Comuna Corbita-Judetul Vrancea


Localizare:

Comuna Corbiţa este situata la altitudinea de 90-348 m in partea de Nord a Judetului Vrancea, la extremitatea estica a Carpatilor de Curbura, la o distanta de 75 km fata de municipiul Focsani - resedinta judetului, 20 km fata de municipiul Adjud si 40 km fata de orasul Marasesti. Se invecineaza la Nord cu teritoriul administrativ al comunei Dealu Morii judeţul Bacău, la Sud cu teritoriul administrativ al comunei Tănăsoaia, la Est cu teritoriul administrativ al comunei Podu Turcului judeţul Bacău şi la Vest cu teritoriul administrativ al comunei Homocea. Este străbătută de le Nord spre Sud de Pârâul Berheci pe o lungime de 9 Km.

Geografie:

Din punct de vedere geografic teritoriul comunei Corbiţa este amplasat în zonă de podiş fragmentat în culmi şi dealuri prelungi, separate de văi paralele. Satele componente sunt amplasate de o parte şi de alta a văii pârâului Berheci şi pe colinele cuprinse între Valea Berheci şi Valea Siretului.

Istorie:

Aflat la extremitatea estica a Carpatilor de Curbura, teritoriul actual al comunei Corbiţa a favorizat, datorită conditiilor sale naturale si climaterice, o permanenta locuire a acestei zone în toate epocile istorice. Cele mai vechi dovezi de vietuire umana dateaza din neolitic, aproximativ 4.500 i.e.n., datarea fiind valabila pentru toate satele componente ale comunei Corbiţa. Marturiile neolitice din zona apartin purtatorilor culturii Cucuteni, cultura prezenta pe intreg teritoriul judetului Vrancea. 
Primul sat mentionat intr-un document medieval scris esta satul Lărgăşeni. Atestată documentar la 20 aprilie 1546. Aici există din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea o frumoasă biserică de lemn. In anul 1865 se înfiinţează prima scoala primara mixta.

Populatie:

Populatia comunei Corbiţa in 2002
Populatia comunei Corbiţa, conform recensamantului din anul 2002, este de 2100 locuitori, din care între 1 – 30 ani 832 persoane, 30 – 60 ani 665 persoane şi peste 60 ani 603 persoane. Repartizarea populatiei pe sate este dupa cum urmeaza : 
- satul Rădăcineşti :...
06.05.2007
Suprafata comunei
La momentul actual suprafata totala a comunei este de 3521 ha din care suprafata agricola este de 3165 ha, 306 păduri, diferenta de 50 ha fiind teren neagricol 
06.05.2007
Activitatile populatiei
  Activităţile principale ale locuitorilor comunei Corbiţa rămân în continuare agricultura şi creşterea animalelor. In paralel cu agricultura a luat amploare si sectorul prestarilor de servicii existant multe persoane autorizate ce desfasoara activitati de comert, construcţii, morarit si confectionarea mobilierului. Aproximativ 60 de locuitori sunt salariati la diferite societati si institutii din comuna si din afara comunei iar 945 locuitori sunt pensionari.





Legende Vii in Comuna Vintileasca-Lacul fara Fund-Judetul Vrancea



            Un alt loc de legenda din comuna Vintileasca este Lacul fara fund. Oamenii spun ca nimeni nu a putut sa vada cat este de adanc lacul. I s-ar spune asa de cand oamenii au incercat sa il sece pentru a valorifica pestele, insa nu au reusit. Si aceasta legenda a fost transmisa din om in om. „Se spune ca pe vremuri s-a produs o prabusire tectonica. Batranii spun ca acolo era o padure. Intr-o dimineata, cand s-au trezit au vazut acolo o adancitura care s-a umplut cu apa. Pe timpul lui Ceausescu in mijlocul lacului a crescut vegetatie, un muschi foarte mare cu nuferi frumosi, albi si galbeni. Pe lac erau si rate si gaste salbatice. Atunci ei eu zis sa scoata muschiul la mal si apoi sa valorifice pestele. Au scos o parte din muschi la mal, insa nu l-a putut distruge. Au incercat sa sece lacul, insa nu au reusit. Pestele a murit pentru ca iarna a ramas apa putina pentru ca ei incercau sa il sece dar nu reuseau. De asta ii spune lacul fara fund, pentru ca nu l-au putut seca. Dar acolo sunt venele de apa care il alimenteaza mereu. Nimeni nu a putut ajunge in mijlocul lacului”, spun satenii din Vintileasca. Din pacate, locul de legenda a adus si multe nenorociri, mai ales ca mult persoane si-au pierdut viata in lac. Unii au mers la scaldat acolo, altii au mers la pescuit. „Acolo eram sa mor si eu. Mie mi-a placut sa pescuiesc. Ma ducem cu fratele meu la lac, intram pe muschi pentru ca era un brad cazut in apa. Ajungeam pe muschi mergand pe acel brad. Si ma duceam la pescuit. Dupa ce au scos muschiul, a ramas o scoarta. Cand am ajuns la ea s-a rupt scoarta cu mine. Am strigat dupa ajutoare si a venit cineva de m-a scos ca ma tot duceam in namolul ala. Au murit multi care au fost la scaldat”, spune o localnica. Chiar si acum merg oamenii la pescuit la Lacul fara fund. Vara, vin turisti in zona care isi instaleaza corturile pe malul lacului. Tinerii merg la scaldat acolo, iar altii la pescuit, pentru ca ... „are lacul peste”. Satenii sunt insa nemultumiti ca nimeni nu a facut nimic pentru a promova aceste legende. „Eu va spun ca Vintileasca este o comuna plina de traditii vii pastrate si un loc de legenda. Ar trebui ca cineva sa faca o investitie in comuna. La Pietrele Fetei ar trebui imprejmuita zona si promovata, pentru ca ar putea deveni un punct de atractie pentru eventualii turisti. Si la lac s-ar putea amenaja ceva pentru tineri. Cu siguranta ca ar veni mai multi aici”, ne spune o localnica.

Legende Vii in Comuna Vintileasca-Pietrele Fetei-Judetul Vrancea


              Un adevarat taram de poveste poate decoperi oricine in comuna Vintileasca. Peisajul este salbatic, de parca omul nu si-ar fi pus amprenta asupra naturii. Peisajele vii de la Vintileasca sunt un remediu bun pentru oricine doreste sa scape de aglomeratia oraselor si sa se relaxeze in mijlocul naturii. 

Vintileasca, o comuna aflata la 70 de kilometri de Focsani este un taram aparte. Peisajele te imbie la visare. Te relaxezi in mijlocul celor mai inalti brazi, a numeroaselor paraie care coboara din munti, alaturi de oamenii locului care par a fi cei mai buni naratori. De la oricine iti iese in drum poti afla legendele locului. Oamenii povestesc despre legenda Pietrelor Fetei. Pe dealul cu acelasi nume zac ca dovada doua pietre uriase. Oamenii spun ca legenda ar fi adevarata, altfel nu ar fi explicabila prezenta celor doua pietre. Batranii povestesc ca au auzit de la stramosi legenda celo doua stanci. Nea’ Gheorghe, pe care l-am intalnit pe strada in timp ce se intorcea de la sararie, spune ca legenda s-a transmis din gura in gura si o stiau chiar si strabunicii sai. „Se spune ca inaintea noastra, pe aceste meleaguri, au trait uriasii. Batranii spun ca cei mai mici dintre uriasi, copiii, se intreceau aruncand pietre de pe munte. Asa se face ca doi dintre copiii de uriasi au urcat pe muntele Piatra de unde s-au luat la intrecere care arunca cel mai departe piatra. Mai intai a aruncat baiatul, apoi si fata. Ea si-a strans toate fortele si a aruncat mai departe decat baiatul. Atunci, el, de suparare, a luat o sabie si si-a taiat piatra in doua. Cica fata, ca sa nu ii taie si ei piatra, s-a ajezat in genunchi si a cuprins-o in brate. Chiar si acum se mai vad urmele de la genunchii fetei pe piatra”, povesteste Nea’ Gheorghe. Omul este de parere ca legenda ar fi adevarata. „Cine sie daca o fi asa. Eu cred ca exact ca in poveste s-a intamplat, ca daca nu a fi nu s-ar gasi motiv pentru acele pietre de pe deal”, ne mai spune batranul. Oamenii locului sunt convinsi ca uriasii au existat inaintea lor pe acele meleaguri. Ei mai povestesc si de primul contact dintre uriasi si oameni. Pe atunci, oamenii erau pe pamant doar niste gandaci. „Se zice ca intr-o zi unul dintre copiii de uriasi a gasi doi gandaci pe pamant. I-a luat in pumn si a fugit acasa, la mama lui. A deschis pumnul si i-a spus «Uite, am gasit doi gandaci». Atunci femeia i-a zis «Nu le face rau. Da-le drumul pentru ca ei vor fi urmasii nostri pe pamant». Vedeti, asta eram noi pentru uriasi,doi gandaci”, spune o femeie din sat.

Comuna Ciorasti-Judetu Vrancea

COMUNA SLOBOZIA CIORASTI-JUDETUL VRANCEA
           Comuna Slobozia Ciorasti are o vechime de 490 de ani asa cum reiese din documentele aflate in arhiva comunei.
Intre anii 1874 -1876 comuna se unifica cu Golesti cu resedinta la Sl. Ciorasti; pana in anul 1926 satul Oreavu a apatinut acestei comune dupa care a intrat in componenta comunei Gugesti nou infiintate. Gh. Moldoveanu considera in "Nume de locuri din Valea Milcovului ca " regiunea Milcovului a fost pana in anul 1859 regiune de frontiera cu populatie policroma putin stabila. Aici isi gaseau locul adeseori cei ce fugeau de dari din interiorul tarii pentru ca in caz de pericol sa-si poata gasi scapare in Muntenia. Probabil asa se explica numarul mare de "slobozii" din regiune.
Satul Jiliste prezinta o importanta cu totul deosebita; in limba româna veche "jiliste " insemna loc de sedere, locuinta (Dictionarul Lb. Romane vechi - sfarsitul secolului al X-lea inceputul sec al XVI-lea, G. Mihaila Bucuresti , 1974).
La 24 aprilie 1574 Ioan Voda cel Viteaz obtine o importanta victorie impotriva turcilor la Jiliste. Exista un bust al voievodului si un punct muzeistic iar la 24 aprilie in fiecare an comunitatea locala , elevii Scolii "Ioan Voda cel Viteaz " impreuna cu Asociatia Veteranilor de razboi Focsani cinstesc memoria voievodului moldovean.
Satul Armeni este infiintat dupa anul 1870 de oamenii adusi de boierul Simionovici pentru a-si lucra pamantul. Denumirea de Armeni deriva de la numele proprietarului care era de origine armeana .  

Troita jumatate crestina, jumatate pagana la Chiojdeni-Judetu Vrancea


In comuna din muntii Vrancei se mai pastreaza inca o troita veche, cu influente precrestine u istoricul Ionel Oprisan spune ca monumentul sacru este descendent din vechii "stilpi ai cerului"
Putini stiu ca in Vrancea se mai pastreaza inca un monument sacru, cu influente precrestine, despre care istoricii spun ca este descendent din vechile "coloane ale cerului", perpetuate de pe vremea dacilor, cu bogate semnificatii mitologice. Troita se afla la o raspintie in comuna Chiojdeni, linga o fintina, si nimeni nu ii stia trecutul pina cind, in anul 2003, prof. dr. Ionel Oprisan, cercetator stiintific Institutul de Istorie si Teorie Literara "G. Calinescu" al Academiei Romane, a scris o carte bilingva dedicata vechilor troite romanesti, monumentul din muntii Vrancei aparind chiar pe prima pagina a interesantei lucrari. Sculptata dintr-o singura bucata de lemn de stejar, troita din Chiojdeni este mai veche de 100 de ani si a fost ridicata, cel mai probabil, in locul unei alteia mult mai vechi. Cercetatorul spune ca monumentul provine dintr-un vechi "stilp al cerului" sau Axis mundi, transmis din perioada precrestina, dar care in timp a fost "slefuit de crestinism". Dupa cum spune savantul Mircea Eliade, cel mai cunoscut istoric al religiilor, in lucrarea sa "Sacrul si Profanul", stilpul cerului are rol ritual si închipuie axul cosmic, pentru ca, odata inaltat, teritoriul din jurul lui devine locuibil. Potrivit vechilor credinte, stilpul inlesnea comunicarea cu divinitatea. O posibila explicatie a existentei troitei pina in ziua de azi tine tot de credintele arhaice, potrivit carora daca stilpul se fringe comunitatea ar putea fi lovita de o mare nenorocire care putea echivala chiar cu "sfirsitul lumii". 

"E un miracol ca s-a pastrat"

Stilpul ritual de la Chiojdeni are sculptate mai multe figuri geometrice, dominant fiind un triunghi care ar putea simboliza "ochiul lui Dumnezeu". Deasupra triunghiului cu virful in jos sint daltuite doua cruci, care pot fi interpretate, simbolistic vorbind, ca fiind triumful binelui asupra raului. In ciuda faptului ca a fost vizibil atinsa de intemperiile naturii, cineva i-a pus o proptea de fier si un acoperis, astfel incit batrina troita mai poate fi vazuta si astazi. "N-a stat in calea oamenilor, daca era mai la vale cu citeva zeci de metri, cu siguranta acum nu mai exista. E un miracol ca s-a pastrat acolo atita timp. Am gasit in zona subcarpatica niste troite cu totul deosebite, de o simbolistica deosebit de complexa. Ele sint prelungiri in contemporaneitate a vechilor stilpi ai cerului, monumente cu profunde implicatii motologice, rituale, initiatice ... Stilpul a fost ridicat cu darul de a sanctifica locul. Insusi faptul ca este amplasat intr-o rascruce este interesant, pentru ca raspintia e un punct de intilnire intre toate fortele universului. Interesant este si faptul ca troita din Chiojdeni nu a putut fi total crestinizata", ne-a spus cercetatorul Ionel Oprisan. 

Din adincurile istoriei

In comuna Chiojdeni nimeni nu mai stie rostul stilpului care se inalta spre cer, iar crestinii se roaga aici ca la o troita obisnuita, cu toate ca-i lipseste forma clasica de cruce. Primarul Serban Pirlogea spune ca a aflat de la batrini ca troita troneaza acolo din timpuri stravechi si a ramas uimit sa gaseasca monumentul pe prima pagina a lucrarii cercetatorului Ionel Oprisan. Doua troite similare se afla si in comuna Dumitresti, insa nu la fel de vechi. Aceeasi tipologie de troite, care prezinta simboluri ezoterice, se intilneste si in unele localitati din muntii Buzaului, insa foarte putine la numar. Una dintre aceastea prezinta intr-un mod stilizat trupuri inlantuite de barbat si femeie care tind sa ajunga la cer. Cercetatorul Ionel Oprisan crede ca prin intermediul acestor coloane stilizate se poate "pipai" existenta unor monumente similare pina in adincurile istoriei

Cavoul lui Tanase Scatiu, transformat In camera mortuara-Judetu Vrancea


             Cavoul familiei boierului Dumitru Simionescu Rimniceanu, din Cimitirul Sudic al Focsaniului, a fost transformat in camera mortuara. Chiar daca monumentul funerar ctitorit de arhitectul Ion Mincu face parte din patrimoniul national, preotul parohiei, Lucretiu Patrascanu, a hotarat ca acest monument sa-i "gazduiasca" pe enoriasii trecuti in lumea celor drepti. Boierul Rimniceanu este prototipul lui Tanase Scatiu, personaj din romanele "Viata la tara" si "Tanase Scatiu".

Conacul lui Tanase Scatiu-Judetu Vrancea

Conacul lui "Tanase Scatiu", in stare jalnica

Conacul boierului Ramniceanu, alias Tanase Scatiu, din satul Bontesti, comuna Carligele, judetul Vrancea, a ajuns o ruina. In ciuda tuturor actelor doveditoare, urmasii familiei Ramniceanu nu pot sa-si recapete domeniul familiei din mainile fostului IAS.

  Conacul boierului Ramniceanu, alias Tanase Scatiu, din satul Bontesti, comuna Carligele, judetul Vrancea, a ajuns o ruina. In ciuda tuturor actelor doveditoare, urmasii familiei Ramniceanu nu pot sa-si recapete domeniul familiei din mainile fostului IAS.
Unul din cele mai simbolice locuri din istoria literaturii romane moderne, domeniul boierului eternizat sub numele de Tanase Scatiu, personajul principal al romanului "Tanase Scatiu", scris de Duiliu Zamfirescu, arata mai rau ca dupa Rascoala din 1907. Este vorba despre vestitul domeniu al celui mai instarit boier din partile locului, Constantinescu Petrica, socrul "parvenitului" Dimitrie Simionescu Ramniceanu din Bontesti, cel care a servit ca prototip pentru personajul Tanase Scatiu. Acest Dimitrie Simionescu Ramniceanu s-a casatorit cu unica fiica a boierului Constantinescu si a pus mana pe domeniul de la Bontesti si pe toate bunurile boierului din Focsani si Bucuresti. Fiul acestuia, Marin Simionescu Ramniceanu, mare om de cultura, academician, director al Fundatiilor Culturale Romane in epoca dintre cele doua razboaie mondiale, aducea in perioada interbelica lumea buna a Bucurestilor la conacul de vara de la Bontesti. 
Domeniul a fost confiscat de comunisti si trecut la Intreprinderea Agricola de Stat ( I.A.S. ) pentru o jumatate de secol. Astazi, la 18 ani de la schimbarea regimului, conacul este locuit de muncitorii zilieri veniti la munca in Podgoria Carligele-Cotesti, desi acestia nu au niciun drept asupra imobilului. Paradoxal, proprietarii de drept ai constructiei, in speta urmasii boierului Dimitrie Simionescu Ramniceanu se chinuie de tot atatia ani sa reintre in posesia domeniului, fara niciun succes. Asa cum locuinta scriitorului Duiliu Zamfirescu, aflata doar la cativa kilometri, a fost pratic abandonata si de mostenitorii legali si de autorititile locale, aceeasi soarta va avea si ansamblul arhitectonic al "Scatiului" de langa biserica brancoveneasca din Bontesti. Lasat in voia sortii de mai mult de jumatate de secol, unul din locurile cele mai cunoscute ale literaturii romane se va degrada din ce in ce mai rau. Odata cu el, va disparea si parfumul unei epoci in care, cand boierul Ramniceanu venea de la Bucuresti, la resedinta de vara din Bontesti, era asteptat cu fanfara si lautari, iar satenii chefuiau pe cheltuiala "ciocoiului" trei zile si trei nopti. Fata de ciocoii de azi, ciocoii de ieri veneau la conacele lor de la tara cu mici, braga si lautari dupa alegeri! 
 

SC Frontera SRL, Un Producator de Vinuri-Judetu Vrancea


        SC Frontera SRL este un producator de vinuri cu sediul in Focsani, 
Judetul Vrancea, Crama Carligele.


Vinurile noastre provin din Regiunea Dealurile Moldovei, 
Podgoria Cotesti, Centrul Viticol Carligele.
Aceasta regiune este situata in treimea sudica a judetului Vrancea, intre apa Milcovului si sudul comunei Tamboiesti, ca o continuare a plantatiilor viticole din podgoria Odobesti. Cuprinde diferite centre viticole intre care amintim Carligele (233 m) cu plaiurile Bontesti, Blidari, Dalhauti, Campineanca. Podgoria Cotesti-Carligele detine o suprafata viticola cu expozitie sudica, prezentand soluri cu textura mai usoara, creand astfel conditii mai favorabile privind cultura soiurilor pentru vinurile rosii.
Podgoria Cotesti-Carligele detine unele areale de producere a vinurilor albe si rosii de consum curent. Exista areale in care sunt obtinute vinuri albe de calitate superioara din soiurile Feteasca alba, Riesling (italian). De asemenea, sunt produse vinuri rosii de calitate superioara din soiurile Feteasca neagra si Merlot.
Unitatea de productie este situata la 10km de Focsani, in comuna Carligele. Accesul se face din DN 85 Focsani-Bucuresti: in comuna Golesti se urmeaza drumul in dreapta spre comuna Carligele, Manastirea Dalhauti. Unitatea noastra dispune de o suprafata viticola de 30ha de vie in care se regasesc cele mai diverse soiuri ca: Riesling, Feteasca Regala, Sauvignon, Babeasca, Feteasca Neagra, Merlot.
Activitatea este axata in special pe imbutelierea vinurilor de masa in peturi de plastic de 2L, 1L, a bauturilor aromatizate pe baza de vin si a cocktail-urilor pe baza de vin cu CO2, a vinurilor superioare albe si rosii in sticle de 0,75L si 1,5L, precum si imbutelierea in cutii de tip BAG IN BOX de 5L si 10L vinuri superioare albe si rosii.
Transportul este asigurat prin mijloace proprii pe paleti infoliati sau cu cisterna pentru vinul vrac.

Biserica "Sf. Voievozi", sat Bontesti, comuna Carligele-Judetu Vrancea


Scurtă descriere
  Biserica „Sfintii Voievozi”, monument istoric, a fost construita de catre obstea sateasca în perioada 1694-1702.
  De-a lungul timpului biserica a suferit multe avarii iar cutremurul din 1940 a afectat grav constructia bisericii. Din aceasta cauza biserica a fost închisa pâna în 1956, dupa care s-a reparat si pictat în tehnica tempera.
  Seismele din 1977-1986 au afectat grav structura de rezistenta necesitând reparatii urgente. În anul1990 s-au efectuat lucrari de consolidare, s-au refacut tencuielile interioare si exterioare.
  În perioada1995-1996 s-au întocmit normele legale pentru pictura care a fost realizata în tehnica fresco.
Descrierea traselului care poate fi folosit pentru a ajunge la obiectiv
La intersectia drumului comunal Carligele-Dalhauti

Trasee Cultural Turistice-Judetu Vrancea

TRASEE CULTURAL TURISTICE DIN JUDEŢUL VRANCEA
TRASEU I. AŞEZĂRI MONAHALE DIN JUDEŢUL VRANCEA E85 Bucureşti - Râmnicu Sărat –Focşani, traseul cuprinde obiectivele:
  1. Mănăstirea Rogozu, com. Slobozia Bradului, monument istoric, cod LMI VN-II-m-B-06557datare inc. sec XIX – obiectiv semnalizat la drumul E85, acces pe DC Slobozia Bradului-Rogozu, asfaltat in proportie de 75%, uşor accesibil;
  2. Mănăstirea Recea, sat Cândeşti, com. Dumbrăveni, monument istoric, cod LMI VN-II-m-B- 06501, datare 1802-1804, obiectiv semnalizat la drumul E85, acces pe DC Dumbrăveni – Gura Caliţei, asfaltat în proporţie de 75%, uşor accesibil;
Mănăstirea Vărzăreşti, sat Palanca, com.Urecheşti, monument istoric, cod LMI VN-II-a-B-06542, datare 1644-1890, obiectiv la drumul E85, acces pe DC Urecheşti –Vărzăreşti, asfaltat în proporţie de 25%, drum pietruit în curs de reabilitare;
Mănăstirea Coteşti, com Coteşti monument istoric cod LMI VN-II-a-A-06504, datare 1720 obiectiv semnalizat la drumul E85, acces pe DJ Coteşti –Poiana Cristei, asfaltat in proportie de 80%, uşor accesibil;
Mănăstirea Dălhăuţi, com Cârligele monument istoric, cod LMI VN-II-a-B-20832, sec XIX obiectiv semnalizat la drumul E 85, acces pe DJ Goleşti-Cârligele–Odobeşti, asfaltat în proporţie de 75%, în curs de reabilitare drum sectorul sat Dălhăuţi-mănăstire;
Biserica fostei Mănăstiri Mera, com. Mera monument istoric, cod LMI VN-II-a-A-06519, sec 1685, obiectiv semnalizat, acces pe DJ Odobeşti-Andreiaşu, asfaltat 100%, uşor accesibil.
 
TRASEU II. DRUMUL DE GLORIE AL ARMATEI ROMÂNE DIN 1917 traseu principal E85 Bucureşti-Focşani-Bacău
Mausoleul Eroilor Focşani, cartier Sud monument istoric, cod LMI VN-IV-m-B-06512, datare 1926, 
Statuia Victoriei, Tişiţa, monument istoric, cod LMI VN-III-m-A-06586, datare 1934, obiectiv la drumul E85
Mausoleul Eroilor Mărăşeşti, monument istoric, cod LMI VN-IV-m-A-06631, datare 1923-1924, 1936-1938, obiectiv semnalizat la drumul E85 
Mausoleul Eroilor Mărăşti, sat Mărăşti, com Răcoasa, monument istoric, cod LMI VN-IV-m-A-06632, datare 1928, acces pe DN Tişiţa -Soveja  
Mausoleul Eroilor Soveja, sat Dragosloveni, monument istoric, cod LMI VN-IV-m-A-06619, datare 1929, acces pe DN Tişiţa –Soveja
 
  TRASEU III. DRUMUL VINULUI VRANCEA, traseu principal Focşani-Odobeşti-Tifeşti-Panciu
Beciul Domnesc Odobeşti, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06525, datare sec XVI proprietate privată VINCON SA
Beciul Domnesc Panciu, monument istoric, VN-II-m-A-06545, datare sec XVIII proprietate privată SC VERITAS SA 
 
  TRASEU IV. BISERICI DE LEMN DIN VRANCEA 
 
Biserici din podgorie 
1. Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului sat Mănăstioara, com Fitionesti, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06517, datare secol XVIII, acces pe DJ Panciu –Fitioneşti
2. Biserica de lemn Sf Ioan Botezătorul sat Chiţcani, com. Moviliţa, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06503, datare secol XVII, acces pe DJ Panciu-Păuneşti
3. Biserica de lemn Sf Nicolae com. Străoane, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06559, datare secol XVII, acces pe DN Tişiţa –Soveja
 
Biserici din Vrancea arhaică 
Biserica de lemn Sf Nicolae sat Prisaca, com.Valea Sării, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06554, datare secol XVIII, acces pe DN Focşani-Tg Secuiesc
Biserica de lemn Cuvioasa Paraschiva, com.Valea Sării, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06563, datare secol 1772-1773, acces pe DN Focşani-Tg Secuiesc
 Biserica de lemn Sf Nicolae, com. Nistoresti, monument istoric, cod LMI VN-II-m-B-06524, datare secol XVIII, acces pe DN Focşani –Tg Secuiesc; DJ Valea Sării -Năruja –Nistoreşti
Schitul Valea Neagră, sat Valea Neagră, com Nistoreşti, monument istoric cod LMI VN-II-a-A-06562, datare1755-1757, acces pe DN Focşani -Tg Secuiesc; DJ Valea Sării -Năruja; DJ Năruja-Nistororeşti
Biserica de lemn Sf Nicolae, com Vrâncioaia, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06571, datare 1783, acces pe DN Focşani-Tg Secuiesc, DJ Năruja-Vrâncioaia
 
Biserici din Vrancea de Nord 
Biserica de lemn Cuvioasa Paraschiva, com Rugineşti, monument istoric, cod LMI VN-II-m-A-06556, datare sec XVII, acces pe DJ Adjud -Rugineşti
Biserica de lemn Sf Nicolae, sat Angheleşti, com Rugineşti, monument istoric, cod LMI VN-II-m-B-06495, datare 1757-1758, acces pe DC Rugineşti-Angheleşti
Biserica de lemn Adormirea Maicii Domnului, sat Largăşeni, comuna Corbiţa, monument istoric cod LMI VN-II-m-A-06513, datare 1760, acces pe DN Adjud –Podu Turcului
 
  TRASEU V. OBIECTIVE CULTURALE CU POTENŢIAL TURISTIC

 
Casa memorială Al. Vlahuţă, sat Dragosloveni, com. Dumbrăveni, monument istoric cod LMI VN-IV-m-B-06618, datare sec. XIX, acces pe drumul E85
Casa memorială Moş Ion Roată, sat Gura Văii, com. Câmpuri monument istoric cod LMI VN-IV-m-B-06624, datare sec XIX, acces pe DN Tişita-Soveja

Schitul Dalhauti, Sat Dalhauti, Comuna Carligele-Judetu Vrancea

SCHITUL DALHAUTI-JUDETUL VRANCEA






Scurtă descriere
Istoricul schitului Dalhauti, monument clasat cod LMI VN-II-m-B-06498 tine de legenda. Asezarea monahala a functionat pana in anul 1959, cand a fost dezafectata si a fost reinfiintata in anul 1990 ca asezamant de maici.
Legenda spune ca pe la jumatatea secolului al XV-lea au venit pe dealurile astea doi ciobani din Dobrogea. Trei nopti la rand au vazut o flacara in padure. Si li s-a aratat Maica Domnului, care le-a spus: «Faceti aici o biserica intru pomenirea mea cu hramul Izvorul Tamaduirii, sa se vindece sufleteste si trupeste cei care se vor ruga aici»". 
Biserica au ridicat-o cu ajutorul unui ucenic al Sfantului Nicodim de la Tismana, iar altarul l-au facut acolo unde se aratase flacara. Unul dintre cei doi frati ciobani s-a calugarit luandu-si numele de Amfil. S-a dus la Constantinopol si acolo a primit in dar, de la Patriarh, o icoana care se spune ca a fost pictata de Sfantul Apostol Luca. "Se poate sa fi fost facuta de Apostolul Luca sau de unul dintre ucenicii sai, pentru ca seamana bine cu cea de la Namoiesti, care a fost datata in perioada in care a trait apostolul". 
Legenda mai spune ca, pe drum, pe monahul Amfil l-au prins turcii, care au profanat icoana taind-o cu iataganul, apoi au aruncat-o in mare. Scapand de turci, calugarul s-a dus in satul lui din Dobrogea si in timpul asta icoana a venit si ea, pe mare, de-a gasit-o apoi Amfil pe tarm. A adus-o la Dalhauti si ea este ocrotitoarea locului pe timp de seceta, vindeca bolile, si alunga necazurile… 
Despre icoana facatoare de minuni umbla vorba de aproape sase veacuri. Si astazi la manastirea din mijlocul codrilor, vin sa se roage la fiecare sarbatoare, numerosi credinciosi. 
  Schitul Dalhautilor e unic si prin cele trei biserici care se afla in incinta lui. 
  Potrivit istoricului buzoian Pamfil Georgian biserica “Izvorul Tamaduirii” ar data din anii 1461-1468. Biserica a trecut de-a lungul veacurilor, prin tot felul de prefaceri si mai ales distrugeri, asa incat, se pare, la 1829, ea a fost refacuta din temelie. Foarte afectata de razboiul din 1916-1918 biserica va fi din nou complet reparata iar ultima restaurare generala a avut loc dupa 1990. 
  A doua biserica a Schitului Dalhauti, din lemn, cu hramul “Sfintii Arhangheli Mihail si GavriiI” a fost ridicata la 1625, de Duca-Voda dar care a ars in 1827 si a fost refacuta din temelii. E valoroasa prin iconostas, prin stranele si catapeteasma lucrate in stil baroc, fara nazi si aplicatii. 
  In 1840-1850, vrednicul staret de atunci al Schitului Dalhauti, arhimandritul Venedict, a ridicat a treia biserica, avand hramul “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, in prezent aflata in stare de ruina din cauza cutremurelor, propusa pentru restaurare. 
Descrierea traselului care poate fi folosit pentru a ajunge la obiectiv
La 15 km de Focsani, in comuna Carligele, satul Dalhauti





Comuna Campuri-Judetu Vrancea

COMUNA CAMPURI-JUDETUL VRANCEA





Trecand culmea Rachitasului, care inchide Depresiunea Soveja intram pe teritoriul comunei Cîmpuri, asezata intre dealurile subcarpatice, la poalele Rachitasului, si intinsa pe circa 10km de-a lungul Susitei.

Teritoriul comunei,in suprafata totala de 77,45 km patrati, din care 50,73 km patrati acoperiti cu paduri, este format din dealuri cu versant avand inclinatii intre 10—30°, din platforme usor inclinate, precum si din albii ale unor parauri, unele cu maluri abrupte. Clima zonei cu temperatura medie anuala de 9,2°C , cu veri racoroase ierni blande, cu vanturi dominante din vest si sud-vest, cu o medie anuala de precipitatii de 654 mm, asigura conditii favorabile pentru cresterea animalelor, pentru cultura pomilor fructiferi si cultivarea prasitoarelor,indeosebi a cartofului.Susita strabate comuna, adunand si aici mai multi afluenti, unii chiar destul de importanti ca debit. Astfel, pe partea stanga, dupa ce trecem de parul Schiopu,intalnim Cremenetul, cel mai insemnat afluent al Susitei, care culege, la randul sau, mai multe mici paraie; urmeaza, apoi, paraul Valea Babei, paraul Unguru, paraul Puiu, paraul Radoaia, paraul Dracea Mica si, la iesirea din comuna, paraul Dracea Mare.

Pe partea dreapta a Susitei intalnim, de asemenea, alti afluenti mai mici, insa, atat ca debit, cat si ca lungime. Trecand culmea Rachitasului, acestia sunt : paraul Saratelul, paraul Sarat, paraul Gaii, paraiurile Flamanda, Podobitu (ce izvoraste din dealul cu acelasi nume), Munteanul.
Comuna Cîmpuri este situata, asa cum am aratat,intr-o zona colinara in care gasim numeroase culmi impadurite. Astfel,incepand de la culmile Cremenet si Rachitasul, intalnim Dealul Bisericuti Dealul Halosului, Varful Petricele, dealul Turcanului, dealul Vanatorului, dealul Babei, Dealul Mare si dealul Teiosului, toate pe partea stanga a Susitei ; iar pe partea dreapta se afla dealul Groapa Blidariului, dealul Hagiului si dealul Munteanului, de unde izvoraste si paraul cu acelasi nume. Comuna Cîmpuri — cu satele componente, Fetesti si Gura Vaii, de pe valea paraului Cremenet, Rotilestii Mari si Rotilestii Mici, situate la nord-vest de satul de resedinta — pastreaza urme materiale ce apartin mai multor perioade istorice. Astfel, in punctul Formozesti de pe terasa medie a Susitei a fost identificata o puternica asezare cu doua niveluri de locuire; primul apartine neoliticului tarziu (cultura Cucuteni), iar al doilea epocii bronzului (cultura Monteoru). De asemenea, o alta asezare neolitica (cultura Cucuteni) a fost precizata pe terasa stinga a Susitei, la cca 1 km nord-vest de Casa memoriala Ion Roata. Tot aici,in punctul „La santier", situat la extremitatea sudica a satului, pe terasa inferioara a Susitei, s-a identificat o asezare de tip Santana de Mures (secolul IV e.n.).
Satul resedinta si-a luat denumirea de la campul de pe valea Susitei, unde era loc prielnic agriculturii, pamantul fiind mai manos. Cele mai vechi mentiuni documentare dateaza de la mijlocul secolului al XVI-lea (1556), cand satul era impartit pe familii, descendenti sau nu din Patru Rugina. Printre acestia mentionam pe Ungureanu, Bogdan, Straua, Itu, Nicoara Latco, Munteanu si Anghel.
In secolul al XVII-lea satul se intindea de-a lungul Susitei pe o suprafata destul de mare. De aceea,in anul 1648,il gasim impartit in doua : Campurile de Jos si Campurile de Sus.
Terenul celor doua sate era folosit pentru agricultura si, mai putin, pentru pasunat. Existenta apei a facut ca de timpuriu sa fie consemnate si aici numeroase mori de apa.
De-a lungul istoriei,in comuna a trait o populatie razesasca compacta, foarte putini boieri fiind intalniti ca proprietari. In anul 1645, cu ocazia ridicarii ctitoriei sale de la Soveja, cîmpurenii s-au opus tendintei lui Matei Basarab de a amplasa lacasul pe teritoriul satului lor, temîndu-se ca nu cumva proprietatile cu care domnitorul inzestrase manastirea sa se extinda in dauna pamanturilor razesesti. Ctitoriei i-au fost daruite insa parti din mosia satului cumparate de Matei Basarab si reconfirmate lacasului de catre Domnul Moldovei, Eustratie Dabija, la 18 iunie 1665. Cu timpul, domeniile lacasului s-au extins, asa cum atesta anaforaua divanului Moldovei din 15 septembrie 1812.
In comuna Cîmpuri s-a nascut, in anul 1806, Ion Roata, fiul lui Constantin si Mariuta Roata, viitorul deputat pontas (clacas) in Adunarea ad-hoc a Moldovei.
Informatiile documentare releva ca Ion Roata a luptat cu viata pentru imbunatatirea soartei taranilor. Cinstit si modest, dar si respectat de consateni, a fost considerat de locuitorii din zona cel mai indreptatit reprezentant al lor pentru a le apara drepturile prin diferite imprejurari. Ion Roata a fost casatorit cu Maria Roata, nascuta in anul 1812, si a avut patru copii : Nastase, Neculai, Zoe si Maria. Dupa participarea la lucrarile Adunarii ad-hoc, unde, asemeni tuturor deputatilor, a sustinut hotarat cauza Unirii, Ion Roata a contribuit la actiunea de improprietarire a clacasilor decretati prin Legea rurala din 14 august 1864, fiind solicitat de taranii din Cîmpuri sa faca impartirea pamanturilor in lipsa unui inginer hotarnic.
Personalitatea lui Ion Roata a fost imortalizata in diverse opere literare. Astfel, Ion Creanga, in povestirea Mos Ion Roata si Cuza Voda, scrie urmatoarele despre Ion Roata : „între taranii fruntasi care au luat parte, impreuna cu boierii, cu episcopii si cu mitropolitul tarii la Divanul ad-hoc din Moldova, in 1857, era si Mos Roata, om cinstit si cuviincios, cum sunt mai toti taranii români pretutindeni. Numai atata ca Mos Ion Roata, dupa cate vazuse si cate patise el in viata sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boieriei si avea gadilici la limba, adica spunea omului verde in ochi, fie cine-a fi, cînd il scormonea ceva la inima. Asa e taranul : nu prea multe. Si Mos Ion Roata, fiind taran, cum v-am spus, desi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzatori in sufletul sau Dupa proclamarea independentei, instituindu-se ordinul „St. României", ministrul de externe, M. Kogalniceanu, a trimis pre tului de Putna, la 18 martie 1878, ordinul si brevetul insotitorilor numele lui, Ion Roata pentru a fi inmanate acestuia ca o rasplata contributiei deosebite pe care inteleptul taran din Cîmpuri o avusese la infaptuirea Principatelor Unite. A murit in 1882, la vrsta de 76 ani, fiind inmormantat in cimitirul din localitatea Gura Vaii.
In anul 1959, cu prilejul sarbatoririi centenarului Unirii Principatelor, locuitorii comunei au transformat casa in care a locuit Roata in casa memoriala care conserva imaginea clacasului Ion Roata unul din deputatii vranceni in Adunarea ad-hoc a Moldovei anilor 1857—1859. In cele doua odai mobilate modest se pastreaza obiecte casnice folosite de familia lui Ion Roata, vesminte, paretare, mobila precum si diferite documente care releva darzenia acestui aparator al taranilor, dorinta de unire si dreptate sociala a vrancenilor.
Nu departe de Cîmpuri, la Vizantea — comuna care de-a lungul istoriei a facut parte din Ocolul Susita — se afla cea mai veche ctitorie voievodala de pe valea Susitei si din judetul Vrancea. 
Se pare ca schitul Vizantea a fost ridicat in timpul si cu sprijinul lui Ieremia Movila. Altfel nu ne putem explica faptul ca pomelnicul manastirii (aflat in prezent, excelent restaurat, in Expozitia de baza a Complexului Muzeal Vrancea) voievodul si sotia sa sunt trecuti drept primii ctitori. Alti Movilesti — Constantin si Moise, domni si ei in prima jumatate a secolului al XVII-lea —, au avut grija de ctitorie, intarindu-i o serie de proprietati.
Schitul si apoi manastirea s-au bucurat de sprijinul si al altor domni ai Moldovei. Pomelnicul mentioneaza pe Stefan Tomsa, Miron Barnovschi, Gheorghe Stefan, Eustratie Dabija si Gheorghe Duca. Biserica veche, construita din lemn de stejar, a rezistat pana in timpul primului razboi mondial, cand a fost distrusa in urma unui incendiu.
Si comuna Cîmpuri, veche vatra stramoseasca, ca atatea localitati strabune, mereu bantuite de furtuni, de navaliri parjolitoare, si-a dus existenta saraca secole de-a randul, stramosii traind in analfabetism, in ignoranta, muncind mult si castigand putin. In anii tulburi, de cumpana pentru asezarea pamantului stramosesc, cîmpurenii au dat si ei scumpul tribut de sange pentru libertate. Pe drumul ce duce catre vatra in care s-a zamislit nemuritoarea balada „Miorita", Cîmpuri, localitate intrata in istoria mare a tarii o data cu numele lui Ion Roata, se asterne domol de o parte si de cealalta a curelei de asfalt. Satucul de altadata, cu 200 de „fumuri", ridicandu-se intre dealuri, e astazi o comuna mare si frumoasa ce vine la confruntarea cu noua istorie a patriei, sprijinita pe argumentele dezvoltarii. Satele ei raspandite pe dealuri pana spre buza muntelui s-au coborand in vai spre malurile Susitei au astazi aproape 5 000 de locuitori. Au fost descoperite izvoare sulfuroase in zona Paraului Sai care vor fi folosite la tratarea unor boli reumatismale, dupa efectuarea amenajarilor speciale.
In anul 1986, prin amenajarea drumului forestier ce merge de-a lungul paraurilor Cremenet, Ciurba Mare si Zaglov, s-a realizat legatura intre comuna Cîmpuri si comuna Casin din judetul Bacau. Drumul, trecand printr-o zona pitoreasca, constituie un motiv in plus pentru atragerea unui mare numar de turisti, iubitori ai frumusetilor naturii. Argumentele bunastarii sunt insa mult mai numeroase, toate la un loc conturand chipul nou al satului de altadata al lui Ion Roata. Plecand de la mandria de a fi fost satul unuia din deputatii taranimii in Adunarea ad-hoc, cîmpurenii si-au asumat datoria de a prelungi renumele in contemporaneitate, de a face din localitatea lor, din noua lor conditie economico-sociala, o baza trainica de progres neîntrerupt pentru anii ce vor veni.

Comuna Cîmpuri este o veche asezare româneasca care dateaza din timpul voievodatelor si cnezatelor fiind întemeiata de „Bârsanii" veniti cu turmele de oi, precum si de câmpenii retrasi pe valea Susitei. Cele mai vechi mentiuni documentare dateaza din anii 1556 când satul era împartit pe familii, descendenti din Patru Rugina. Comuna este situata în bazinul hidrografic Valea Susitei, facând parte din cele 22 de comunei cu specific montan, având ca vecini: la Vest Comuna Soveja, Nord - comuna Manastirea Casin- Bacau, La est comuna Racoasa si la Sud- comuna Vizantea . 
Relieful

Este variat si divers de origine vulcanica, in cea mai mare parte, cu o accentuata mobilitate si o mare fragmentare care indica pretutindeni un caracter de tinerete. Teritoriul comunei este format din dealuri cu versanti având înclinatie cu 10 si 30%, din platforme usor înclinate, precum si din albiile unor pâraie si dealuri abrupte. Solurile sunt variate întâlnindu-se diferite tipuri ca soluri brune argilo-iluviale, brune luvice, brune acide, litosoluri.
Clima

Corespunde cu cea a zonei subcarpatice, cu ierni lungi si geroase, abundente în zapezi, iar verile sunt scurte si racoroase. Regimul termic se caracterizeaza printr-o temperatura medie multianuala de 9,2 grade Celsius. Regimul pluviometric se caracterizeaza prin precipitatii moderate cu media multianuala de 654 mm. Reteaua hidrografica e ste bine reprezentata teritoriul comunei fiind brazdat de râul Susita pe o lungime de 12 km si afluentii sai Cremenet, Pârâul Sarat, Valea Babei, Dracea.
Vegetatia

Este variata. Dealurile din jurul comunei, fiind acoperite în cea mai mare parte cu paduri de conifere si paduri de foioase. Unele dealuri sunt acoperite cu ierburi perene ce constituie pasunile si fânetele localitatii iar altele sunt cultivate cu cereale si plante furajere.
Fauna

Animalele salbatice
care traiesc pe teritoriul comunei Cîmpuri sunt: Mistretul, ursu ,lupul jderul, veverita, bursucul, vulpea,iepuri, cerbul ,râsul.
Resurse turistice

Peisaje montane, de un pitoresc desavârsit, în care modernul se îmbina cu arhaicul.
Monumente

Biserica de lemn „Cuvioasa Parascheva" construita in anul 1663, Casa memoriala" Mos Ion Roata. 
Drumuri

Reteaua principala de comunicatii este formata din DN.2L, DJ.l 15, DJ205 si drumuri comunale. 
Economia

Principala activitate a locuitorilor din comuna Cîmpuri este cultivarea plantelor si cresterea animalelor.
Amplasamentul investitiei

In intravilanul comunei Cîmpuri. Reteaua de canalizare se va realiza in satul Cîmpuri, pe o lungime de 7 km. Legaturi si facilitati oferite de amplasarea podurilor si podetelor în comuna - asigura legatura dintre satele componente ale comunei.

Statistici Comuna Cimpuri

1. Sate componente: 5

2. Forma de relief: Munte

3. Populatia

Total populatie 4.022 din care:

- Populatie activa: 2.140

- Someri: 99

- Nr. gospodarii: 1653 

4. Echiparea teritoriului:

Suprafata totala : 8827 ha

-arabil: 784 ha 

-fond forestier: 5.327 ha 

-pasuni: 1160 ha

-fn: 1061 ha

-altele: 495 ha 

Locuinte existente: 1638 

Lungimea strazilor: 24,06 km 

Lungimea retelei de apa: 6,7 

5. Invatamant

Unitati scolare :4 

Copii prescolari: 84 

Copii inscrisi la cursuri primare: 201

Copii inscrisi la cursuri gimnaziale: 128 

Copii inscrisi la cursuriSAM: 9 

Cadre didactice - calificate: 37 

  -necalificate: 1

  -localnici: 28 

  -navetisti: 10

6. Sanatate

Cabinete medicale: 1 

Nr. asigurati: 3873 

Medici: 1 

Cadre medii: 1

Farmacii: 2

7. Agenti economici

-cu profil de productie: 89

-cu profil economic: 28

-cu profil agricol 2 cu 7 tractoare, 1 combina paioase 

8. Potential de dezvoltare

-Boine: 852

-Ovine: 5002

-Cabaline: 503 

-Porcine: 830

-Caprine: 275

-Pasari: 25.000

9. Potential turistic Rustic cu 20 locuri, nr gosp.pt.agroturism

lO. Asistenta sociala:

Nr. beneficiari 226 in 2004

-alocatii monoparentale: 81

-alocatii complementare: 194 

11. Fond funciar

- suprafata necesara 3062 ha din care: 

- 1475 ha agricol

- 1587 ha padure

- titluri eliberate 1805 buc
Obiective turistice

Casa memoriala "Ion Roata"

Casa memoriala a fost inaugurata la 24 ianuarie 1959, cu prilejul Centenarului Unirii Principatelor Române, în casa în care a locuit Ion Roata, din catunul Gura Vaii si stramutata la soseaua ce leaga orasul Panciu de Soveja.
Restaurata, casa cuprinde obiecte specifice ambientului familial si social în care a trait Ion Roata si marturii documentare privind activitatea sa în Divanul ad-hoc al Moldovei (1857), ca deputat al taranimii putnene.
Personalitatea lui Ion Roata, de la militant pentru Unire si îmbunatatirea soartei taranilor, trasaturile arhitectonice, de locuinta taraneasca monocelulara, specifica Tarii Vrancei, armonioase si expresive, fac din acest obiectiv istoric si muzeistic, un punct de atractie si interes pentru cel ce calatoreste prin Vrancea.
Biserica de lemn "Cuvioasa Paraschiva"-Tei

Biserica cu hramul ,,Sfânta Paraschiva”, monument istoric clasat cod LMI VN-II-m-B-06500, este ctitorita de obstea satului Câmpuri pe la sfârsitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea.
Planul bisericii este sub forma de nava, cu pronaosul si absida altarului poligonale. Accesul în biserica se face printr-un pridvor-turn, construit ulterior, situat pe latura sudica a pronaosului.
Biserica este construita din lemn pe fundatie înalta din piatra de râu. Peretii exteriori sunt tencuiti cu lut si varuiti. Acoperisul este din sindrila, cu stresini foarte largi.
Turnul, singurul element arhitectonic si de coronament, se prezinta cu planul de forma patrata, inaltat din scanduri, pe o baza patrata protejata de doua poale de sita, ce se repeta la acoperisul piramidal aflat deasupra sa.
Interiorul este infrumusetat de pictura iconostasului, care poarta data de 1840, inscriptionata pe icoana cu chipul Mantuitorului. Naosul este despartit de pronaos printr-un chenar de scandura pe care sunt patru icoane mari, de marimea icoanelor imparatesti. Pictura veche de la capetepeazma a fost inlocuita in anul 1840 de actuala pictura in ulei , aplicata direct pe scandura. 
Desi lacasul de la Campuri nu prezinta elemente decorative spectaculoase in exterior, acesta se remarca tocmai prin modestia proportiilor intalnite la majoritatea monumentelor de arhitectura in lemn din judetul Vrancea.

Comuna Campeneanca-Judetu Vrancea

COMUNA CAMPENEANCA-JUDETUL VRANCEA

Descriere

           Comuna Câmpineanca este o aşezare ce s-a dezvoltat paralel cu evoluţia Focşanilor. Pe teritoriul actual al Comunei Câmpineanca au existat in trecut satele: Paraschiveni, Gugeşti, Slobozia Vidraşcului, Râmniceni, Boteşti si Pânticeşti(Pietroasa), care, contopindu-se, au dat actuala structură a comunei. Din dreptul satului Pânticeşti se desfăcea către nord un braţ al Milcovului, care a devenit hotar între Ţara Românească şi Moldova in anul 1482, străbătând oraşul Focşani de mai târziu. In satul Gugeşti a existat un schit de călugări înfiinţat probabil la 1630, in mijlocul codrilor de stejari. Biserica existentă şi astăzi ridicată la o data necunoscută, dar dupa aspectul ei general poate fi situată in a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Având dimensiuni reduse, dar bogata in profiluri exterioare, biserica se impune prin masivitate. Zidurile groase de un metru, accesul la clopotnita din turla biseriii printr-un gang ascuns in interiorul zidului reţin atentia.
Biserica Sf Voievozi, sat Floresti, com Campineanca

Scurtă descriere
 
Biserica monument istoric, a fost construita in secolul al XVII-lea in timpul domniei lui Matei Basarab avand un plan in forma de cruce adaugandu-se ulterior elemente ale stilului brancovenesc, arcade la intrarea in biserica si fatade laterale.
  Pe locul actualei biserici trecea raul Milcov iar dupa mutarea cursului apei calugarii din localitate au construit un schit. Schitul a fost parasit ramanand doar biserica care in timp a devenit biserica parohiala. Ca elemente artistice se remarca catapeteasma din zid de caramida pictata in tehnica fresco, iconostas, icoane iar ca inscriptie pisania de la intrarea in biserica care atesta anul ctitoriei lacasului de cult (1640).
 
 Descrierea traselului care poate fi folosit pentru a ajunge la obiectiv
DJ Focsani -Campineanca


Comuna Bordesti-Judetu Vrancea

COMUNA BOREDESTI-JUDETUL VRANCEA
       Bordeştiul este o aşezare tipică pentru zona colinară a Subcarpaţilor de curbură, un sat de tip răsfirat, înşiruit de-a lungul unor platouri tăiate de văi adânci. Bordeştiul este situat la aproximativ acceaşi distanţă de oraşele Râmnicu Sărat (17 km NE) şi Focşani (22 km SV), între văile Râmnicului Sărat (pârâul Slimnic) la V respectiv Râmnic la E.
Numele aşezării stârneşte şi astăzi o mică dispută între cei interesaţi, existând două teorii:
- Prima teorie consideră că numele localităţii provine după locuinţa de tip bordei, foarte răspândită în zonă;
- Adepţii celei de-a doua teorii sunt de acord cu ideea lansată de Nicolae Iorga în lucrarea “Revelaţii toponimice pentru istoria neştiută a românilor”, Bucureşti 1941 în care afirmă faptul că toponimele terminate în sufixul –eşti, provin de la numele unui strămoş; suntem de acord cu această teorie, dovadă fiind toponimul Podul Bordii pentru vechea vatră a satului, şi numeroasele nume de localităţi similare din zonă: Cândeşti, Popeşti, Urecheşti.
Scurtă evoluţie

Zona a fost locuită continuu încă din eneolitic, dovadă numeroasele dovezi arheologice de prim rang, precum unelte de piatră, ceramică de tip Sărata Monteoru, ceramică grosieră butoni sau tezaurul de denari republicani romani, descoperit la Vărsătura în 1964.
Prima atestare documentară directă datează din 1638, existând într-un document mai târziu şi o referire la un eveniment petrecut la Bordeşti în 1620. Hrisoul menţionat confirmă vânzarea de către Dumitru Gonţoiu din Bordeşti către Iane Dumbrăveanul a unei livezi pentru 300 de aspri. Este astfel prima atestare a transformării obştei libere de moşneni în obşte de clăcaşi, fenomen comun în zona de “margine” şi nu numai, în secolele XVII- XVIII, datorat sporirii obligaţiilor şi nesfârşitelor conflicte cu turcii, tătarii, moldovenii, polonezii sau cazacii. Din acest motiv, la sfârşitul secolului XVII, obştea liberă dispare prin vânzări voite sau silite către mari proprietari precum Iane Dumbrăveanul, căpitanii Costin şi Mănăilă sau Mănăstirea Măxineni. Proprietatea privată ţărănească revine după reforma lui Cuza din 1864 şi este întărită de marile reforme de după războaie, dispare iarăşi în epoca comunistă, revenind după revoluţia din 1989. Forma obştească nu şi-a mai regăsit originea la Bordeşti după nici una din aceste reforme.
Biserica Mănăstirii Bordeşti
Ctitorii

În 1646 moşnenii din Bordeşti vindeau o parte de moşie şi dăruiau Domnului Matei Basarab “un loc de pomet, cât se va alege, să-şi facă Măria Sa metoh. Aşijderea şi Măria Sa, căt se va îndemna să ne facă bine”[1]. Anii tulburi de la sfârşitul domniei l-au împiedicat pe “domnul prea creştin” să-şi ţină făgăduiala. A îndeplinit-o însă un boier buzoian, ridicat prin mijloace proprii la rangul de ceauş (1680 – 1684), la cel de logofăt (1685 – 1687), căpitan de Buzău, de lefegii, de margine, mare căpitan (1693 – 1704), şătrar (1705 – 1715) şi mare clucer (1715 – 1723) conform Teodor Rădulescu, după cum reiese dintr-un document din 20 iunie 1742 prin care domnul Mihai Racoviţă refăcea documentele Episcopiei Buzăului pierdute în răzmeriţe la începutul secolului (Arhivele Statului, Bucureşti,, Episcopia Buzăului, XIII / 29): “...schitul Bordeşti care este făcut din temelie de răposatul Mănăilă biv vel clucer şi l-au închinat Şărban polcovnic şi Ştefan căpitan, feciorii lui, la Sfânta Episcopie, precum arată cartea de închinăciune...”
Mănăilă, boier credincios Cantacuzinilor, a acumulat o avere însemnată de ambele maluri ale Milcovului: Aldeni, Albeşti, Bahnele, Bălţaţi Berindeşti, Bordeşti, Cândeşti, Goniţi, Măxim, Măgura, Mărăcineni, Opăriţi, Sineşti, Tâmboieşti în Valahia şi Mărtineşti, Modruzeni, Mocirleni, Negoşinu în Moldova. În spiritul epocii, el a avut şi o intensă activitate de ctitor, în zona noastră de interes, ctitorind bisericile mănăstirilor Bordeşti şi Recea – Cândeşti.
Biserica de la Bordeşti a fost ridicată din cărămidă, piatră şi lemn pe un mic platou de sub Dealul Străjii, pe malul unui pârâiaş – numit azi al Bisericii. Pe tabloul votiv al ctitorilor, apar Mănăilă şi soţia sa Mina, alături de domnitorii Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Ştim cu certitudine, dintr-o inscripţie de pe uşa din lemn sculptat a bisericii (azi dispărută), că în ianuarie 1699, construcţia era gata, pictura finalizându-se în 1722. Biserica a primit hramul “Adormirea Maicii Domnului” şi a devenit schit de călugări, fiind înzestrată cu fosta moşie a moşnenilor din Bordeşti: pădure, livadă, fâneaţă, loc de moară, vad de han şi, mai ales, vie.
Arhitectura

Biserica are un plan clasic, trilobat, cu naosul şi pronaosul lărgite. Intrarea se face prin latura de vest, printr-un privdor brâncovenesc susţinut de şase coloane din piatră frumos sculptate. Iniţial, biserica avea două turle, turla cea mai mare, cea de pe pronaos îndeplinind şi rolul de clopotniţă[2].

Constructorul bisericii a realizat un perete între pridvor şi pronaos de 1.2 metri grosime, ce ascunde şi scara de acces către clopotniţă, eliminându-se astfel o scară exterioară sau o altă turlă(soluţie foarte ingenioasă dar nu foarte fericită într-o zonă seismică). Dimensiunile armonioase ale bisericii (22 metri lungime, 5.36 m şi 4.60 m), diametrul turlelor, lungimea altarului de 3.20 m, înălţimea pereţilor de 6.70 m, 22 m înălţimea până în vârful crucii de pe turla mare, după arhitect Ghica Budeşti), împreună cu sculptura în lemn şi piatră şi pictura murală au făcut din biserica schitului Bordeşti o mică bijuterie. Sunt remarcabile realizările meşterilor sculptori, similare cu cele de la Sinaia şi Stavropoleos, de pe coloanele din pridvor şi dintre pronaos şi naos sau de la ancadramentele ferestrelor, constând în dantelărie spiralică, formată din vreji, flori şi fructe specifice. Ceea ce s-a sculptat în lemn a dispărut din păcate, toţi specialiştii fiind însă de acord cu faptul că uşa împărătească, sculptată în 18 panouri, încadrate într-un decor minuţios, reprezenta o capodoperă.
Despre pictura lui Pârvu Mutu şi a ucenicului său Radu de la biserica mănăstirii Bordeşti, specialiştii au scris si vor continua să scrie. Frescele cu Adormirea Maicii Domnului şi autoportretul pictorului – unicat, păstrate azi la Muzeul de Artă al României, sunt emblematice.

Destinul mănăstirii

Până la un punct, ctitoriile surori ale căpitanului Mănăilă, Bordeşti şi Recea, au avut un destin similar: au fost închinate altor mănăstiri, exploatate, distruse şi părăsite de monahi. Mănăstirea Bordeşti, înzestrată de căpitanul Mănăilă cu peste 40 de pogoane de vie, a fost închinată de fii acestuia Episcopiei Buzăului, iar către sfârşitul secolului XVIII, Episcopia a închinat-o Schitului Băbeni, care a exploatat bogăţiile moşiei şi a ignorat necesităţile monahilor şi ale construcţiilor. La sfârşitul secolului XIX, totul era paragină.
Principalele distrugeri le-au provocat infiltraţiile apelor freatice, alunecările de pământ, cutremerele din 1802, 1804, 1838 şi Războiul Crimeei: în 1853, egumenul Samoilă a fugit în Rusia cu arhiva şi odoarele mănăstirii, iar în 1856, un incendiu a distrus chiliile.
După secularizare, ctitoria devine biserică de mir, dar în 1899, o alunecare de pământ îi dă lovitura decisivă; după cutremurul din 1911, este părăsită defintiv.La 10 martie 1915, graţie valorii arhitectonice şi a importanţei picturii, la insistenţele unor fideli vizitatori (Vlahuţă, Delavrancea, Iorga, Grigorescu, etc.), prin Decret Regal, biserica a fost declarată monument istoric, nerealizăndu-se însă decât studii şi relevee.
Din 1954, au început lucrările de recuperare a operelorde artă şi de consolidare cu bani de la Ministerul Culturii. Simpozionul de la Bordesti din 1980, a părut că aduce un nou avânt eforturilor de restaurare, dar lucrările au reînceput abia în 1994.
Cercetările arheologice au fost iniţiate în 1991 de către Victor Bobi şi urmate de lucrări sistematice conduse de Aurel Nicodei de la Muzeul Vrancei.
Astăzi lucrările de consolidare şi reconstrucţie sunt încheiate iar soarta ctitoriei brâncoveneşti de la Bordeşti depinde de Episcopia Buzăului şi, mai ales, de voinţa politică locală.

Perspective

Ctitoria căpitanului Mănăilă a însemnat pentru foştii moşneni bordeşteni certitudinea aservirii lor precum şi începutul unei continuuie convieţuiri cu ţiganii, foşti robi, azi dezrădăcinaţi, fără să-şi mai (re)cunoască originile sau limba.
Mănăstirea Bordeşti a adus şcoala pe aceste locuri cu mult înaintea laicilor Regulamente sau Reforme.
Pictura lui Pârvu Mutu a făcut faimos numele de Bordeşti, în cercurile academice, încă din secolul al XIX- lea.
Rana ruinelor bisericii, seculară, a arătat indifirenţa puternicilor, incapacitatea localnicilor, nepăsarea şi apetitul pentru distrugere al neaveniţilor.
Şi pentru că toate acestea trebuiau să capete un sens, renaşterea bisericii brâncoveneşti şi redobândirea mândriei de a fi bordeştean, un om şi-a trăit viaţa, arătându-ne că se poate! Numele lui este Gheorghe Asănache, fiu de ţăran, învăţător, ofiţer pe Frontul de Est, prizonier de război, modelator de caractere, vânător, povestitor, creatorul Colecţiei Muzeale, iniţiatorul Simpozionului din 1980, creatorul Monumentului eroilor bordeşteni, luptatorul neobosit pentru salvarea Bisericii brâncoveneşti. Împinirea muncii sale de o viaţă, e nascut în 1911, i-au adus-o fii satului ce au reuşit publicarea minunatei sale “Monografia comunei Bordeşti şi a Mănăstirii Bordeşti”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2007, lucrare pe care se bazează şi prezentarea noastră, ce se va încheia însă cu un omagiu adus omului care ne-a adus posibilitatea de a vedea perspectivele. Omagiul de mai jos i-a fost adus de către unul din fii săi spirituali, profesorul de istorie Gheorghe Fiştoc, în primul număr al revistei “VIŢA”, revista comunităţii bordeştene, pe care am iniţiat-o în mai 2006.

În septembrie 1953 când începeam clasa a IV-a îşi face locul în orarul săptămânal un nou obiect de studiu şi anume limba rusă . Toţi ne întrebam fireşte cu cine vom aborda această disciplină nouă şi necunoscută, având în vedere că profesorii de limba rusă erau inexistenţi pe aceste meleaguri. Iată că a sosit şi mult aşteptata întâlnire cu cel ce ne va conduce prin iţele încurcate ale limbii unui popor pentru care românii nutreau un sentiment, poate justificat, de oarecare respingere. În clasă îşi face apariţia un personaj deja cunoscut de noi datorită exigenţei cu care supraveghea elevii atât la ore cât şi în pauze, profesorul bun la toate după cum o cereau nevoile şcolii. Înalt, cu părul coliliu, privire vioaie, corp atletic, plin de sănătate şi energie, ne salută pe ruseşte, noi răspundem ruseşte şi începem ora. După atâţia ani mă întreb ce simţea în acel moment omul din faţa noastră care petrecuse cinci ani în lagărele groazei din Rusia şi acum era obligat să răspândească în şcoala românească limba asupritorului. Mi-a fost profesor, mai apoi coleg de cancelarie iar acum vecin. Ce caracter deosebit, ce om de omenie! Activist deosebit, altruist până la obsesie, adevărat mentor al tinerei generaţii, respectat de consăteni până la veneraţie, nu a existat problemă majoră a comunităţii să nu se implice în rezolvarea ei. Instalaţia de apă, Schitul Brâncoveanu , Cimitirul eroilor, monumentul eroilor bordeşteni, cimitirul satului, iată numai câteva repere la care şi-a dat prinosul de energie şi spirit de iniţiativă şi organizatoric. Dar cea mai mare realizare a acestui om deosebit a fost munca de cercetare prim muzee şi arhive a documentelor scrise şi nescrise despre istoria localităţii. Un loc deosebit l-a ocupat în preocupările acestui om istoria şcolii din Bordeşti, precum şi cunoaşterea acestor documente în lumea specialiştilor şi chiar a novicilor. Acest vas ales este învăţătorul - cetăţeanul Gheorghe Asanache, consăteanul nostru, valoros prin faptele sale dar şi mai valoros prin spiritul de dreptate, setea de adevăr, robul ideilor şi faptelor înalte, autorul unei adevărate linii de comportament între rigoare şi pragmatism, exigenţă şi seriozitate, sentimentalism şi sensibilitate la nevoile materiale şi spirituale ale aproapelui. Şi toate acestea datorită dragostei nemărginite faţă de aceste mirifice meleaguri şi minunaţii săi oameni.

Comuna Bolotesti-Judetu Vrancea

COMUNA BOLOTESTI-JUDETUL VRANCEA


Aşezare:

        Comuna Boloteşti este o localitate în judeţul Vrancea, Moldova, România. Este situată la poalele de SE ale Măgurii Odobeşti, pe râul Putna, la 15 km de Panciu. Comuna este alcătuită din 6 sate: Boloteşti, Găgeşti, Ivănceşti, Pietroasa, Putna şi Vităneştii de sub Măgură. Se crede că în evul mediu pe locul actualului sat se afla Târgul Putnei, fost târg din Moldova, localitate astăzi dispărută.
Istorie:

Satul Boloteşti, menţionat documentar, prima oară, în 1565, s-a numit până în secolul XVII, Târgoveţi.
Obiective tehnico-economice cu valoare pentru turism:

Centrul viticol Boloteşti, care face parte din podgoria Odobeşti are o suprafaţă de 850 ha, este cultivat cu soiurile: Chasselas doré, Fetească regală, Aligoté.
Obiective turistice naturale şi antropice:

Lunca Putnei, în partea de NE a comunei, cu pajişti de luncă şi zăvoaie de plopi şi salcie, unde sunt condiţii prielnice de odihnă şi agrement.

Măgura Odobeşti (1001 m), oferă o splendidă panoramă asupra Ţării Vrancei.

Mânăstirea Tarniţa , cu biserica “Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1702, aflat într-o zonă deosebit de pitorească, sub releul de pe Măgura Odobeşti. Aici vin foarte mulţi pelerini la 15 august. Pe raza comunei mai sunt Mânăstirile Secături şi Tazlău.

Biserica Sf. Nicolae , ctitorită înainte de 1809, a fost refăcută între 1867-1870 şi distrusă în timpul războiului din 1916-1918. A fost reclădită între 1920-1925.

O moară domnească, acţionată cu apă, cu două instalaţii.

Urmele unei aşezări din Paleoliticul superior Gravettian au fost descoperite la 500 m faţă de biserica din satul Vităneşti, iar în satul Pietroasa urmele unei aşezări din epoca Neolitică (Cultura Cucuteni).

• Localitatea este săracă în manifestări folclorice. S-au mai păstrat datini populare, sărbători religioase – Crăciun, Anul Nou (colinde).

Pe lângă posibilităţile de drumeţie, degustări de vinuri, vizite la combinatele de vinificaţie şi la crame, vizite la mânăstiri, în localitate este un cămin cultural, o bibliotecă comunală şi un stadion (în satul Vităneşti).
Cazare şi agrement

• motelul Km. 25 - cu 20 locuri de cazare, iar în apropierea acestuia se construieşte un camping cu 7 căsuţe (14 locuri) şi spaţii pentru corturi; • pensiunea rurală Balcan Florica ; • pensiunea rurală Sichin Ştefan 
Personalităţi locale

În cătunul Căpoteşti s-a născut în 1626 cărturarul Varlaam, mitropolit al Moldovei. El a dăruit rudelor sale părţi de moşii din Putna. La data de 16 noiembrie 1948 , în satul Găgeşti ,se naste Ion Cristoiu jurnalist, scriitor şi analist politic român.

Comuna Boghesti-Judetu Vrancea

COMUNA BOGHESTI-JUDETUL VRANCEA

Geografie

Comuna Bogheşti este situată în extremitatea nord-estică a judeţului Vrancea, în marea unitate geografică care se întinde pe o suprafaţă de 4000 Km2 – Colinele Tutovei. Se află la contactul cu Judeţul Bacău reprezentat prin Comuna Podu Turcului la nord şi nord-vest, la contactul cu Judeţul Vaslui reprezentat de Comuna Iveşti la est, iar la sud-est cu Judeţul Galaţi reprezentat prin Comuna Priponeşti. În partea de vest se află situată Comuna Corbiţa, iar la sud-vest Comuna Tănăsoaia, ambele fiind situate pe teritoriul judeţului Vrancea.
Istoric

În cronica liuzilor din 1803 sunt consemnate satele Prisecani şi Bogheşti de Jos ca fiind răzăşeşti, Tăbăceşti, sat mixt, răzăşesc şi clăcăcesc şi Pleşeşti sat clăcăcesc. În Cartografia Moldovei de la 1831 şi în Cronica proprietarilor din Moldova din 1833 se arată că Prisecanii erau sat răzăşesc. Din aceleaşi documente rezultă că Tăbăceşti era sat răzăşesc şi clăcăcesc. Cartografia din 1831 atestă Bicheştii şi Bogheştii de Jos ca sate răzăşeşti.


Demografie

ANUL .........................1956; 1966; 1998; 2002;

POPULAŢIA ........... 3944; 3544; 1718; 1839;

SUPRAFAŢA (Km2) 50; 50; 50; 50;

DENSITATEA ........ 34; 36; 36; 78.
Economie
Agricultură

cultura plantelor, (in special pomi fructiferi, vita de vie, cereale, sfecla) si cresterea animalelor. Exista facilitati pentru prelucrarea produselor animaliere si produselor agricole. Satele au in dezvoltare sisteme de alimentare cu apa si sunt inconjurate de paduri, imasuri si vegetatie forestiera. Infrastructura rutiera este reabilitata periodic si este compusa din drumuri pietruite si de pamant. Comuna este traversata de drumul judetean DJ 241F, de la vest pana la limita cu Judetul Galati- Comuna Priponesti, pe o lungime de 12 Km din care doar 2 Km sunt asfaltati. Invatamantul este realizat in cele 7 scoli din sate, 6 cu clasele I-IV si una cu clasele I-VIII. Exista activitati organizate de societati comerciale sau intreprinzatori individuali pe domenii cum ar fi: comert, agricultura, productie si servicii; in special comertul cu amanuntul, cultura plantelor, cresterea animalelor, prelucrarea hartiei, mestesugarit etc.


Obiective

Stejar secular, sec.V, poate fi observat de la mare distanta pe coama dealului pe care se intinde satul Boghesti de Sus. Lacul si Barajul Pereschiv, in nord-estul comunei, este populat cu fauna piscicola si este continuat de paraul Pereschiv, fiind in acelasi timp un loc de agrement. Stanele de pe Dealul Pereschiv, loc traditional pentru cresterea oilor si prelucrarea produselor din lapte. Padurea Aus, Bodeasa, Bouros, sunt corpuri din codrii seculari care au impadurit Colinele Tutovei.

Comuna Biliesti-Judetu Vrancea

COMUNA BILIESTI-JUDETUL VRANCEA


Aşezarea
Ridicat pe malul drept al râului Siret, existenţa satului şi viaţa locuitorilor săi au fost, de-a lungul timpului, influenţate puternic de vecinătatea cu marele râu.

Istorie 

Se spune, la Bilieşti, că acela care bea apă de aici va rămâne în acest sat pentru totdeauna. Aşezat în buza Luncii Siretului, Bilieştiul are, într-adevăr, o apă de băut cum rar se găseşte, dar, cu siguranţă, şi alte daruri venite de la Dumnezeu fac localitatea atât de primitoare şi de prosperă. 
Începuturile locuirii oamenilor aici - lângă sufletul, când domol, când furios al Siretului - se pierd în negura istoriei. Nimeni nu poate spune cu cât de câtă precizie când s-au aşezat aici cei care aveau să întemeieze satul. Poate că timpul acela a fost cu multe sute de ani în urmă. Poate mai târziu. Memoria colectivă nu mai păstrează decât puţinele evenimente despre care s-a vorbit din urmaşi în urmaşi: nişte inundaţii devastatoare, un incendiu pârjolitor în care a pierit şi biserica satului, un cutremur mare şi mutarea în timp a zonei de locuire ceva mai departe de Siretul care a însemnat mereu pentru oamenii locului sursă de hrană, de desfătare, dar şi de pericol atunci când el şi-a ieşit din matcă. 
Pesemne că în drumurile lor către hotarul de sud al Moldovei şi în raidurile prin Muntenia domnitorii moldoveni vor fi adăstat şi prin locurile acestea, cu siguranţă legături comerciale între negustorii acelor timpuri şi între ţărani vor fi existat de sute de ani, însă menţiuni documentare găsim abia după anul 1800. Menţiunile, atâtea câte au rămas în documentele de prin arhive, arată că Bilieştiul are o istorie impresionantă, de care cetăţenii ei de azi pot fi foarte mândri. 
Succint – şi cronologic – spicuim prin documente din arhive naţionale referiri la localitatea Bilieşti: 
1823: Ţinutul Putna avea 8 ocoale, unul dintre ele fiind Ocolul Bilieşti care cuprindea satele: Bilieşti, Sasu, Dimaciul, Suraia, Cracul Călieni, Năneşti, Belciugul, Nămoloasa, Slobozia Clucerului, Blehanii, Slobozia lui Ciucă, Costienii, Malurile, Vulturul, Moşiile lui Conachi, Răstoaca; 
1832: Ţăranii loviţi în interesele lor de către marii proprietari şi de către autorităţile nepăsătoare li s-au împotrivit cu vehemenţă, apărându-şi interesele. Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu locuitorii satelor Sasu şi Bilieşti care – în semn de protest faţă de împilările la care îi supunea arendaşul Petrache Vogoride – şi-au părăsit gospodăriile şi au fugit de pe moşia hatmanului Ştefanache Vogoride pe o moşie răzăşească vecină; 
1835: Ocolul Bilieşti cuprindea 32 de sate, cu 3.070 case, după ce şi Milcovul de Jos a trecut în întregime la Ocolul Bilieşti; 
În acelaşi an, potrivit savantului C.C. Giurescu, se menţionează că locuitorii din Sasu ar fi fost „populaţie venită din Transilvania – „unguri băjenari noi”, de unde şi „fântâna Sasului”. 
1859: Recensământul populaţiei în judeţul Putna evidenţia, între altele, că Bilieştiul era reşedinţă plasei cu acelaşi nume, cu o populaţie de 15.227 persoane: 7931 bărbaţi şi 7292 femei; 
1864: Judeţul Putna cuprindea cele 159 de sate, organizate administrativ în cinci plăşi, una dintre ele fiind Plasa Bilieşti – cu 30 de sate. În plasa Bilieşti, 2190 de trăitori erau clăcaşi; 
1869, 18 februarie: Prin decret domnesc era stabilită împărţirea teritorială a brigăzilor, regimentelor şi batalioanelor în judeţul Putna. Compania 1, din plasa Bilieşti, îşi avea reşedinţa în Dimaci; 
1872: A luat fiinţă Şcoala Bilieşti, printre primele din judeţul Putna, Bilieştiul putându-se mândri cu aproape 140 de ani de învăţământ primar. 
În aceleşi an, Plasa Bilieşti cuprindea localităţile: Bilieşti, Nămoloasa, Călieni, Năneşti, Ciuşlea, Răstoaca, Costieni, Suraia, Făurei, Tg. Nămoloasa, Focşani, Vulturul de Jos, Jorăşti, Vulturu de Sus, Mărăşeşti şi Mirceşti; 
1919: Într-un document al vremii găsim menţiunea că în acest an în curtea bisericii din Bilieşti erau 24 de morminte, iar în iemaşul satului Sasu 27 de morminte, toate ale unor ostaşi necunoscuţi. 
Bilieştenii au plătit un scump tribut de sânge în cele două războaie mondiale, zece şi zeci de ostaşi apărându-şi cu preţul suprem glia străbună. Cele două monumente ale eroilor de la Bilişti şi Sasu încearcă să le păstreze numele şi faima în conştiinţa celor de astăzi. 
În timp, Bilieştiul a dat ţării mulţi oameni care au făcut cinste satului natal – profesori, medici, ingineri, doctori în ştiinţe, diplomaţi, ziarişti. 
Bilieştiul a fost şi unul dintre punctele de rezistenţă împotriva colectivizării forţate, supunerea oamenilor durând până în 1962, anul încheierii cooperativizării agriculturii. 
Un alt moment de samavolnicie în viaţa comunităţii bilieştene a fost 1968 – anul desfiinţării abuzive a comunei Bilieşti şi al încorporării satului în Comuna Suraia, în a cărei administrare a fost timp de 36 de ani. 
Reparaţia istorică avea să vină în anul 2004, graţie eforturilor unor fruntaşi ai satului, când, prin lege, comuna Bilieşti a fost reînfiinţată. 
În anul 2005, comuna Bilieşti a suferit cumplit de pe urma inundaţiilor, peste 500 de gospodării având mari pierderi materiale: 53 de case au fost distruse în totalitate, alte câteva sute fiind afectate de furia apei. 
Ca şi în alte momente potrivnice ale istoriei multiseculare a satului, oamenii săi au luat-o de la capăt, şi-au refăcut gospodăriile distruse şi cred într-un viitor mai bun pentru ei şi pentru copiii lor.
Populatie:
Bilieştiul este una dintre comunele mici ale Vrancei, cu o populaţie de 2350 de locuitori. Aproape 400 de personae cu vârste între 18 şi 50 de ani sunt plecaţi la muncă în ţări din Vestul Europei, cei mai multe dintre ele în Italia. 
97 la sută dintre locuitorii comunei sunt români, 3 la sută fiind cetăţeni români de etnie romă, toţi coabitând într-o comunitate bine închegată şi în bună înţelegere. 
Din punct de vedere religios, în jur de 2300 de locuitori se declară de religie ortodoxă, aproximativ 50 aparţinând cultului penticostal. 
Satul are trei biserici – două ortodoxe şi una penticostală -, două şcoli şi o grădiniţă, un cămin cultural, dispensar uman şi alte instituţii de interes public.
Bilieştenii sunt oameni harnici, cu o stare materială bună, iar satul lor este una dintre cele mai prospere localităţi din zonă. Un sfert din casele satului sunt construite numai în ultimii 8-10 ani, cu deosebire din banii câştigaţi din munca în Italia şi din valorificarea legumelor şi fructelor.
Economie:
Situat în zonă de şes, Bilieştiul are ca principală activitate economică cultivarea pământului, culturile agricole predominante fiind porumbul, grâul, orzul, ovăzul. Este, în acelaşi timp, satul cu cele mai mari suprafeţe de teren cultivate cu legume din Vrancea, cu recoltele de tomate, ardei, vinete varză etc. de pe cele aproximativ 50 de hectare de solarii şi culturi în câmp bilieştenii aprovizionând pieţele mai multor oraşe ale Moldovei. De asemenea, la Bilieşti există 300 hectare de livadă de măr aparţinând locuitorilor comunei, plantaţie de o bună calitate şi cu cu producţii mari de fructe. 
La Bilieşti, în lunca Siretului, există şase balastiere în care se produc cantităţi mari de agregate de balastieră: nisip, sorturi de pietriş, piatră concasată. 
Comuna are un potenţial economic încă nevalorificat decât în mică măsură.



Comuna Balesti-Judetu Vrancea

COMUNA BALESTI-JUDETUL VRANCEA


 Localizare:          

             Comuna Baleşti se afla in sudul judetului Vrancea, la limita cu judetul Buzau. 
Vecinii sunt comuna Sihlea la N-V, comuna Tataru la N-E, comuna Ciorasti la S-E si comuna Puiesti jud. Buzau la S. 
Comuna Balesti este strabatuta de DJ 202 C si DC 191 catre orasul Focsani, situat la o distanta de 60km. 
Cea mai apropiata cale ferata se afla la 10 km , in com. Ciorasti.


Geografie:

Comuna Balesti este situata in partea sudica a teritoriului administrativ, in zona de şes si face part din câmpia Râmnicului. 
Este strabatuta de pârâul Catatcu si Slimnic iar in marginea estica a comunei se afla balta naturala Balesti cu suprafata de 76 ha din care 7 ha este concesionata iar 69 ha este in mare parte acoperita cu stuf, aflându-se in administrarea primariei. 
Apa freatica este la o adâncime de 10-12 m sau 2-4 in apropierea balţii. 
Precipitaţiile medii anuale sunt de 450-500mm 
Suprafaţa administrativa a comunei este de 3955ha, din care 2845 ha arabil, 683 ha paşuni, 133 ha vii hibride situate in partea nordica a comunei.



Prima scoala a fost infiinţată in anul 1874

Populatie:

Numarul total de locuinţe este de 870 de care cu 785 gospodarii, un numar de aproximativ 85 de care vechi, fiind nelocuite, cu moştenitori străinaşi. 
Construcţiile reprezintă aprox. 50% din suprafaţa intravilanului 
Numarul de locuitori este de 2200, aprox. 20% reprezentând populaţia tânara pâna in 20 ani. 
Numarul locuitorilor fluctuează, fiind plecati la munca in afara ţarii, aproximativ 110 tineri; o parte dintre aceştia revin annual in ţara şi işi construiesc locuinţe pe raza localitaţii. 
Pe raza comunei Baleşti funcţioneaza o scoala construita in anul 1874, cu etaj, in care invaţa un numar de 235 elevi. 
Comuna este alimentata cu energie electrica printr-o linie de distribuţie aeriana, pe stâlpi de beton armat, intrega comuna fiind iluminata public. 
Peste 400 locuinţe sunt racordate la telefonia fixă. 
Este realizata reţeaua de alimentare cu apa potabila, urmând ca aceasta sa fie pusa in funcţiune; nu exista realizata canalizarea pentru deversarea si captarea apei reziduale


Economie:

Cea mai mare parte a populaţiei se ocupa cu agricultura. 
Structura culturilor este reprezentata preponderent de cereale si plante furajere. Pamântul se lucreaza in exploatatii de tip familial iar aproximativ 70% din suprafata este arendata deoarece populatia fiind destul de imbatrânita, având si o situatie materiala insuficienta pentru a-si lucra individual pamântul. 
In momentul de fata nu avem piaţa de desfacere pentru valorificarea eficienta a produselor obţinute, preţurile la unele produse ca fasolea, ceapa, arpagic, fiind facute de intermediari, care le preiau direct de la producator. 
Pe raza comunei funcţioneaza un atelier de confecţii unde lucreaza un numar de 40 tineri. 
Un numar de 7 magazine mixte aprovizioneaza populaţia cu cele necesare. 
O presa de ulei rece, valorifica o parte din cantitatea de floarea soarelui obţinuta de producatori.

Parteneri

ClickLink.ro Blog

Check Page Rank of your Web site pages instantly:

This page rank checking tool is powered by Page Rank Checker service

Masini de Masini Rete Culinare