Activităţile s-au desfăşurat în cursul anului şcolar 2009-2010 şi au vizat sensibilizarea elevilor şi a cadrelor didactice cu privire la necesitatea prevenirii consumului de droguri. A fost format un grup de 15 elevi voluntari care s-au ocupat, sub îndrumarea profesorilor Florentina Ciomaga de la Cabinetul de Asistenţă Psihopedagogică şi a profesorului, consilier educativ Gabriela Bardaş, de implementarea acti-vităţilor în tot ansamblul lor. „Cel puţin o sută de elevi din unitate au fost informaţi cu privire la prevenirea consumului de droguri şi la abordarea unui stil de viaţă sănătos. Cel puţin 30 de părinţi au fost informaţi cu privire la consecinţele consumului de droguri, la necesitatea unui stil de viaţă sănătos, la rolul grupului în perioada adolescenţei. Cel puţin 15 cadre didactice care vor acorda mai multă atenţie capcanei consumului de droguri vor fi bine informate cu privire la proiectul European Action on Drugs“, au subliniat reprezentanţii Colegiului Tehnic „Ion Mincu“ din Focşani.În urma implicării în activităţile voluntare de susţinere a iniţiativei europene de prevenire a consumului de droguri, Colegiul Tehnic „Ion Mincu“, reprezentat de directorul Vasile Lupu, a fost recompensat cu o serie de materiale promo în format electronic, ce urmează a fi prezentate elevilor în activităţile de prevenire şi combatere a consumului de droguri. De asemenea, Colegiul a fost răsplătit pentru implicare cu cele două distincţii, respectiv certificatul de la Comisia Europeană – Direcţia Ge-nerală de Justiţie şi cel acordat de către Acţiunea Europeană prin activităţile European Action on Drugs.
Sursa: Monitorul de Vrancea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu