Tot în carte, se află, frumos aşezate, şi gândurile scrise cu drag de profesorii care s-au implicat în buna desfăşurare a concursului, care anul acesta sărbătoreşte 10 ani de la prima ediţie. Cartea a fost editată la tipografia „Cartea Vrânceană“, din cadrul Casei Corpului Didactic „Simion Mehedinţi“ din Focşani.
Preşedintele concursului este profesorul Ion D. Ion, cadru didactic la Universitatea Bucureşti.
Concursul de matematică a luat fiinţă în anul 2001, când un colectiv de cadre didactice de la Colegiul Naţional „Unirea“ au decis să sărbătorească ziua de 24 ianuarie, respectiv Unirea Principatelor Române, printr-un concurs de matematică, intitulat „Unirea“. Efortul şi implicarea profesorilor au făcut ca acesta să devină un concurs de matematică important la nivel naţional, nu doar la nivel local. Consiliul Local şi Primăria Focşani au susţinut permanent această manifestare. Aşa se explică faptul că la lansarea culegerii, a fost prezent şi primarul Decebal Bacinschi, alături de profesorul universitar Dan Brânzei, din Iaşi. „În 2000, colectivul de profesori din cadrul Colegiului Naţional «Unirea» venea cu ideea organizârii unui concurs de matematică în municipiul Focşani. Colegiul Unirea venea după nişte rezultate excepţionale obţinute de elevi, cu premii la concursuri naţionale şi internaţionale şi am considerat că acesta este un lucru extraordinar de bun. Atunci când am discutat de proiect, nu mă gândeam să ajungă la această dimensiune, la această amploare, şi la el au partipipat elevi din mai multe judeţe ale ţării. Practic, a fost o miniolimpiadă. Cred că acest concurs a fost un lucru bun şi un ban bine investit. Îmi pare rău că anul acesta nu am avut fonduri să organizăm concursul, dar anul viitor sperăm să revină, deoarece a devenit o tradiţie“, a spus Decebal Bacinschi, primarul municipiului Focşani.
Sursa: Monitorul de Vrancea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu