Rezervatia naturala Focul Viu de la Andreiasul de Jos este cea dintai declarata in judetul Vrancea, prin Decizia Consiliului Judetean Popular Vrancea, nr. 1063/1967, in suprafata de 12 ha si reconfirmata prin Decizia CPJ nr. 156/1973, figurand si in Lista Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (1991). Prin Hotararea Consiliului Judetean Vrancea nr. 12/1992, suprafata se majoreaza la 306,0 ha, in scopul protejarii tuturor palcurilor de padure plantata pe versantul drept al vaii Milcovului, cu rol de protectie a solului impotriva eroziunilor de suprafata si de stabilizare impotriva alunecarilor de teren.
Ca urmare a aplicarii Legii nr. 18/1991, A.P.M. Focsani a revizuit suprafata in anul 1998, la 293,3 ha. iar prin Legea nr. 5/2000 Anexa III, privind Planul de amenajare a teritoriului national, suprafata ariei protejate revine la aceea initiala, de 12,0 ha dar, in urma transpunerii in sistem GIS, suprafata rezultata este in realitate de 37,8 ha.
Aria protejata este administrata in prezent in baza unei conventii de custodie de catre Ocolul Silvic Focsani. Desi in anii 1992-1994 in perimetrul acestei arii protejate s-au realizat amenajari care aveau ca scop sustinerea anuala a unui festival folcloric/traditional intitulat sugestiv ”Sarbatoarea Focului Viu”, acestea au fost in totalitate distruse de intemperii si mai ales de alunecarile devastatoare de teren din luna iulie a anului 2005.
In prezent infrastructura de vizitare este in curs de reconstructie, iar pentru desfasurarea in conditii optime a festivalului folcloric anual, Primaria din Andreiasu a depus o cerere de finantare pentru amenajarea unei scene in aer liber.
Caile de acces, sunt drumul judeţean Dj – 205 A - Focsani - Andreiasu de Jos si, in continuare, dupa traversarea podului peste Milcov, drumul comunal spre Andreiasu de Sus.
Limitele se incadreaza in U.P. III Focsani, U. a. 1, astfel:
Limita de nord de la borna 1 de pe malul drept al Milcovului, pana la borna 2 de pe marginea drumului comunal (si forestier) Andreiasu de Jos - Andreiasu de Sus;
Limita est de la borna 2 in lungul drumului comunal, pe limita curţii cantonului silvic, borna 4, pana la borna 5;
Limita de sud de la borna 5 pana la borna 6, situata in albia unui organism torenţial afluent al Milcovului;
Limita vest de la borna 6, pe albia vaii torenţiale, pana la borna 7, pe malul Milcovului.
Potrivit cu istoria lor geologica, terenurile teritoriului analizat sunt de origine sedimentara, aceasta datorita faptului ca suprafata corespunde cu ariile unor foste bazine sedimentare care s-au succedat in timp si in care s-au depus sedimente marine, lacustre, fluvio-lacustre si continentale.
In ceea ce priveste alcatuirea subsolului, se pot diferentia doua mari domenii. Spre vest, regiunea muntoasa este domeniul de raspandire a rocilor masive care, ca varsta, apartin Cretacicului superior si Paleogenului iar spre est, zona subcarpatica, unde se dezvolta roci apartinand Neogenului. Extremitatea estica a teritoriului apartine umpluturii pleistocene a avanfosei, individualizata la marginea interna a Platformei Moesice (morfologic, Campiei Romane), (H.Grumazescu, I.stefanescu).
Din punct de vedere geologic, domeniul muntos s-a individualizat pe seama flisului carpatic care sub raport structuro-genetic este alcatuit din doua panze: panza de Tarcau si panza de Vrancea, iar domeniul subcarpatic corespunde molasei in care se diferentiaza subzona miocena si subzona sarmato-pliocena
Arealul suprapus ariei protejate Focul Viu, se grefeaza pe molasa neogena alcatuita din litofaciesuri foarte heterogene, avand structura cutata afectata miscarile tectonice si cu o mare mobilitate actuala (epirogeneza si seisme), formata din complexe de marne, argile si gresii calcaroase, in strate alternante cu inclinari variate, cu rezistenta slaba la eroziune.
Toate epicentrele cutremurelor vrancene corespund unitatii cutate valahe. Acestea elibereaza periodic o mare cantitate de energie, generand pagube materiale si pierderi de vieti omenesti, in urma cutremurelor puternice (10.11.1940, 04.03.1977, 30.08.1986, 30.05.1990) mai multe alunecari s-au declansat ori s-au reactivat. Raportul dintre directia faliei si suprafata de versant determina configuratia majora a alunecarii de teren.
Din punctul de vedere tectonic, in zona studiata se remarca 3 falii importante (longitudinale), orientate nord-sud, care delimiteaza principalele unitati litologice: falia externa a flisului, falia Casin Bisoca si falia pericarpatica. Faliile longitudinale corespund unui sistem de dislocatie profunda orientat N-S determinata de impingerea catre exterior a Panzei Subcarpatice. Falia externa a flisului delimiteaza flisul paleogen de panza subcarpatica si reprezinta o limita morfologica importanta intre Carpati si Subcarpati. Panza subcarpatica, ca unitate externa a Moldavidelor, cuprinde, in cea mai mare parte, depozite de molasa. Este rezultatul tectogenezei moldave - intrasarmatiene.
In bazinul Milcov, falia Casin - Bisoca trece printre varfurile Raiut si Muncelu, pe la est de gura de varsare a paraului Reghioru, intersecteaza albia Milcovului (la gura de varsare a paraului Preda, pe la est de Titila si Faget, est de varful Alunului si varful Garbovei). inclinarea faliei este mai mare la sud de Andreiasu de Sus, in timp ce la nord planul este mai putin inclinat, iar amploarea incalecarii este maxima. Este o falie inversa intrapleistocena contemporana tectogenezei valahe (San-dulescu M., 1984).
Molasa neogena cutata cuprinde o serie de sinclinale strivite (Raiut - Titila, Ur-soaia - Rachitasul) cu tendinta de solzificare (M. Pauca, 1942). Structura tectonica complexa se datoreaza prezentei unor falii longitudinale si transversale. Faliile longitudinale: Jgheaburi - Butucoasa, Lunca, Prahuda sunt, de asemenea, falii inverse, orientate N - S. Faliile transversale sunt orientate vest - est si au o extensiune ceva mai redusa: Falia Raiuti, Falia Farcasei, Falia Andreiasu, Falia Reghiului, Falia Titila. Ultimele doua intra in categoria faliilor de decrosare.
Relieful apartine Subcarpatilor interni ai Curburii si poarta amprenta framantarilor tectonice - cea mai importanta fiind aceea a faliei Casin - Bisoca, usor de recunoscut datorita discordantei stratelor de varsta Badeniana, Sarmatiana, si Mediteraneeana, formate din gresii dure de Rachitasu, in alternanta cu gresii calcaroase, marne tufacee cu globigerine, tufuri dacitice, gipsuri si calcare lumaselice cu o fauna bogata de fosile (lamelibranhiate, numuliti, briozoare, corali si alge - in general foarte degradate de procesele orogenetice si tectonice).
Aria protejata ocupa versantul nordic al culmii Titila, pana in albia Milcovului, relieful fiind framantat si fragmentat de numeroase paraie si organisme torentiale si afectat de degradare prin eroziuni si alunecari de teren care se manifesta cu precadere pe suprafetele despadurite in trecut; aceste fenomene se manifesta si in prezent ca, de exemplu, in imediata vecinatate a “Focului Viu”, in trepte de inaltimea de 10 - 30 cm si lungimi de 10 - 20 m.
Milcovul izvoraste din Depresiunea Subcarpatica a Milcovului de Sus, inclestata intre masivele Dealul Tojanului si culmea Gurbaneasa, de la altitudinea de 720 m. Initial are o vale larga longitudinala, insa in locul de traversare a depresiunii Merei, devine transversala, parasind zona subcarpatica prin poarta Arvei, dintre Magura Odobesti si piemontul Deleanul. In depresiunea Mera primeste afluienti din stanga : Reghiul (S=2.600 ha; L=8 km), Milcovelul (S=4.400 ha; L=9 km), Arva (S=2.400 ha; L=10 km), iar din dreapta, paraul Groza.
Dupa parasirea zonei piemonturilor inalte, conul sau se uneste cu cel al Putnei, in zona lor de interferenta aflandu-se orasul Focsani. Curgand pe la poalele Piemontului Deleanului, Milcovul devine colectorul acestuia, adunand o serie de organisme, mai mult torentiale: Vl Seaca, Pietrosa, Dalhauti, Dilgov (S=4.700 ha ; L=16 km), Mera (S=2.200 ha; L=9 km), Argintul (S=6.500 ha ; L=25 km). Milcovul dreneaza, de asemenea, ape puternic clorurate din zona subcarpatica.
Studiile efectuate in scopul determinarii elementelor caracteristice ale scurgerii maxime pe principalele rauri din tara noastra, au condus la concluzia ca raul Milcov prezinta o torentialitate ridicata, indicata de raportul dintre debitul maxim cu asigurarea 1% si debitul mediu. Scurgerea maxima poate atinge 80-90% din scurgerea medie multianuala in munti si poate sa depaseasca aceasta valoare de 1,5-4,0 ori in regiunea de dealuri, in cazul celor mai abundente ploi, cand se formeaza viituri compuse din mai multe varfuri (I. Ujvari, 1972).
La marimea coeficientului de scurgere al bazinului, o contributie importanta o au scurgerile directe de pe versanti si viiturile torentiale ale vailor ce debuseaza in albia principala, a caror geneza se explica prin procentul redus de padure. Astfel de terenuri au soluri cu capacitate redusa de inmagazinare a apei, fiind astfel sporit coeficientul de scurgere.
Topoclimatul arealului analizat este caracterizat prin 6 luni reci si umede, dintre care 3 cu temperaturi medii sub 0ºC si cu precipitatii medii sub 56 mm, iar 3 luni cu temperaturi medii peste 0ºC, dar mai mici de 7ºC si cu precipitatii medii intre 40 si 80 mm, si 6 luni temperate, intre care 2 cu temperaturi medii sub 10ºC si cu precipitatii cuprinse intre 62 si 104 mm si 4 luni cu temperaturi medii peste 10ºC, dar mai mici de 17ºC si cu precipitatii medii cuprinse intre 57 si 122 mm. Relieful puternic fragmentat face ca in teritoriul analizat sa se diferentieze o serie de topoclimate determinate de altitudine, formele de relief si caracterele particulare ale acestora. Astfel, versantul nordic se caracterizeaza prin minus de lumina si caldura si plus de umezeala, iar versantii vestici desi sunt considerati asemanatori cu cei estici prezinta un plus de caldura si umezeala fata de acestia. Vara, in timpul zilei se realizeaza aici un plus de caldura comparativ cu platourile in timp ce noaptea si iarna se inregistreza un minus de caldura, datorita radiatiei terestre si a scurgerii aerului rece de pe versanti. Regimul termic, determina atat dezagregarea rocilor, uscarea si craparea solului, cat si topirea brusca a zapezilor influientand in mare masura desfasurarea proceselor de eroziune si deplasari in masa. In acest areal in luna ianuarie, temperatura medie lunara oscileaza in functie de altitudine, intre –2,5 si –4C si in iulie, intre 20...21C. Temperaturile minime absolute nu coboara sub –28C iar maximele absolute, in august, nu depasesc +38C. Influenta reliefului este preponderenta in traseul izotermelor. Astfel, campia are o temperatura medie anuala mai mare de 9ºC, iar dealurile subcarpatice intre 6 si 10ºC. Aceeasi variatie se constata si in ceea ce priveste temperatura medie a lunilor ianuarie si iulie (dupa Harta topoclimatica, Atlasul Romaniei). Prima zi cu inghet apare in regiunea dealurilor inalte la 1 octombrie, in regiunea dealurilor mai joase la 11 octombrie, in timp ce in campie, in partea ei centrala si sudica, ea intarzie pana la 21 octombrie. Daca ultima zi cu ingheţ apare in campie la 11 aprilie, in regiunea dealurilor ea intarzie pana la 21 aprilie.
Natura, compozitia chimica si cantitatea de materie organica redata solului depinde de tipul de ecosistem terestru: pajisti, paduri, culturi agricole s.a. Fiecare tip de biocenoza naturala sau cultivata are modul sau specific de aprovizionare a solului cu resturi organice moarte. Interventiile antropice au modificat mult regimul substantelor nutritive si regimul hidric din sol, inclusiv circulatia apei la suprafata solului sau prin sol, precum si transportul si acumularea substantelor deplasate odata cu apa. Pe terenurile cu folosinta agricola, prin ridicarea an de an a recoltelor agricole, se extrag din sol cantitati importante de elemente nutritive, fara ca masa vegetala fotosintetizata anual sa se mai intoarca in sol. Acest fapt determina o diminuare a ritmului procesului de bioacumulare, care duce la scaderea continua a rezervei de humus din sol, la o saracire in substante nutritive si deteriorarea structurii solului. Invelisul edafic al acestei arii protejate este caracterizat de prezenta unor soluri brune podzolice pe versantii superiori, brune eumezo – bazice gleizate si pseudogleizate, acide si aluviale pe versantii inferiori, si afectate în grade diferite de eroziuni si alunecari de teren, dintr-e care, unele active dar, de mica intensitate, datorita lucrarilor de împadurire.
Agentii morfogenetici, in stransa legatura cu factorii specifici de natura geologica, au generat in zona Vrancei o mare varietate de procese si forme de degradare a terenurilor. O multitudine de procese geomorfologice actuale, de albie si versant sunt caracteristice cu deosebire zonei subcarpatice. Eroziunea (in suprafata si in adancime), pe de o parte si deplasarile de teren, pe de alta parte, dau nota dominanta specifica, in raport cu alcatuirea litologica a terenului (Costandache C., 2005).
Caracteristica principala a terenurilor degradate din teritoriul analizat a fost predominarea eroziunii foarte puternice si excesive precum si a eroziunii in adancime pe substrate litologice formate din marne sau alternante de marne si gresii, uneori strabatute de puternice filoane de gips. Pe sute de hectare inainte de efectuarea lucrarilor de ameliorare a acestor terenuri, marna aparea la suprafata dand un aspect ruiniform. Foarte frecvente au fost surparile, alunecarile si curgerile plastice. Alunecarile au fost si sunt in general profunde cu framantarea puternica a terenului.
Vegetatia si flora din aria protejata Focul Viu de la Andreiasul de Jos este caracteristica subetajul padurilor de amestec situate intre altitudinea de 380 – 840 m.
Desi, dupa originea fitogeografica, nu exista deosebiri esenţiale faţa de celelalte arii protejate din bazinul raului Milcov (Cenaru, Reghiu - Scruntaru si Dalhauţi) predominante fiind speciile eurasiatice si europene (57 %) totusi, numarul de taxoni cunoscuţi este de aproximativ jumatate (162 specii) deoarece zona este mai puţin studiata, ca urmare a faptului ca prezinta numeroase degradari, cu diferite grade de intensitate, avand cauze atat naturale (structura geologica si compoziţie litologica) precum si antropice (despadurire si pasunat abuziv).
Cu toate acestea, aria protejata prezinta o importanţa deosebita, din urmatoarele considerente :
- arboretele forestiere, indiferent de varsta si tip - natural fundamental sau artificiale, indeplinesc funcţii de protecţie a solului impotriva eroziunilor de suprafaţa si profunzime, a alunecarilor de teren si de protecţie a cursurilor de apa, de protecţie climatica si, nu mai puţin, din punct de vedere sanogen si peisagistic;
- ecosistemele actuale, atat cele aflate in diferite stadii de degradare, cat si cele aflate in curs de reconstrucţie ecologica prin impadurire si amenajare a cursurilor de apa cu caracter torenţial, prezinta o importanţa deosebita pentru studiul comparativ al constituirii si evoluţiei covorului vegetal, oferind date obiective de mare valoare, atat din punct de vedere stiinţific, cat si cu caracter practic, aplicativ, pentru atenuarea, stoparea efectelor negative ale unor factori naturali si/sau antropici, pentru refacerea si conservarea peisajului, valorificarea acestuia in mod neagresiv.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu