Braconierul împuşcat de poliţist deţinea arma ilegal-Judetul Vrancea-Februarie 2011

Bărbatul din comuna Slobozia Bradului împuşcat, luni seara, de un poliţist din cadrul Postului de Poliţie din comună nu era deţinător legal de armă. Deşi făcea un lucru ilegal, sezonul pentru vânătoare fiind închis, Iulian Filip l-a ameninţat pe omul legii cu arma pe care o avea în mână inclusiv după ce a fost împuşcat. Potrivit unor surse, bărbatul s-ar fi aflat şi sub influenţa băuturilor alcoolice motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge. Acesta urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale.
Iulian Filip, din comuna Slobozia Bradului a fost surprins luni seara, la braconaj pe fondul de vânătoare Slobozia Bradului, gestionat de Direcţia Silvică Vrancea. Braconierul a fost găsit de agentul de poliţie Gabriel Petrescu şi de paznicul din comună. Fiind somat de poliţist, braconierul nu a vrut să se supună şi chiar a îndreptat arma spre omul legii, ameninţându-l pe acesta că îl va împuşca. Poliţistul Gabi Petrescu a tras mai multe focuri de avertisment şi, pentru că nu a fost chip să-l înduplece pe bărbat, a tras un foc în direcţia acestuia nimerindu-l în zona bazinului. Rănit fiind, Iulian Filip a continuat să ţină arma de vânătoare îndreptată înspre poliţist şi înspre cel care îl însoţea, şi să-i ameninţe pe cei doi că îi va împuşca. Bărbatul s-a dat bătut abia după ce la faţa locului au ajuns mascaţii cu poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, dar şi de la alte servicii. „La data de 21.02.2011, ora 18.15, poliţiştii din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, a sesizat telefonic Dispeceratul IPJ Vrancea cu privire la faptul că în urmă cu câteva minute, procedând la verificarea unei informaţii, l-au depistat pe fondul de vânătoare Slobozia Bradului, gestionat de către Direcţia Silvică Vrancea, pe Iulian F., din localitate, având asupra sa o armă de vânătoare“, a precizat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

Poliţistul a simţit că este în pericol

Agentul şef adjunct, Marian Gabriel Petrescu ne-a precizat că s-a simţit în pericol în momentul în care bărbatul a îndreptat puşca spre el şi că se aştepta ca acesta să apese pe trăgaci. „Eram de serviciu şi l-am depistat pe bărbat undeva în spatele satului Olăreni, într-o vie din apropierea pădurii, având asupra sa şi o armă. L-am somat verbal dar nu s-a supus. I-am spus «Stai că trag» iar el a încercat să fugă, timp în care a îndreptat arma de mai multe ori asupra mea. L-am urmărit, l-am somat din nou, am tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical şi ultimul a fost în plan orizontal în zona membrelor inferioare. A căzut la pământ dar a continuat să ţină arma îndreptată înspre mine şi să mă ameninţe că trage. L-am supravegheat de la distanţă până când, la faţa locului au ajuns forţele de la Detaşamentul de Intervenţie Rapidă şi l-au imobilizat. În momentul în care arma era îndreptată înspre mine am simţit că sunt în pericol şi mă aşteptam să tragă în orice moment. Consider că am făcut ceea ce trebuia să fac în astfel de situaţii iar cercetările cu privire la uzul de armă vor arăta acest lucru“, a precizat agent şef adjunct Marian Gabriel Petrescu.

Bărbatul ar fi fost băut

Imediat după ce Iulian Filip a fost potolit de mascaţi, acesta a fost pre-luat de un echipaj de la ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani unde a fost diagnosticat cu „traumatism de şold stâng, fractură femur stâng şi plagă împuşcată fesa stângă“. Surse neoficiale susţin că bărbatul care a îndreptat arma spre poliţist ar fi fost băut în momentul incidentului. Pentru a elimina orice suspiciune, lui Iulian Filip i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. După ce a primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani, victima a fost transferată la Secţia de Terapie Intensivă. Potrivit unor surse, bărbatul urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale în timpul căreia îi va fi extras glonţul care i-a pătruns în fesa stângă. Bărbatul nu a vrut să recunoască că arma de vânătoare pe care o flutura de zor prin faţa poliţistului i-ar aparţine. Totuşi, în timpul cercetărilor efectuate la faţa locului a fost descoperită şi ridicată o armă de vânătoare calibru 16, care are aspectul unei arme originale, suportând unele modificări la nivelul patului şi al ţevilor, respectiv scurtarea acestora. Pe una dintre ţevi a fost găsit un cartuş de calibru 16, cu capsa de iniţiere nepercutată. Bărbatul nu figurează în evidenţe ca deţinător legal de arme şi muniţii. Iulian Filip este cercetat pentu trei infracţiuni. „În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări, cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic şi ultraj, fapte prevăzute şi pedepsite de articolul 279 alineatul 1 CP, articolul 42 alineatul 1 litera h din Legea 407 / 2006 modificată şi articolul 239 alineatul 1 şi 5 din CP cu aplicarea articolului 33 li-tera a din CP“, a adăugat inspectorul Bogdan Toader.

Pârât de un localnic

În urmă cu ceva timp un bărbat din Olăreni i-a spus primarului din comună, Valerică Zamfirescu, că bărbatul are armă. Luat la întrebări de edil, Iulian Filip a negat cele afirmate spunând că a predat-o tatăl său. „Periodic mă întâlnesc cu oamenii în şedinţe şi discutăm tot felul de probleme. În urmă cu ceva timp, o persoană mi-a spus că acesta ar avea o armă. Ziua următoare l-am chemat la mine şi l-am întrebat dacă mai are această armă şi i-am spus să nu cumva să facă ceva. Mi-a spus că nu o mai are şi că a predat-o tatăl său. A rămas aşa până aseară (luni seara – n.r) când am văzut şi noi că el de fapt avea această armă. Olăreniul este un sat mai izolat, aproape de pădure şi are vreo 30 de familii. Populaţia acolo este mai îmbătrânită. Am discutat cu oamenii şi toţi au spus că nu ştiau că bărbatul ar avea armă. Au fost şi persoane care au afirmat că mai auzeau câteodată împuşcături dar că nu şi-au dat seama de unde vin“, a spus Valerică Zamfirescu, primarul comunei Slobozia Bradului. Acesta a mai adăugat că bărbatul nu a creat probleme până acum şi că a fost o persoană liniştită.

Sursa: Monitorul de Vrancea

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Parteneri

ClickLink.ro Blog

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service

Masini de Masini Rete Culinare