BUST ŞTEFAN CEL MARE-Focsani
Publicat de
dantntfcs
on duminică, 6 martie 2011
Etichete:
1457,
1504,
focsani,
hrubele stefan cel mare,
judetul vrancea
Monumentul de for public reprezentând bustul lui Stefan cel Mare din Focsani a fost realizat din bronz pe un soclu placat cu piatra în anul 1993, fiind opera artistului F.Musta.
Stefan cel Mare fiul lui Bogdan al-II-lea a fost domnitorul Moldovei între anii 1457-1504. Calitatile umane, cele de om politic, de strateg si de diplomat, actiunile sale fara precedent pentru apararea întregii tari, initiativele pentru dezvoltarea culturii, au determinat admiratia unor ilustri contemporani.
Domnia lui de aproape o jumatate de veac, a fost cea mai frumoasa perioada din istoria Moldovei. Luptând de la egal la egal cu vecinii mult mai puternici, Stefan a reusit sa impuna Moldova ca un stat cu drepturi aproape egale. Niciodata nu s-au ridicat atâtea lacasuri civile si biserici precum: Cetatea Chilia, Cetatea Alba, Neamt, Hotin, Suceava, Roman, Manastirea Voronet, Neamt.
La Manastirea Putna, una din cele mai importante ctitorii ale domnitorului, se afla mormintele familiei sale, iar sub un baldachin de marmura se afla si osemintele lui Stefan cel Mare.
Descrierea traselului care poate fi folosit pentru a ajunge la obiectiv
Focsani, la intersectia strazilor Tabacari, Republicii cu bulevardul Garii
Parteneri
Check Page Rank of your Web site pages instantly: |
This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service |
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu