Vrâncenii au ajuns să îşi vândă până şi amintirile, pentru un colţ de pâine. Sărăcia i-a scos în târgul din Obor, ieri, pe vânzătorii de vechituri, pe un ger tăios, cu tot felul de lucruri de care sunt legaţi sufleteşte. Jocurile, care pe vremuri erau
la mare căutare printre cei mici şi care se găseau de Crăciun sub brad, acum sunt de vânzare pe mesele din talcioc, pentru sume mici şi negociabile. Nici păpuşile viu colorate nu sunt ocolite de curioşi, care aruncă o privire şi merg mai departe.
Proprietarul păpuşilor spune că doar aşa îşi poate asigura un plus la pensia mică, ce nu-i ajunge pentru toate câte sunt de plătit. În târg, totul se negociază, nimic nu este bătut în cuie şi, în funcţie de talent, preţul poate ajunge până la valoarea unei pâini. Bătrânii sunt cei mai întâlniţi vânzători şi asta pentru că austeritatea Guvernului i-a forţat să îşi vândă până şi... sufletul.
Cu toate că mercurul din termometre indica grade bune cu minus, nea Gigi a plecat de acasă cu „artileria“ grea: păpuşile. Cea mai frumoasă stă în mijloc şi a primit un nume celebru, Elodia. Vânzătorul îşi zice simplu: Gigi Claxon. Fumegă dintr-o ţigară atârnată în colţul gurii şi sare în sus la intervale scurte, pentru a se mai încălzi. Nu vinde din plăcere, ci din nevoie. „Ce să fac, tată, dacă nu sunt bani? Cu frumoasele astea pe masă, parcă mă mai încălzesc şi eu“, ne-a spus nea Gigi, optimist şi cu un zâmbet parcă în ciuda greutăţilor. Are de vânzare şi nişte pahare cu picior pentru şampanie, ceşti de cafea şi tot felul de nimicuri. „În paharele astea îmi punea nevasta ciorbă şi o mâncam cu furculiţa, ca să îmi ajungă o săptămână. Cu păpuşile m-a trimis de acasă. A zis că mai des mă uit la ele, decât la ea“, glumeşte vânzătorul ambulant şi mai trage un fum din ţigara lui ieftină.
O păpuşă obişnuită costă la nea Gigi cinci lei, dar când vine vorba despre piesa de rezistenţă, Elodia, preţul se ridică, dar se şi negociază. Banii se numără la sfârşit, pentru că număratul în timpul „programului“ înseamnă pagubă. „La sfârşit, nu stăm prea mult să numărăm, pentru că nu avem ce. Dacă facem de o masă şi un pachet de ţigări, e bine. Ne ajutăm cum putem, că altora nu le pasă de noi“, ne-a spus nea Gigi, cu gândul la mai marii ţării. Nu e supărat pe nimeni, e prieten cu vecinii de masă şi tot timpul pus pe glume, iar „domnişoarele“ blonde, roşcate şi brunete de pe tarabă îi ţin companie.
Pensii mici şi impozitate
Ceva mai departe, un bătrân din Suraia voia să vândă un teasc. Nu cerea mult pe el şi preţul era negociabil, ca orice în târgul de vechituri. Leii vechi au rămas la putere în Obor. „Îl dau cu 3 milioane, negociabil. E nou, făcut anul trecut“, susţine Ilie Bândar, din Suraia. Nu mai are acasă un alt teasc, dar îl vinde. Îşi va face altul în această vară, căci până în toamnă, când vine vremea strugurilor, e tot timpul. E pensionar şi ca tuturor bătrânilor, i s-a tăiat şi lui din pensie. Nici soţia nu a scăpat de auste-ritatea conducătorilor de la Bucureşti. „E sărăcia asta mare! Ne-a tăiat şi mie şi nevestei din pensie. Nici nu mai înţelegem cum calculează ăştia. Au zis prima dată că scad 5,5% din ce depăşeşte 740 de lei şi acum s-au sucit. Scad 5,5% din toată pensia. Eu am plătit odată pentru serviciile medicale, când eram tânăr“, spune cu necaz nea Ilie. S-a chinuit puţin cu teascul până l-a adus la Focşani, dar dacă îl vinde scoate mâncarea pe o lună. Nea Ilie a fost fotograf în tinereţe şi îşi aduce aminte cu plăcere de acele vremuri, când „făcea bani frumoşi din fotografii“. Acum are aproximativ 70 de ani şi a ajuns să-şi vândă teascul în târg...
Lângă el stă un alt bătrân, nebărbierit şi cu o folie întinsă pe jos. Acesta voia să vândă un telefon fix, câteva vechituri şi o pereche de schiuri din lemn pentru copii. Cere 30 de lei pe schiuri şi... mai negociază. „Au fost ale nepoţilor, dar au crescut şi nu mai am ce face cu ele. Tot aşa, cineva să le ia pentru copii sau nepoţi. Au tot ce le trebuie, au cureluşele la ele, suporţii“, ne-a spus vânzătorul de schiuri.
Ceasuri de peste un secol
Cărţi vechi, casete cu cântăreţi celebri, haine second-hand şi telefoane mobile dezafectate se puteau zări la tot pasul, ieri. O marfă mai rară era adusă de la Buzău, de un proprietar pasionat. Aproape 50 de ceasuri de colecţie erau expuse, iar trecătorii nu ezitau să întrebe de vechimea acestora. „Cel mai nou ceas are 30 de ani, iar cel mai vechi 125. Am vorbit cu cineva de aici, din Focşani, şi mi-a zis că vrea să le ia pe toate, să vedem acum“, ne-a spus vânzătorul.
Cel mai ieftin ceas era şi cel mai „tânăr“, 200 de lei, iar cel mai bătrân ajungea la 500 de lei. „Pentru cei pasionaţi, ceasurile sunt o mică avere. La banii ăştia, nu găseşti aşa ceva în magazin“, ne dă asi-gurări „ceasornicarul“ din Buzău. Mai are ceasuri acasă, şi mai vechi, dar pe acestea le vinde ca să poată să îşi cumpere altele, mai celebre şi mai trecute de vreme.
În preajmă erau şi vânzătorii de piese de maşini. În cazul acestor vânzători, timpul funcţionează în sens invers acelor de ceasornic. Pieselor de maşină le creşte valoarea cu cât sunt mai noi şi mai puţin utilizate. Volane de Dacie, planetare modificate sau bielete vechi zăceau în aşteptarea unui amator de chilipiruri. Chiar şi faruri sparte, de la care nu mai ai ce să foloseşti, erau expuse în aşteptarea oricărui interesat.
Dar ce să-i faci, ca să ai ce pune pe masă, scoţi la vânzare chiar şi faruri sparte...
Sursa: Monitorul de Vrancea
