaharia, bun prieten si poate ruda cu mitropolitul. Egumenul Zaharia a cumparat la 1 octombrie 1681 sase pogoane de teren in valea luncii. Prin diatele sale (prima din 14 octombrie 1691) Teodosie a lasat averea si mosiile sale Schitului Brazi.

Negasind in Mitropolitul Teodosie un sprijinitor al faptelor sale urate inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, ci, dimpotriva, lovindu-se de criticile arhipastorului Moldovei, Dumitrascu Voda Cantacuzino, in 1675, l-a inlaturat pe acesta din scaunul de mitropolit si l-a surghiunit in Manastirea Sfantul Sava din Iasi, inlocuindu-l cu marele carturar, Sfantul Mitropolit Dosoftei - autorul Psaltirii in versuri (1673).Eliberat din surghiun, Mitropolitul Teodosie s-a retras la schitul tineretii sale, Schitul Brazi. Aici fiind, el a adunat cele necesare pentru a repara si inzestra Schitul Brazi si pentru a ctitori si alte asezaminte monahale in acele locuri: Trotusanu, Musinoaele si Scanteia, primele existand si astazi, iar al treilea desfiintat si disparut in prima jumatate a secolului al XIX-lea.n anul 1694, o ceata de tatari pradalnici, ajunsa la portile Panciului si calauzita anume de un localnic din satul Neicu spre schit, l-a prins pe vrednicul mitropolit pentru a-l jefui. Cerandu-i odoarele sfinte, din argint, pregatite pentru chinoviile abia ctitorite de el, dar refuzand sa le dea paganilor, acestia i-au taiat capul; era toamna, in preajma praznicului Inaltarii Sfintei Cruci (14 septembrie). Trupul Sfantului Mucenic Teodosie de la Brazi a fost inmormantat in Schitul Brazi, de catre calugarii de acolo.

In anul 1807, ieroschimonahul Dimitrie din Manastirea Bogdana devine egumen al Schitului Brazi. Evlavios, harnic si cinstitor al inaintasului sau - Mitropolitul Mucenic Teodosie de la Brazi -, egumenul Dimitrie a ridicat din nou asezamantul monahal aproape din temelie, intrucat fusese distrus in urma unui incendiu.Pana in 1815, el a construit, la Schitul Brazi, mai multe chilii, anexe gospodaresti si zidul imprejmuitor al schitului. Biserica din lemn, facuta de Mitropolitul Teodosie si pastrata inca la vremea aceea, a mutat-o mai la deal de Brazi, intre vii, dandu-i un hram nou - "Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul" - si facand aici un schit pentru maici batrane si bolnave, construindu-le chilii, clopotnita si alte anexe necesare, toate pe temelii de piatra. Acesta este Schitul Sfantul Ioan - Panciu de astazi, cu biserica noua zidita din temelii.La 11 aprilie 1834, egumenul Dimitrie incepe o noua biserica la Brazi, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ridicata in 70 de zile, odata cu partea de apus a platformei intregului complex, ca sa nu alunece terenul, zidul intaritor pastrandu-se si astazi. Noua biserica din zid (a patra cronologic), ipostaza a Bisericii Sfantul Gheorghe, a fost zugravita de N. Teodorescu intre anii 1837-1838. In timp ce se construia, la 6 iunie 1835, Schitul Brazi a fost vizitat de domnul Mihai Grigore Sturza (1834-1839). Biserica a fost sfintita cu binecuvantarea episcopului de Roman la 5 februarie 1836.

La 15 august 1842, staretul Dimitrie moare, in varsta de 66 ani (din care 46 de monahism si 35 ani petrecuti la Brazi). Paharnicul Serban Bontas a sigilat cu pecetea lui ascunzatoarea din paraclisul de la subsol unde era mormanul cel nou al lui Teodosie, multe odoare, 12.139 lei de argint si aur si o banita cu parale marunte. Au fost toate desigilate si incredintate noului staret Teofilact cu catagrafie.Dupa moartea staretului Dimitrie, Schitul Brazi intra intr-o faza de treptata decadere, culminand cu secularizarea lui Cuza din 1864. Dupa secularizarea averilor manastiresti situatia se agraveaza, schitul se desfiinteaza, ramanand numai 10 vietuitori. Ca acestia sa nu fie muritori de foame li s-a dat in 1867 ceva teren si livada in jurul schitului.

La Manastirea Brazi, disciplina monahala a inceput sa scada, cu urmari in comportari necuviincioase si instabilitatea staretilor. Intre anii 1842-1882 s-au perindat la conducerea Manastirii Brazi zece stareti, asa ca incepe degradarea cladirilor. La 9 noiembrie 1856, staretul Irodion (numit la 19 mai 1854) raporta ca desi se facusera devize de reconstruire si restaurare, nu s-a realizat nimic, iar peste alti doi ani (1858) arata ca biserica, chiliile, un arhondaric si un hambar erau dezvelite, clopotnita era cazuta de 5 ani.In 1883 protosinghelul Irodion Ciocarlan a ridicat in curtea schitului o cruce de piatra care avea textul: "Odihneste trupul parintelui ieroshimonah Dimitrie care a facut aceasta monastire Brazi si a adormit la anul 1843." Crucea a disparut dupa anul 1950.In anul 1890, biserica asezamantului monahal, cu hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, a fost reparata de ieromonahul Irinarh Borsescu si tot acesta, in locul vechii biserici din lemn a Mitropolitului Teodosie, ruinata complet, a ridicat, la Schitul Sfantul Ioan, o biserica noua, de zid, tarnosita in 1894.Razboiul din 1916-1918 face ca populatia din zona sa fuga si odata cu aceasta calugarii si calugaritele de la Brazi. Nemtii ocupa schitul doi ani si in acest timp tot ce-a fost lemn a ars. Abia in 1919 schitul a fost redeschis si primii stareti ieromonahul Glicherie Tibireac cu protosinghelul Evghenie Branzescu, ajutati de epitropul Adolf Capatana si familia Filip au intreprins primele reparatii.Preotul Teodor Antohi, parohul Bisericii Sfantul Nicolae - Selari (nascut in satul Neicu), a ridicat la Sfantul Ioan (pe locul unde a fost mormantul mamei sale calugarita aici) o frumoasa biserica (sub zidul din stanga al intrarii in biserica s-a si inmormantat ca ctitor) tarnosita abia in 1936. Dar a venit cutremurul din 10 noiembrie 1940 care a facut ca biserica sa se prabuseasca la fel si cea a schitului Brazi, chiliile si temelia podului de Haulita.Cele doua schituri au avut mult de suferit din partea nemtilor intre anii 1916-1918 ai Primului Razboi Mondial. Ele s-au refacut si chiar au prosperat dupa anul 1918, dar cutremurul din anul 1940 le-a ruinat bisericile din temelie. La Schitul Brazi, lacasul de cult si chiliile daramate de cutremur au fost reparate de noul staret - ieromonahul Teodosie Filimon.Odata cu plecarea lui Teodosie Filimon la Cernica, calugarii au fost mutati din schitul Brazi si au fost aduse in locul lor calugarite. In anul 1949 schitul devine cu destinatie pentru maici si are ca duhovnic pe ieroschimonahul Clement Cucu, fost duhovnic al Manastirii Sihastru, dornic sa reinvie schitul din ruina, reconstruindu-l cu mijloace proprii asa cum il informase mai inainte prin mai multe scrisori pe preotul Gr. Popescu. Sub indrumarea si prin ravna protosinghelului Clement Cucu, este rezidit intregul asezamant monahal.

Anul 1959 a dus la desfiintarea Schitului Brazi de catre fostul regim, dupa care, in anul 1980, unii locuitori de la marginea Panciului au distrus pana-n temelie tot asezamantul manastirii, insusindu-si abuziv materialele de constructie. In locul schitului, ramasesera un maidan de moloz si multi maracini.In ziua de 9 septembrie 1990, in prezenta maicilor Iustina Angheluta si Pavelina Cafagiu, care au revenit la aceste ruine si s-au asezat in "beciul" subteran, unde vietuisera si se rugasera, in secolul al XVII-lea, primii ctitori ai lacasului, schimnicii Sava si Teofilact, Preasfintitul Parinte Episcop Epifanie al Buzaului si Vrancei a savarsit slujba de resfintire a locului pe care cele doua calugarite curajoase hotarasera sa refaca, din nimic, Manastirea Brazi de altadata.In primi 5 ani dupa 1990 s-au construit doua corpuri de bloc perpendicular unul pe altul pentru chilii, staretie, trapeza, bucatarie, un frumos paraclis lipit de cladirea chiliilor si in care se intra in pridvorul lui direct din veranda larga a cladirii chiliilor. Toate cladirile sunt din zid, acoperite cu tabla galvanizata. In anul 1996 s-a inceput constructia unei biserici mari din zid. Paraclisul a fost sfintit la 25 aprilie 1995.Pisania paraclisului spune astfel: "Acest paraclis, cu hramul Nasterea Maicii Domnului, de la Manastirea Brazi, s-a zidit din temelie in anii 1993-1994, iar chiliile din jurul lui in anii 1991-1994, prin straduinta maicilor Justina Angheluta, stareta manastirii, si Paulinei Caifegiu, contabila manastirii, impreuna cu cateva surori, cu ajutorul dat de bunii credinciosi din imprejurimi si alte localitati ale tarii. In cursul anilor 1990-1991, cele doua maici au locuit intr-un bordei cu pamant."Pictura paraclisului s-a executat de catre pictorul preot Petre Brasoveanu (Sfantul Altar) si a diaconului Sibiescu Gabriel (naosul si pronaosul), intre anii 1994-1995. Aceasta pictura a fost platita de familia Fanica Panciu din orasul Panciu, care au contribuit si la alte lucrari din manastire. Culorile au fost donate de o familie din ElvetiaParaclisul are spatiul repartizat in Altar, naos si pronaos. Altarul este luminat in fata de doua ferestre mari, naosul luminat de cate o fereastra pe flecare parte. Pronaosul nu are ferestre. Catapeteasma este din lemn, cu o sculptura foarte frumoasa, de asemenea stranele. Are o turla mare deschisa pe naos, in forma octogonala, acoperita cu tabla in solzi; in interior turla are forma circulara. Pardoseala este de scandura si acoperisul din tabla galvanizata.

Cu rugaciuni si cu mari stradanii, cele doua maici si ucenicele care, treptat, s-au adunat in jurul lor, au reusit sa ridice Manastirea Brazi, asa cum este ea in prezent, cu sprijinul Episcopiei Buzaului si Vrancei, si sub indrumarea permanenta a Preasfintitului Parinte Epifanie, care a poposit in manastire de nenumarate ori.

Cea dintai stareta, maica stavrofora Iustina Angheluta, s-a stins din viata in 2003, dupa 13 ani de staretie foarte rodnica. Acesteia i-a urmat cea care fusese econoama manastirii pana atunci, Maica stavrofora Pavelina Cafagiu, cu aceeasi rabdare si cu impliniri insemnate.

In anul 2003, ca urmare a initiativei si interventiilor repetate ale Preasfintitului Parinte Episcop Epifanie, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat canonizarea Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi, dimpreuna cu cea a Sfantului Cuvios Vasile de la Manastirea Poiana Marului.
Proclamarea solemna a canonizarii lor a avut loc in ziua de 5 octombrie 2003, printr-o slujba oficiata in incinta asezamantului monahal de la Manastirea Brazi, la care au luat parte 20 de ierarhi, membri ai Sfantului Sinod, sub conducerea fericitului intru adormire patriarhul Teoctist.

De atunci, moastele Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, redescoperite in anul 2000, in vechiul paraclis subteran de la Manastirea Brazi, se afla asezate spre inchinare in noul paraclis zidit deasupra celui vechi din initiativa maicilor si sub indrumarea intaistatatorului Eparhiei Buzaului si Vrancei, Preasfintitul Parinte Episcop Epifanie. Pictura in fresca din interiorul si exteriorul noului paraclis a fost platita de Preasfintitul Parinte Epifanie din salariul personal.

Manastirea Brazi - in literatura si cultura romaneasca

Manastirea Brazi are un anumit loc al ei si in vastul taram al literaturii bisericesti si cel al literaturii romane. Aici, preotul Gala Galaction - Grigore Pisculescu, scriitor si profesor universitar, si preotul Vasile Radu - si el profesor universitar la Facultatea Teologie Ortodoxa din Bucuresti - au tradus in romaneste "Sfanta Scriptura", in linistea si pacea de la Schitul Brazi, dinainte de 1940.Manastirea Brazi a fost o vatra de cultura, de traire si spiritualitate romaneasca. Monahul Antipa, nascut prin anul 1816, care dorea sa mearga pentru a se desavarsi la Sfantul Munte Athos, a reusit sa ia indrumare si dezlegare duhovniceasca numai la ieroschimonahul staret Dimitrie de la Brazi care dispunea de un ascetism superior si o excelenta experienta duhovniceasca.Nu lipsit de importanta este si faptul ca, langa biserica veche a Schitului Brazi, care nu se mai pastreaza, a fost inmormantat, la dorinta lui, in anul 1925, scriitorul Ioan Slavici, care-si traise ultimii ani din viata la Panciu, in casa fiicei sale, unde si-a compus o parte din "Amintiri" si a scris unele dintre nuvelele si romanele sale: "Cel din urma armas" si "Din pacat in pacat". Dupa 1960, in urma desfiintarii asezamantului monahal, ramasitele pamantesti ale scriitorului Ioan Slavici au fost stramutate in cimitirul orasului Panciu.

nca din 1822 monahul Timoftei invata carte iarna si sarbatorile pe monahii din manastire sau din alte manastiri, precum si pe copiii din zona. incaperea destinata invataturii de carte aflata in estul Bisericii Sfantul Gheorghe, a devenit scoala de cantareti si dascali si a durat pana in 1894 cand scoala a fost demolata fiind grav avariata de un puternic cutremur. 

La Manastirea Brazi, egumenul Dimitrie a intemeiat o scoala de cantari bisericesti pentru calugarii si fratii din schit, iar mai tarziu a functionat aici o scoala monahala, pana in anul 1959.

Manastirea Brazi - in prezent

In prezent, in Manastirea Brazi vietuiesc douazeci de calugarite si surori, iar dintre ele doua sunt de ascultare la Schitul Sfantul Ioan, din apropierea manastirii. Astazi, Manastirea Brazi este o adevarata oaza de spiritualitate a judetului Vrancea si a intregii noastre Eparhii, atat datorita existentei aici a moastelor Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, cat si pentru ca rugaciunea si munca in obste, spre binele sfantului asezamant, sunt la mare cinste si fac din aceasta manastire una dintre emblemele duhovnicesti ale Eparhiei Buzaului si Vrancei.

Istoricul Orasului Panciu-Judetul Vrancea

Istoricul orasului Panciu

Cele mai vechi dovezi de vietuire umana in zona dateaza din paleolitic (unelte din piatra cioplita descoperite pe dealul Chicerea si in cateva localitati invecinate). Descoperirile neolitice apartin culturii Cucuteni (locuinte cu bogat inventar, piese de ritual, etc). Urmeaza epoca bronzului, cu piese arheologice apartinand culturii Monteoru, apoi epoca fierului. Incepand cu secolul II d. Hr., cultura geto-dacilor intra intr-o noua faza, cunoscuta in literatura de specialitate sub denumirea de cultura carpica. vestigii carpice au fost identificate la Crucea de Sus si in cateva asezari din imprejurimi.Obiectele descoperite in mormintele de aici atesta existenta unor stranse legaturi cu lumea sarmato-pontica si cea romana si reflecta gustul pentru fromos al autohtonilor. Ocupatiile principale ale carpilor constau in cultivarea pamantului (practicarea viticulturii fiind la loc de cinste) si pastoritul, necesarul de hrana fiind completatt cu vanatul si pescuitul. Desi teritoriul era locuit de dacii liberi, izvoarele arheologice dovedesc o puternica influenta romana, descoperindu-se numeroase monede romane si bizantine.
  Descoperirile arheologice de la Crucea de Sus, Crucea de Jos, Neicu si Satu Nou, asezari mentionate documentar abia in secolele XVI-XVII, dovedesc ca aici a existat o zona de veche si pemanenta locuire. Aparitia localitatilor se inregistreaza pe maul stang al Susitei, unde izvoarele ofereau apa buna de baut, iar solul-excelente conditii in vederea practicarii agriculturii, viticulturii si cresterii vitelor.
  Primele marturii privind asezarile din vatra de azi a orasului Panciu dateaza de la sfarsitul secolului XVI. Domnitorul Petru Schiopu intarea vornicului din Tara de Jos, la 20 iulie 1589, stapanirea pe "viile de la Cruce, ce au fost domnesti". In timp, asezarile s-au dezvoltat atat din punct de vedere demografic, cat si ca intindere. vechiul sat Crucea se imparte in Crucea de Sus (mentionat cu acest nume la 1628) si Crucea de Jos (atestat sub aceasta denumire in 1647). Pe tot parcursul secolului al XVII-lea, Crucea ramane cea mai importanta localitate din podgorie. Dezvoltarea asezarii se datoreaza vietii economice infloritoare din zona, viticultura presupunand forta de munca pentru exploatarea plantatiilor de vie, beciuri pentru depozitarea vinului, negustori pentru comercializarea acestuia, etc. In acest secol, existau aici mari proprietari de vii, calitatea si pretul redus al vinului determinand pe multi boieri si chiar domnitori (Eustratie Dabija) sa-si cumpere vii in aceasta zona.
  In perioada urmatoare se constata o dezvoltare mai lenta a localitatii, deoarece o parte din asezare intra, prin danii sau cumparaturi, in proprietatea Manastirii Bogdana. La mijlocul secoluliu XVII, activitatilor comerciale din Crucea de Jos si Crucea de Sus li se adauga dezvoltarea mestesugurilor, meseriilor de blanar, ciobotar, tabacar, fiind atestate documentar. Despre un targ propriu-zis nu putem vorbi decat spre sfarsitul secolului XVIII, conform lui C. Giurascu, cand apar primele dughene ale negusorilor, in 1794-1799. Numele targului Panciu pare ca a fost luat de la unul din sarbii asezati aici. Pentru prima oara, numele targului Panciu apare intr-un document din 25 decembrie 1798. Alti istorici (Untaru) sustin insa ca "...la 1798 targul era deja constituit, avand o oarecare vechime, din moment ce exista o biserica si un cimitir, o anumita activitate economica specifica, administratie proprie". El ramane impartit multa vreme intre Manastirea Bogdana si razesi, aici existand si 30 de slujitori ai capitaniei, scutiti de bir. In 1816, figura ca una din cele mai importante localitati ale tinutului Putna. In 1830, acest targ era recunoscut ca un important centru mestesugaresc.
  Populatia si asezarile au fost greu incercate in razboiul din 1916-1918. In toamna anului 1916 armata romana a fost nevoita sa se replieze pe malul stang al Putnei. In dorinta obtinerii unei victorii de prestigiu, armatele germane si austro-ungare incercau sa zdrobeasca Armata a II-a Romana. Timp de 6 luni, localitatea a fost bombardata salbatic de bateriile inamice de mare calibru. Pe 30 iulie 1917, comandamentul german a dezlantuit o puternica ofensiva pe directiile Panciu si Dealul Muncelu, reusind sa cucereasca orasul. Contraatacand, doua regimente romanesti au oprit inaintarea germana. Pe data de 6 august 1917, inamicul a recurs la bombe incendiare si gaze toxice, incalcand legile razboiului. Victoria de la Marasesti a intors soarta razboiului in favoarea romanilor. La 6 iulie 1919, pancenii au infiintat Societatea "Renasterea", care isi propunea sa actioneze pentru replantarea viilor si reconstruirea asezarilor. Incepand cu anul 1922, situatia podgorenilor cunoaste o relativa imbunatatire, ei replantandu-si viile cu soiuri mai bune.Se infiinteaza o cooperativa viticola, doua banci, judecatoria, un gimnaziu de baieti si fete, se extinde reteaua stradala, se refac aductiunea de apa potabila si calea ferata,etc. Localitatea isi sporeste gradul de urbanitate dupa 1945, cand apar intreprinderi si institutii noi, se dezvolta reteaua de alimentare cu apa si cea de canalizare, iluminatul public, invatamantul, sanatatea, etc. In 1991, Panciu s-a infratit cu localitatea franceza Arbois din departamentul Jura, intre cele doua comunitati efectuindu-se anual schimburi de delegatii. Cu toate greutatile tranzitiei survenite dupa 1989, orasul se mentine pe o traiectorie ascendenta, lucrarile edilitare din ultimii ani aducand un plus de optimism. 


  Istoria Schitului Brazi, aflat in marginea de sud a orasului si devenit manastire, ne transpune in lumea legendelor. Izvoarele literare si unele marturii istorice ne spun ca schitul Brazi ar fi fost construit de un boier de-al lui Vasile Lupu, in 1654, pe locul unde a fost salvata fiica rapita de ungurii adusi de Gheorghe Stefan impotriva domnitorului moldovean. Fiind foarte frumoasa, aceasta fusese luata cu forta de trei frati unguri, in retragerea lor spre Transilvania.Un tanar pe nume Mazepa, crescut la curtea regelui polon Ioan Cazimir, venit in fruntea unei osti de cazaci sa-l sprijine pe Vasile Lupu, a auzit tragica intamplare, si a luat cu el trei cazaci si a patruns in armata ungara.Uluit de indrazneala tanarului, comandantul acesteia a hotarat ca fata sa fie a celui care va invinge in lupta.Mazepa a ucis in lupta dreapta pe cei trei frati unguri, iar fata a fost salvata. In amintirea acestei ispravi si a celor trei unguri rapusi, Mazepa a sadit trei brazi.Un an mai tarziu, boierul moldovean a ridicat aici un schit de calugarite, alegandu-l drept patron pe Sfantul Gheorghe. Schitul a durat pana in 1807, cand ieromonahul Dimitrie a luat toata lemnaria de stejar a bisericii si a dus-o in deal, unde a ridicat biserica Sf. Ioan, mutand acolo si schitul de maici. Schitul Brazi si-a recladit biserica din zid in 1834, ramanand de calugari. Sub sirul de chilii dinspre parau era un paraclis in care se intra printr-o scara secreta. In zidurile groase de jos se aflau chilii si o cismea ce curgea permanent, iar printr-o usa ce se deschidea dintr-o strana bine mascata se comunica cu un beci lung, despre care se vorbea ca ajungea cu gura a doua tocmai la Schitul Sf. Ioan. In aceste ascunzisuri de sub pamant se refugiau probabil monahii din fata navalirilor turcesti. Desfiintat de regimul comunist in 1959, aici au fost adusi tigani nomazi, care au distrus si au pus totul pe foc, inclusiv scandurile bisericii, dupa care au plecat. Calugaritele s-au intors dupa trei decenii de pribegie, schitul fiind refacut sub indrumarea staretei Iustina Angheluta.

Scurt istoric al Judetului Vrancei

JUDETUL VRANCEI

Scurt istoric
  Are în componenţă două municipii – Focşani şi Adjud, trei oraşe – Mărăşeşti, Odobeşti şi Panciu, şi 59 de localităţi rurale. 
  De la sfârşitul sec.al XV-lea până în 1950 s-a numit judeţul Putna, pentru o perioadă scurtă a intrat în componenţa Regiunii Galaţi, pentru ca, din 1968, să se numească Judeţul Vrancea. 
  Vatră permanentă de locuire, prezenţa omului este atestată arheologic în toate epocile străvechi prin descoperirile de la Bârseşti ( paleoliticul superior ), Cândeşti, Fitioneşti, Mănăstioara ( neolitic, bronz ), Pădureni, Bârseşti, Bonţeşti ( epoca fierului ), Vârteşcoi, Pădureni, Odobeşti, Focşani, Tifeşti ( epoca dacă şi daco-romană ). 
  In evul mediu, s-a impus forma autonomă de organizare administrativ - juridică - obştea devalmaşă. La 1227-1234, este atestat un episcopat cuman cu reşedinţa în „ civitas de Mylco ”, zona Odobeştilor de astăzi. La 1423, ţinutul se afla sub autoritatea domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, autoritate permanentizată după luarea Cetăţii Crăciuna de Stefan cel Mare şi Sfânt şi fixarea hotarului sudic al Moldovei pe Milcov ( 1482 ). 
  Tinutul Putnei, atestat documentar la 2 iulie 1431 şi Tinutul Adjudului, atestat în 1460, împreună cu părţile dinspre răsărit ( Olteni ) se contopesc în 1591 sub denumirea de Tinutul Putnei, condus de un staroste până la 1859. Printre starosti, s-au numărat şi cronicarii moldoveni Miron Costin ( 1688 ) şi Ion Neculce ( 1732 ). 
  Până la jumătatea secolului al XIX-lea, Tinutul Putnei, cu reşedinţa în Focşanii Moldovei, a evoluat paralel şi în acelaşi ritm cu judeţul învecinat, Râmnicu-Sărat, cu reşedinţa în Focşanii-Munteni, condus de un căpitan de margine, cu aceleaşi atribuţiuni ca şi starostele. Intre cele două unităţi administrative, despărţite de hotarul Milcovului, au existat continue legături economice, administrative, culturale, matrimoniale. 
  Focşani : Rezultat al contopirii satelor Stăieşti şi Brătuleşti, aflate pe hotar, aşezarea, cu numele Focşani, este atestată documentar într-o condică negustorească de la Braşov ( 1456 ) şi un document semnat de domnitorul Tării Româneşti, Alexandru Vodă, la 1575. 
  Separat în Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni, ca centru administrativ al celor două ţinuturi, apoi judeţe, Putna şi Râmnicu-Sărat, târgul evoluează unitar ca o aşezare specific de graniţă, căpătând un accentuat caracter negustoresc. 
  Rezistând grelelor încercări ale sec.XVII-XVIII ( ciuma de la 1718, năvălirile tătarilor de la 1735 şi 1758, războaiele dintre anii 1768-1774 şi 1787-1792 dintre trupele ruso-austriece şi otomane), pustiirii din 1821, ciumei din 1828 şi deselor incendii, oraşul a cunoscut, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, după unificarea sa, la 1862, o rapidă dezvoltare economică şi edilitară, culturală şi socială. 
  Epoca Unirii, cu evenimentele sale dintre anii 1848-1866, îl inscriu în istoria naţională ca „Oraş al Unirii”: manifestările revoluţionare şi unioniste din iunie 1848, activitatea puternicului Comitet Unionist (1856-1859), alegerile pentru Divanurile ad-hoc (1857), manifestările entuziaste prilejuite de alegerea lui Al.I.Cuza la Iaşi (5 ianuarie 1859) şi la Bucureşti (24 Ianuarie 1859), activitatea Comisiei Centrale (1859-1862), Unificarea oraşului (1862). 
  La sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec.al XX-lea, la Focşani apar şi se dezvoltă mici şi mijlocii stabilimente industriale şi comerciale (textile, pielărie, tăbăcărie), se infiinţează şcoli primare şi gimnaziale, Liceul „Unirea”, Scoala normală, Scoala comercială, se trasează noi bulevarde, apar societăţi culturale (Liga culturală – 1851, Societatea filarmonică – 1907, Doina Vrancei – 1910, Biblioteca Publică – 1912). Se ridică principalele edificii edilitare şi culturale: Tribunalul Judeţean, Teatrul „Maior Gh.Pastia” – 1912, Mausoleul Eroilor - 1926, Ateneul Popular – 1928, Banca Naţională, Palatul Telefoanelor. 
  Mărăşeşti : Atestat la 20 august 1455, într-un document emis de domnitorul Moldovei, Petru Aron. Până la sfârşitul sec.al XVIII-lea, aşezarea nu avea mai mult de 50 de familii de ţărani răzeşi. La jumătatea sec.al XIX-lea, zona aparţinea marilor moşii ale lui Constantin Catargiu şi Gheorghe Negropontes. 
  Construirea căilor ferate Mărăşeşti-Bacău, Mărăşeşti-Focşani, Mărăşeşti-Panciu şi Mărăşeşti-Tecuci transforma localitatea într-un important nod de cale ferată. 
  Infiinţarea la sfârşitul sec.XIX şi începutul sec.XX a Fabricii de zahăr, a Fabricii chimice, a Fabricii de cherestea „Tişita” determină trecerea sa la statutul de oraş, în 1908. 
  Cu eroicele lupte din vara anului 1917, în contextul Primului Război Mondial şi al Războiului Intregirii Neamului, Mărăşeştii îşi inscrie numele pe frontispiciul istoriei europene şi naţionale. 
  Adjud : Aşezat la confluenţa râurilor Trotuş şi Siret, a celor două artere de circulaţie – spre nordul Moldovei şi spre Transilvania – Adjudul a devenit un important centru administrativ, comercial şi punct strategic militar. 
  Ca centru administrativ al ţinutului cu acelaşi nume este menţionat într-un document al domnitorului Stefăniţă Vodă (1517-1527), în timpul lui Petru Rareş şi într-o cronică polonă la 1566. In 1591, ţinutul intră în componenţa Tinutului Putnei. 
  La 1600, la Adjud au făcut joncţiunea cele două armate ale lui Mihai Viteazul, una venind din Tara Românească, alta din Transilvania, pe Valea Trotuşului, îndreptându-se apoi, spre Iaşi şi Suceava. 
  Intre 1787-1792, a devenit locul unor confruntări militare dintre armatele ruso-austriece şi otomane. 
  In urma acestor confruntări şi a deselor revărsări ale Siretului, locuitorii s-au strămutat la trei kilometri mai la sud, intemeind Adjudul Nou, atestat documentar la 1795. 
  In a doua jumătate a sec.al XIX-lea, ca urmare a construirii căilor ferate Mărăşeşti-Bacău (1872) şi Adjud-Tg.Ocna (1884), a depoului de locomotive (1880), Adjudul devine un important centru feroviar care-i va influenţa benefic, economic, social şi demografic evoluţia sa din sec.al XX-lea. 
  Odobeşti : Ca aşezare umană, este atestată documentar odată cu înfiinţarea Episcopatului cumanilor la 1227. O hotărnicie dată de domnitorul Moldovei, Miron Barnovski delimita moşia târgului Odobeşti la 17 septembrie 1626. 
  Indeosebi ca centru viticol şi negustoresc, Odobeştii cunosc un ritm mai intens de dezvoltare în sec.XVIII-XIX. La 1861 devine comună urbană. 
  Panciu : A luat fiinţă la începutul sec.al.XVIII-lea, dezvoltându-se îndeosebi ca un centru negustoresc, de legătură între zona de munte cu aceea de deal şi de ses şi ca centru viticol. La începutul sec.XIX devine târg, pentru ca, la jumătatea secolului să devină comună urbană. 
  Pustiit de marele incendiu din 1869, reclădit, cade sub efectele distrugătoare ale cutremurelor din 1894 şi 1940. De fiecare dată se reface prin eforturi aproape dramatice şi revine în viaţa judeţului ca unul dintre importantele sale centre administrative, comerciale şi viticole.