Vasile Aguridă, primarul comunei Tulnici, şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină petrecut, ieri dimineaţă, pe raza localităţii Lepşa. Din primele cercetări rezultă că la producerea accidentului ar fi putut sta un infarct sau atac cerebral, pe care edilul l-ar fi făcut în timp ce se afla la volanul maşinii sale. Acesta a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în albia superioară a râului Putna, de la o înălţime de şapte metri. Nu există alte victime şi nici martori la producerea accidentului. Vasile Aguridă era membru PSD din 1998, primar al comunei Tulnici din anul 2000. Vestea decesului edilului din Tulnici a şocat comunitatea pe care o reprezenta. Oamenii spun la unison că „era cel mai bun primar, care ajuta pe toată lumea“ şi susţin că „nu vom mai avea niciodată un astfel de primar“.
Primarul comunei vrâncene Tul-nici, Vasile Aguridă, a murit, marţi dimineaţă, după ce a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a căzut în albia unui pârâu de la aproape şapte metri, în punctul cunoscut sub numele de Ciuta. Din primele informaţii furnizate de Poliţie, primarul localităţii vrâncene era singur în maşină. Poliţiştii aşteaptă rezultatele necropsiei pentru a stabili cauzele care au dus la deces. Se pare că Vasile Aguridă ar fi suferit un infarct ori un accident vascular, fiind cunoscut cu afecţiuni cronice cardiace.
„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului a reieşit că Vasile Aguridă, în timp ce se deplasa cu un autoturism marca Mercedes, pe fondul oboselii la volan sau a unei afecţiuni medicale, a părăsit sensul de mers şi s-a răsturnat cu maşina în albia râului Putna. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. În urma necropsiei se va stabili cu exactitate dacă decesul a survenit în urma leziunilor suferite sau dacă a fost vorba de o problemă medicală“, a precizat comisarul şef Alexandru Cara, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere.
Localnicii spun că Vasile Aguridă ar mai fi trăit cîteva minute după producerea accidentului, timp în care la faţa locului a ajuns medicul din comună. Acesta însă nu a mai avut cum să îl salveze iar medicii de la Ambulanţă au constatat decesul.
„A ajutat şi săracii şi bogaţii“
Vestea decesului edilului din Tulnici a şocat comunitatea pe care o reprezenta. Toţi oamenii spun la unison că „era cel mai bun primar, omul care ajuta pe toată lumea şi că nu vom mai avea niciodată un astfel de primar“. Viceprimarul Ion Buture, cel care a lucrat direct cu primarul Vasile Aguridă, în ultimii zece ani, spune că Tulniciul a pierdut „cel mai bun şi cel mai generos om“. „Era un om extraordinar care a ajutat pe toată lumea indiferent că era vorba de înmormântare sau botez. Era generos, serios, disciplinat, ordonat şi am avut de învăţat foarte multe lucruri de la el. Am pierdut un prieten şi un frate. Nici nu pot exprima în cuvinte ceea ce simt. Era un om drept şi integru căruia nu puteai să-i reproşezi nimic. Dumnezeu să-l ierte!“, a spus îndurerat Ion Buture, viceprimarul comunei.
Oamenii ieşiţi pe la porţi ne-au spus că nu există o altă persoană care să aibă calităţile lui Aguridă şi care să reprezinte destinele acestei comunităţi. „A fost un exemplu de primar şi nu cred că se mai naşte un om ca el la noi în comună. Era un om deosebit care ajuta pe toată lumea. Ne pare tare rău de ceea ce s-a întâmplat cu domnul primar. Era tânăr şi mai avea multe de făcut“, a spus Maria Olteanu, din Tulnici.
Măriuţa Sfârlea ne-a povestit că cel care le reprezenta interesele era un om integru şi capabil care nu ar fi trebuit să moară acum. „Încă nu ne vine să credem. Domnul primar nu trebuia să moară pentru că mai avea multe de făcut şi pentru că era un om foarte bun. A ajutat şi săracii şi bogaţii şi niciodată nu a avut pretenţii să primească înapoi ceea ce a dat“, a spus Măriuţa Sfârlea.
Dezvoltarea comunei Tulnici, legată de numele Aguridă
Vasile Aguridă era primar de 10 ani în comuna Tulnici, perioadă în care a reuşit să facă lucruri la care oamenii nici nu visau înainte. A reabilitat toate drumurile comunale, a asfaltat un drum comunal, a reconstruit sau reabilitat şcolile din Tul-nici, a construit „mai mult din banii săi“ grădiniţele din Tulnici şi Coza. Viceprimarul Ion Buture a amintit şi de proiectele aflate în derulare sau pe care Vasile Aguridă le pregătea pentru anii următori. „Alimentarea cu apă este o investiţie de 70 mi-liarde lei vechi. Aici este vorba de peste 30 de kilometri de reţea. Proiectul cu canalizarea este rea-lizat în proporţie de 70% iar aici intră şi staţia de epurare, investiţia fiind de 40 miliarde lei vechi. A mai fost făcut un pod peste pârâul Coza, s-au făcut diguri de protecţie. De asemenea, la Lepşa s-a făcut canalizarea, urma să se rea-lizeze alimentarea cu apă. Au fost modernizate şcolile, reconstruite două grădiniţe din Tulnici şi Coza la care a dat mulţi bani din buzunarul propriu. A modernizat primăria. Au fost asfaltate şi balastate drumurile dar cel mai important este faptul că oamenii şi-au primit pădurile“, a spus Ion Buture.
„Era Ştefan cel Mare al Vrancei“
Una din cele mai mari realizări ale sale pentru comunitatea pe care o reprezenta a fost reînfiinţarea Obştii de Moşneni Tulnici, dar şi a Obştii Coza. Numai Obştea de Moşneni Tulnici deţine în proprietate peste 14 mii de hectare de pădure, administrată de Ocolul Silvic Privat Tulnici, înfiinţat tot de primarul Vasile Aguridă. Viceprimarul Ion Buture spune că Vasile Aguridă era „un fel de Ştefan cel Mare al Vrancei“, persoana care s-a luptat ca pădurile obştenilor să redevină proprietatea lor. „Domnul primar Aguridă era un fel de Ştefan cel Mare al Vrancei. S-a luptat pentru munţii şi pădurile noastre şi a câştigat de fiecare dată. Una din cele mai mari realizări ale sale pentru comunitatea pe care o reprezenta a fost înfiinţarea Obştii de Moşneni Tulnici, dar şi a Obştii Coza“, a susţi-nut viceprimarul Ion Buture.
În urma demersurilor legale făcute de primarul Vasile Aguridă, Obştea de Moşneni Tulnici a câştigat peste 4000 de hectare de pădure care erau revendicate de proprietarii de păduri din Covasna.
Procesul a durat mai mulţi ani şi a urmat toate procedurile de judecată ajungînd până la Curtea de Apel Constanţa. Obştenii din Tulnici au prezentat inclusiv documente istorice, din secolul XV, semnate de Ştefan cel Mare, care dădea pădurile locuitorilor acestei zone, ca răsplată pentru că au luptat alături de el, împotriva turcilor.
„S-a stins cel mai bun crai al munţilor“
Vestea morţii primarului din Tul-nici i-a surprins pe edilii de pe Valea Putnei. Primarul din Negrileşti, Ion Văsuianu, ne-a spus că pentru el a fost un şoc foarte puternic. „Relaţiile dintre noi erau bune iar vestea morţii sale pentru mine a fost un şoc foarte puternic. Era un om muncitor care s-a realizat pe munca lui. Era tânăr şi ar fi mai avut multe de făcut. Ne pare rău de ceea ce i s-a întâmplat şi Dumnezeu să-l ierte!“, a spus Ion Văsuianu.
Şi primarul din Bârseşti a avut numai cuvinte de laudă despre cole-gul său de breaslă. „Primarul Vasile Aguridă a fost un bun coleg. S-a stins cel mai bun crai al munţilor.
Aveam un respect deosebit pentru el ca om, ca tată, ca primar şi ca locuitor al acestui judeţ. Păcat că a plecat dintre noi aşa de repede. Dumnezeu să-l ierte!“, a precizat Costică Hârşu, primarul din Bârseşti.
Născut pe data de 17 decembrie 1950, Vasile Aguridă abia împlinise 60 de ani, era membru PSD din 1998, primar al comunei Tulnici din anul 2000 şi se afla la cel de-al treilea mandat.
Colectivul „Monitorului de Vrancea“ este alături de familia îndurerată şi greu încercată de pierderea incomensurabilă şi iremediabilă a celui care a fost stâlpul familiei dar şi stâlpul comunităţii din Tulnici, primarul Vasile Aguridă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
„Golul lăsat în sufletul meu nu va putea fi umplut niciodată“
Sursa: Monitorul de Vrancea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu